Dragă Virginia. Scrisori din țara mea

by doamna goe

Dragă Virginia,

Sunt o adolescentă de 17 ani, mă cred rebelă, independentă și puternică, dar sunt de fapt depresivă și sufăr de 3 ani de o tulburare alimentară. Îmi urăsc corpul și îl compar constant cu tot ce văd pe Instagram și TikTok. E un corp nenorocit care mi-a adus oricum doar belele. Am suferit primul abuz sexual la vârsta de 13 ani și bărbați cu 30 de ani mai în vârstă mă pipăie prin tramvaiele aglomerate în care nu poți să te miști și nimeni nu îți ia apărarea. 

Sufăr de condiția de „femeie în devenire”, sufăr enorm, dar nu primesc niciun ajutor, dimpotrivă. Mi se administrează doar interdicții: să nu ies noaptea pe stradă, să nu mă îmbrac nuștiucum, să nu vorbesc prea mult, să nu zâmbesc, să nu mă expun, nici online, nici offline, SĂ NU AM ÎNCREDERE ÎN NIMENI. 

Străzile nu îmi aparțin, scenele nu îmi aparțin, internetul nu îmi aparține, pozițiile fruntașe din orice domeniu nu îmi aparțin. Tot ce îmi aparține e frica. Și vina. Îți spun toate astea ca să îți faci o idee despre viața mea.

Pentru că, dragă Virginia, tocmai am citit eseul tău, „O cameră doar a ei”. L-am primit cadou de la prietena mea Diana. Iar acum sunt buimacă, parcă m-a lovit în moalele creștetului…  dar în sensul bun, adică e așa ca o dezmeticire… mă gândesc că poate nu e doar vina mea că sunt în halul în care sunt… Și poate am totuși o șansă (dacă lupt pentru asta!) să îmi realizez visul… 

Dragă Virginia, îndrăznesc să îți spun secretul meu: iubesc cuvintele, scrise și vorbite, visez să devin scriitoare sau publicistă, deși pare ceva imposibil… și, de fapt, indezirabil…

Tata spune că toate femeile de la televizor sunt curve, fie că sunt politiciene sau jurnaliste… La fel spunea și bunicul. Iar acum învăț pentru bac și în programa pentru examen nu e nicio scriitoare! Numai bărbați! Pe pereții clasei avem doar portrete de bărbați, la televizor comentariile zilnice vin tot doar de la bărbați, iar în parlament și guvern femeile sunt o excepție.

Dragă Virginia, sunt o adolescentă de 17 ani, am nevoie de inspirație și modele în viață, DE UN ROLE-MODEL. Așa spun mereu actrițele celebre, că le-a inspirat Cutărița și Cutăreasca. Ei bine, eu nu am avut niciun role-model până la tine! 

Dar acum că ai apărut în viața mea, dragă Virgina, simt că îmi explodează mintea și sufletul de posibilități și mai ales că undeva, în adâncul ființei mele, s-a aprins o scânteie de ÎNCREDERE ȘI DEMNITATE. 

Îți mulțumesc pentru tot.

*

Dragă Virginia,

Am mare noroc cu prietena mea Diana, suntem ca două surori – la bine și la greu. Și ea a trecut prin chestii oribile până acum și e la fel de fericită ca mine că te-am descoperit și începem să explorăm idei feministe. Până acum făceam schimb de diete și de experiențe horror, acum căutăm febril noi autoare feministe. 

Nu mi s-a mai întâmplat așa ceva niciodată, mă simt de parcă de la începutul vieții mele cineva mi-a dat un brânci pe scări și am ținut-o într-o continuă cădere până acum, când am dat în sfârșit de o proptea și mușchii mi se flexează și nu vreau să îi mai dau drumul!! Vreau să învăț să stau dreaptă și să urc! Am mult de recuperat, dar am un avânt atât de mare, dragă Virginia, și Diana e lângă mine! 

Îți mulțumesc că ai apărut în viețile noastre!

*

Dragă Virginia, 

nu o să-ți vină să crezi!!! 

