Mona era mereu acolo, cu pielea ei moale, care îmi era atât de dragă, piele pistruiată și moale și dragă. Îmi deschidea ușa încet de parcă ar sta încă pe gânduri dacă să mă lase înăuntru sau nu, era o încetineală diferită de lentoarea ei obișnuită de femeie în vârstă. Parcă se pregătea pentru mine, trăgea aer în piept, făcea un exercițiu scurt de meditație, spunea un Tatăl Nostru. Așa îmi imaginez, pentru că ce urma era de obicei o viitură, eu eram viitura, intram pe ușă năvală, că parfumurile mele scumpe luate din Duty Free, cu pletele fluturând ca…

I Viață-de-noapte. Scrisori, jurnale, whisky plescăind în pahar. Poeme răstignite pe perete, disecate, cu aripile retezate, ca niște trofee. Nimeni nu trăiește în camera asta fără să treacă printr-un fel de criză. Nimeni nu trăiește în camera asta fără să-nfrunte albeața zidului din spatele poemelor, rafturilor cu cărți, fotografiilor cu eroine moarte. Fără să contemple, într-un final și-ntr-un târziu, adevărata natură a poeziei. Dorința de a conecta. Visul unui limbaj comun. Când mă gândesc la îndrăgostiți, la credința lor oarbă, la răstignirile lor pricepute, invidia mea nu e simplă. Am visat că mergeam la culcare așa cum aș fi intrat…

Tu vei dori să fiu îndepărtată, Misterul meu să te înnebunească, Închisă-n limba mea neomenească Fiind ce nu poți fi tu niciodată.   Tu vei dori să te aștept cu mască Și vei dori prin mine să aluneci La fel de lin ca mâinile prin mâneci, Când eu foșnesc și ele să foșnească.   Și vei dori, și eu voi fi în stare Să mă predau restriștilor finale Cu umilință și cu nepăsare.   Tu vei dori atât de multă jale, În răutatea ta strălucitoare, Încât voi fi ca de zăpadă moale.     Din volumul Sala nervilor (Cartea Românească, 1971)

Poemul de mai jos a fost publicat în antologia de poezie feministă Arta Revendicării, pe care o puteți descărca și citi gratuit aici. Nu datorăm nimănui nimic Nu datorăm copii patriei Nu datorăm ascultare conducătorilor Nu datorăm respect părinților Nu datorăm bani                       pentru                       apă și pământ și flori Nu datorăm muncă Nu datorăm sânge Nu datorăm zâmbete și Mai ales Nu datorăm drrrra-gooss-teee. Noi nu ne-am născut pe datorie Ne-am născut în carnea noastră De la început Am fost întregi Iar ce ni întâmplă Zi De Zi Și Noapte De Noapte E un furt.