From Film

Cât romantism!/Isn’t It Romantic – Netflix (2019)

Am văzut acest film în preajma „Sfântului Valentin”, o sărbătoare de import care a prins de ceva timp rădăcini (mai ales consumeriste, adică din cele mai zdravene și năzdrăvane) și la noi. Și pot să spun că, mai ales pe fondul acestui moment nefericit (nu pot să îmi imaginez nimic mai trist decât o sărbătoare…

Wonder Woman (2017)

Ținând cont că înainte de apariția sa, din cele 55 de ecranizări de benzi desenate produse la Hollywood în ultimul deceniu, 0 (adică niciuna, canci, nada!) erau centrate în jurul unui personaj feminin … Wonder Woman e o adevărată minune!!!

Sufrageta (2015)

Și uite-așa, dragele babei, auzind fiica Împărătesei Roșii că în Marea Britanie taman s-au împlinit 100 de ani de la obținerea dreptului de vot de către femei, se repezi numaidecât la calculator să se uite la filmul ”Sufrageta”, din 2015, pe care nu apucase să îl vadă în cinematografe la vremea lui.

Dietland – Când Pământul Făgăduinței e o prăpastie

Dacă eu aș fi Ilie Dobre și Dietland ar fi un meci de fotbal, aș stabili cu siguranță un nou record la strigat ”Goooooooooool!” Pentru că Dietland cam asta face: recuperează mingea din terenul diverselor industrii (de frumusețe, de divertisment, porno) care s-au obișnuit să ne spună ce să dorim, driblează și marchează. Și dă, în văzul lumii, ”cartonașe roșii” unor bărbați care comit abuzuri împotriva femeilor. E un spectacol aparte, pentru că nu seamănă cu nimic din ceea ce s-a făcut până acum.

Lady Bird ne învață să zburăm

Asta mi-a plăcut cel mai mult la acest film, care face clar faptul că suntem, toate, niște construcții complexe, un amalgam de idei și influențe și sentimente și dorințe și că sloganurile de genul ”crede în tine” sunt goale dacă nu dau de înțeles că a ”crede în tine” nu e un sentiment permanent, ceva ce descoperi la un moment dat, ca pe o piatră prețioasă, ci înseamnă să șlefuiești ceva, milimetru cu milimetru, să ai un plan și să rămâi, pas cu pas, de partea ta. ”A crede în tine” e o mișcare, un efort, o aspirație, nu e ceva static. E o viziune, pe care o transformi în realitate, de care te apropii gradat, alegând o anumită acțiune, un anumit gest, din alte milioane de gesturi și acțiuni posibile.

Forma Apei – Fifty shades of Green

Premierea la unison, din toate colțurile industriei, a acestei producții, arată că a reușit să exprime ceva foarte căutat/necesar/actual. Pentru mine, acest ceva e în primul rând o confirmare a unei scheme de gândire reducționiste și polarizante (lumea se împarte în buni și răi, victime și opresori) și în al doilea rând o replasare a femeii într-un arhetip al lipsei și sacrificiului de sine. Pentru o societate care ”cochetează” cu schimbarea, astfel de reiterări și confirmări ale status quo-ului sunt adevărate vitamine, de aici și aplauzele care vin la unison din toate tribunele, ca la congresul CC al PCR.

Toni Erdmann: Harta capitalului și harta sentimentelor

Oscarurile nu au câștigat un Toni Erdmann anul ăsta, ratând adăugarea unei producții cu adevărat excepționale în palmares. Spun asta nu pentru că mi-ar păsa de Oscaruri, ci pentru că m-aș bucura ca acest film să fie văzut de un public cât mai larg, iar un astfel de premiu ar contribui la creșterea audienței.