În căutările noastre febrile am descoperit ceva EXTRAORDINAR! O carte din România, în limba română, în care scriitoare contemporane, de aici, de la noi, intră în dialog cu TINE! Pentru a marca 90 de ani de la publicarea eseului tău, „O cameră doar a ei”, o editură de la noi, Black Button, a avut inițiativa de a invita 15 autoare să îți scrie o scrisoare!!

Uite ce scrie în Nota editorului: „O cameră doar a ei” este o argumentare convingătoare împotriva subminării intelectuale a femeii, cu precădere a scriitoarelor, un subiect încă extrem de actual”. Da, este EXTREM DE ACTUAL! E ceea ce simt zi de zi, dragă Virginia! Iar cartea asta, scrie tot aici, e „o cartografiere locală și curentă a mediului de exprimare a scriitoarelor din România”! 

Dragă Virginia, nu îmi mai încap în piele de fericire!!! 

Tu ai fost primul meu role-model și îți voi fi veșnic recunoscătoare! Dar ai trăit în altă țară și în alte timpuri și ești moartă acum. Vorbesc cu tine cum vorbesc cu duhul bunicii mele, căreia îi fac din când în când o cafea tare, cum îi plăcea să bea, și o țin de vorbă până când ceașca se răcește. 

Îmi face bine, foarte bine, dar, Virginia, autoarele din cărticica de la Black Button sunt scriitoare contemporane care scriu aici pe meleagurile noastre și în limba mea. Ce dar minunat! Să mă împărtășesc din înțelepciunea lor, din experiențele lor, din sfaturile lor!  

Abia aștept să le citesc, tremur de entuziasm și nerăbdare!

*

Dragă Virgina, 

Am citit cartea, și eu și și Diana, și suntem bulversate.

Majoritatea autoarelor (cu doar câteva excepții) sunt de acord că trăim deja într-o egalitate fără cusur, că libertatea de a scrie e la îndemână pentru femei și bărbați deopotrivă. PARE CĂ TOTUL E OK!

Ba mai mult de atât, pare că de fapt, piedicile sunt la purtător, PROBLEMA SUNTEM NOI ÎNSENE, așa cum credeam înainte să te citim: e vina noastră, a trupurilor și sufletelor noastre de femei.

Uite aici: „Dragă Virginia, termin acest text, în sfârșit, cu întârziere… Nu m-au împiedicat nici societatea, nici bărbații, nici tabuurile, să mă așez la laptop și să scriu ce vreau eu (…) nicio presiune exterioară sau interdicție socială nu stă între mine și scrisul meu; se pare că tot ce mă împiedică, de cele mai multe ori, este propria biologie, piedicile interioare, angoasele care îmi circulă pe sub piele ca un zumzet continuu.”

Am verificat și cu Diana: nu e o observație ironică, e chiar așa, o mărturisire intimă care ne confirmă cele mai negre convingeri… e totul din vina noastră. Suntem din nou descurajate și debusolate. Mai rău, pare că nu ținem pasul cu lumea, cu societatea…

Noi începeam să construim baricade pentru o luptă care s-a sfârșit de mult, cu asta mai toate autoarele cad de acord. Unele vorbesc despre istoria oprimării, a sexismului crunt, despre cum și-a pus amprenta asupra mamelor și înaintașelor lor, dar toată această suferință e acum închisă într-o buclă a trecutului, e ISTORIE, spun ele. Nu sunt răni prezente și deschise, supurânde, ci doar ecouri ale trecutului.

„Literatura de azi e și a surorilor lui Shakespeare, care scriu pur și simplu ce gândesc, fără frică, fără furie, lăsând deoparte gura lumii, indiferente la observații misogine, la etichete răutăcioase sau binevoitoare, care scriu pur și simplu în deplină libertate, așa cum ți-ai dorit și tu pentru tine, pentru ele”. 

Eu și Diana am căzut de acord: lumea e ok, noi suntem problema, pentru că NU SUNTEM ÎN STARE. Nu suntem destul de „reziliente”, puternice, nu avem tărie de caracter. Deci, de fapt, cum spune o poetă celebră în textul ei, problema e că gândim ca niște femei, și nu ca niște bărbați:

„Poate nu știți că o femeie nu poate să fie femeie cu adevărat decât atunci când măcar o secundă din viața ei gândește ca un bărbat”. 

