Avem război peste gard, inflație cât casa, concetățeni care își pun capăt zilelor de disperare… Și crize cât vezi cu ochii, de la energie la climă la exploatare capitalistă și retur. Ei bine, în acest decor apocaliptic, ce subiect credeți că ne posedează în colțul acesta de lume de săptămâni bune, ce nu ne mai dă pace, ce ne face sângele să clocotească?

În toiul celei mai mari crize a marilor puteri din ultimii 60 de ani, sloganurile feminismului de piață îți pot ține de cald sub formă de tricouri H&M (15 euro ) sau Dior (750 euro), iar sloganurile feminismului de stat – de cele mai multe ori niște cârpeli cu pretenții progresiste – astupă gropile de moralitate din posibilul drum spre o iarnă nucleară, servind ca nou stindard sub care defilează tancurile.

Se spune că războiul e o continuare a politicii cu alte mijloace. Dar politicienii noștri par că s-au predat, cu totul, doctrinei militare. Singura lor strategie e războiul, deși știu că acesta se poate transforma într-o conflagrație mondială.  

Răspunsul lumii la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei e departe de a fi unitar. A zugrăvi un tablou în alb-negru, două tabere care reprezintă binele și răul, democrațiile și autocrațiile, e un tip de discurs care simplifică și neagă realitatea mult mai complexă a lumii în care trăim.