Aveam 7 ani și așteptam, ca de obicei, pe banca din fața școlii să vină ai mei să mă ia de la semiinternat. Era toamnă și se însera. Telefoanele mobile nu fuseseră descoperite încă, așa că mintea mea rătăcea neprihănită printr-un univers fără pixeli, când a ajuns la două concluzii importante: 1. Dumnezeu nu există…
Dacă o femeie spune că nu vrea deloc să facă copii, oamenii găsesc de cuviință să reacționeze prompt într-un mod aparte: ”Ah, nu te pripi!” vor zice ei – de parcă a hotărî dacă ești genul de persoană care vrea să producă o întreagă ființă omenească în măruntaiele ei – din sex și mâncare – și să își concentreze apoi tot restul vieții în jurul acestei ființe e o decizie lejeră de genul ‘mda, whatever…’
Am crescut legănată în somn de ”visul american”. De la serialul Dallas1, care ne-a inițiat, ca nație, în tainele capitalismului și până la nopțile târzii când ultimele cuvinte pe care le auzeam înainte să mă bag la culcare erau: ”Good night, America, wherever you are”2 – visul american m-a însoțit seară de seară, livrat fără…
Sunt sănătoasă tun și foarte bine-dispusă. De la o vreme mă bucur de o productivitate ieșită din comun și foarte benefică pentru mine. Nu recunosc în ea nimic din încrâncenarea cu care munceam înainte, am un cu totul alt sentiment acum când lucrez, simt că fac ceva pentru mine și în același timp pentru alții, că investesc în ceva care are sens nu doar pentru mine ci și pentru comunitatea în care am ales să trăiesc.
Acest articol conține texte mai puțin obișnuite pentru rubrica ”Vitaminelor” fiindcă sunt câh – reflectă misoginia din societatea noastră. Consider însă că ele pot avea un efect ”vitaminizant” prin indignarea pe care o provoacă.
Vrăjitoarea mi-a plăcut în primul rând pentru felul în care îmbină detalii de viață mai puțin obișnuite pentru un Crime (greutățile vieții de familie cu 3 copii mici, nunți și botezuri etc) cu o investigație cât se poate de pe bune despre evenimente care îți îngheață sângele în vine. Am mai văzut genul ăsta de…
Pare că cineva de prin studiourile Marvel a avut în sfârșit revelația că e un pic dubios să nu existe picior (sau aripă sau ac, după caz) de super-eroină în poza de absolvire a ”seriei Avengers” care urmează să se încheie în curând cu filmul Avengers: Endgame. Așa că Captain Marvel a fost convocată urgent din stratosferă pentru a salva, ca o super-eroină ce e, producătorii de ditamai rușinica.
Când m-am mutat la Berlin, în urmă cu ceva anișori, unul dintre cele mai mari șocuri culturale pe care le-am avut a fost să merg în pas vioi pe strada Karl Marx, o arteră importantă a cartierului Neukoelln (unde se află și o stație de metrou omonimă) și să văd că lumea stă la coadă…
Am văzut acest film în preajma „Sfântului Valentin”, o sărbătoare de import care a prins de ceva timp rădăcini (mai ales consumeriste, adică din cele mai zdravene și năzdrăvane) și la noi. Și pot să spun că, mai ales pe fondul acestui moment nefericit (nu pot să îmi imaginez nimic mai trist decât o sărbătoare…
Ținând cont că înainte de apariția sa, din cele 55 de ecranizări de benzi desenate produse la Hollywood în ultimul deceniu, 0 (adică niciuna, canci, nada!) erau centrate în jurul unui personaj feminin … Wonder Woman e o adevărată minune!!!
