În locul spionilor băutori de whisky și macho, în jurul cărora femeile gravitează ca niște accesorii decorative, Obsesia Evei ne prezintă ceva nou, care pare tocmai de aceea bizar, surprinzător, inedit: femei cu personalități puternice, care au ochi doar una pentru alta.
Când i-am povestit prima oară terapeutei mele despre violența din familia mea, ea m-a privit foarte lung și mi-a spus că să treci prin așa ceva în copilărie e ca și când ai crește în mijlocul unui război. Mi s-a părut exagerat, dar cuvintele ei au rămas cu mine.
Atât presa cât și societatea la scară largă au cvasi-ignorat mai toate descoperirile revoluționare privind sexualitatea femeilor care au fost făcute în ultimele decenii. Nu țin minte să fi existat vreun ziar sau vreo revistă care să titreze pe prima pagină, în anul binecuvântat când oamenii au descoperit în sfârșit clitorisul și semnificația sa: ”Incredibil! Ne-o tragem cam nefiresc!” sau, cum comenta mai recent HuffPost: „La decenii după ce omenirea a pus un om pe lună s-a descoperit în sfârșit și organul sexual feminin!”
Adresând parțial o nevoie stringentă de schimbare sistemică, cele mai populare ficțiuni ”revoluționare” ale vremurilor noastre reformulează de fapt, prin ”soluțiile” pe care le oferă, sloganul lui Margaret Teacher, cea care a pus bazele reformelor neoliberale în Europa: ”there is no alternative”. Iar viața NU bate filmul.
Filmul pare să ne întrebe: ce se întâmplă când doi oameni se întâlnesc și se apropie unul de altul? Iar răspunsul ne duce dincolo de matricea patriarhală în care trăim de atâta timp, pentru că ne face să ne gândim la alte lucruri decât: cine cucerește, cine părăsește, cât durează relația, cine e muza și cine e geniul? Jocurile de putere și posesivitatea nu au loc aici. Ceea ce umple ecranul e dorința sinceră a celor două de a se cunoaște și apropia.
The Bridge nu e doar un serial polițist excelent, cu răsturnări de situație credibile și pline de suspans, substrat politico-social solid și interpretare de nota 10, ci și unul care inovează de-a dreptul în ce privește rolurile de gen, prezentând personaje atipice sau în răspăr cu stereotipurile și luând sub lupă aspecte toxice ale masculinității.
Reprezentările iubirii romantice susțin exploatarea și relațiile de putere inegale, spune Silvia Federici. În locul acestora avem nevoie de organizare colectivă ca expresie a iubirii politice și solidarității.
Originea iubirii e nici mai mult nici mai puțin decât o analiză socio-politică a iubirii, extrem de ancorată în realitate (cu eroine ca Britney Spears, Withney Houston și starlete ale televiziunii suedeze), care are meritul de a prezenta într-un fel accesibil și amuzant niște lucruri dezbătute până acum preponderent la nivel academic.
În urmă cu câteva zile, am dat de varianta online și moca a documentarului Colectiv, în arhiva postului german MDR. Cum linkul urmează să expire în curând (aviz amatoarelor), l-am trimis cât ai zice copy-paste la cel puțin 10 prietene și prieteni, cu recomandările de rigoare. Spre surprinderea mea, cei mai mulți au reacționat aproape…
Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la doamna Turcan inaugurând fericită o cantină a săracilor deschisă de un lanț de supermarketuri, în timp ce atacă asistații sociali pe toate căile parcă-mi saltă și acum inima de indignare.
