A devenit un fel de modă: mai multe reviste culturale mainstream au publicat în ultima vreme mărturii personale, cu bătaie (și formă) lungă, pe tema sărăciei.
ȘTIRI, DIVERTISMENT ȘI PROPAGANDĂ FEMINISTĂ PE FAȚĂ
By doamna goe
Dragă Virginia. Scrisori din țara mea
E important să avem o cameră doar a noastră, dar și să avem spații comune unde să ne întâlnim, să ne descoperim. Avem nevoie de comunități diverse și mijloace proprii de comunicare și publicare.
Cât de mult am suferit la moartea reginei și de ce
Mai ales în primele zile, ca o depedentă de știri ce sunt, m-am intoxicat cu elogii, portrete pupincuriste și tot felul de penibilități și scălâmbăieli care au împânzit rapid internetul. Nu doar presa românească a intrat în vrie monarhistă. Toată floarea cea vestită a presei întregului Apus a început să își smulgă petalele din cap de durere și admirație.
Nomadland (2020)
Nomadland pare că face ceva de care e mare nevoie, și anume introduce precaritatea și subcultura (în cazul de față, a nomazilor din furgonete) în cinematografia mainstream. Dar o face prin intermediul unui liberal gaze, al unei femei din clasa de mijloc care navighează fără probleme între tabere de nomazi și șuete cu afaceriști imobiliari.
Statul a eșuat, dar românii încă navighează. Ce argumente pro-vaccin se folosesc pe internet.
România a avut bani pentru vaccin, dar nu și pentru vaccinare. Pentru o comandă de 120 de milioane de doze, dar nu și pentru o campanie de vaccinare pe bune.
Despre serialul Fleabag, navigând între iubire și traumă
În concluzie, nu prea pot să recomand acest film. L-aș recomanda pentru stilul original, pentru umor… dar știu că lucrurile astea nu vin niciodată de unele singure, ci la pachet cu niște mesaje politice și emoționale.
Despre depresie în capitalism, bullshit jobs și vitamine
În ciuda statisticilor care arată că depresia a devenit cea mai frecventă problemă de sănătate mintală la nivel de comunitate, există puține abordări care plasează acest fenomen în contextul istoric și economic actual și care duc discuția la nivel colectiv.
The Crown, sezonul 1 (și ultimul pentru mine)
Am început să mă uit la The Crown din cauza peer pressure. Dar – țin să adaug – și pentru că, în adâncul sufletului, speram ca familia regală să fie prezentată ca ceea ce sunt convinsă că este în realitate (fără a avea dovezi directe, cred asta din simplă răutate): o familie disfuncțională. Pur și simplu mi se părea singura abordare sensibilă, care să merite audiențele. Dar nu, nici măcar bruma asta de satisfacție nu mi-a fost dată, dimpotrivă.
Aș da zine de la mine…
Suntem în ”luna cadourilor” și știu că multe dintre noi caută modalități de a dărui fără a consuma, de a face cuiva o bucurie fără să adape în același timp setea de profit capitalistă. Cred că mai ales în acest context zinele sunt un dar minunat: le puteți printa la un preț modic sau chiar gratis (în funcție de dotările de acasă). Iar dacă nu vă puteți întâlni fizic cu prietenele voastre pentru a le cadorisi, le puteți trimite aceste daruri într-un email festiv, cu multe emoji cu inimioare și sticle de șampanie 🙂
MATERN – Stagiunea Digitală de Teatru Politic 2020
M-a bucurat enorm să văd această piesă care demitizează maternitatea ca pură ”magie” și ”instinct”, care sparge tăcerea din jurul acestui subiect și calcă (poetic-ironic-amuzant și ferm) tabuurile existente în picioare.
R A Z A 