Dragă Virginia, dar asta am încercat tot timpul, să uit că am un corp nenorocit de femeie, să mă eliberez de problemele astea superficiale, să gândesc ca un bărbat, ceea ce ar rezolva totul… Uf. 

*

Dragă Virginia,

Azi am fost la Diana după ore și am stat toată după-amiaza să rumegăm ce am citit. 

Poeta care a zis că trebuie să gândim ca niște bărbați scrie niște lucruri foarte nasoale despre persoanele trans – iar asta ne-a dat peste cap pentru că noi avem o prietenă trans, Ana, la care ținem foarte mult. 

Diana spune că nu ar trebui să luăm toate lucrurile din cartea asta așa, de bune, că sunt multe chestii aiurea. E culmea-culmilor, spune ea, că noi căutând scrieri feministe din România am dat de un text transfob (e un cuvânt pe care l-am aflat de la ea).

Am recitit împreună textul poetei, și într-adevăr sunt și alte chestii care bat la ochi, de exemplu:

”Nu-mi pot imagina nicio clipă atâta dependență a femeilor – care strălucesc și în ochii mei tot timpul – de chestiuni atât de joase cum ar fi banii, starea socială, nu-mi pot imagina aceste lanțuri!”.

Păi eu pot să-mi imaginez foarte bine aceste lanțuri pentru că le simt pe umeri deși nu am făcut 18 ani măcar. Și știu atâtea exemple în jurul meu, femei care au în grijă copii sau bătrâni așa că au mai puțin timp și energie de joburi, dapăi de scris. Normal că devin dependente de soți. 

Și mai e ceva ciudat în cartea asta… în câteva cazuri, autoarele admit că există o discriminare a femeii, dar… prin alte locuri sau comunități. Ori mie, așa cum am învățat de la profa de istorie, nu mi se pare normal ca o româncă albă să vorbească în numele femeilor rome, sau a celor din Arabia Saudită sau din Turcia. Mult mai potrivit ar fi fost să le cedeze acestor femei spațiul din carte, pentru a-și formula propria poziție și propriile năzuințe. 

Cu cât am dezbătut mai mult cu Diana, cu atât ne-am dat seama mai clar că trebuie să ne formăm un simț critic, să nu mai înghițim tot ce citim așa, pe nemestecate. 

Uite, dragă Virginia, ce călătorie sinuoasă e asta în care ne-ai trimis! Dar azi a fost o zi bună, am parcurs un drum lung, simt eu, alături de Diana. Și, evident, alături de tine. Ne gândim să îți facem un mic templu, din cărți, articole feministe și poze. Dar, cumva, în inimile noastre, ai deja un templu : ) 

Facă-se voia ta, dragă Virginia! Fie ca femeile să aibă toate o cameră a lor și independența mult-dorită! (inclusiv noi)

*

Dragă Diana,

De când am covid stau acasă și am ars-o mult pe net, unde am făcut o grămadă de descoperiri!

În primul rând, am dat de niște comentarii feministe pentru bac! Nu îmi vine să cred!! Uite aici, le poți descărca în format de carte digitală sau le poți vedea în format video pe YouTube.

E mișto că sunt menționate și chestiile de care avem nevoie pentru barem, partea de teorie literară, deci nu au cum să ne pice doar pentru că avem o interpretare neconvențională. Deși aș vrea să văd fața profelor care corectează și mor de plictiseală citind aceleași lucruri de o mie de ori, an de an… când dau de ideile astea. Poate chiar se bucură : ) 

Apoi, mai am o veste bombă! Voiam să aștept să îți fac cadou cartea, dar vreau să-ți povestesc deja despre ea. O poetă din Cluj, Nóra Ugron, a publicat recent un volum în care e vorba și despre iubita noastră Virginia – chiar se numește „Orlando postuman”. E asumat feministă, critică patriarhatul, capitalismul, e o splendoare. Abia aștept să o citim și să o comentăm împreună. Uite niște versuri care i-ar fi plăcut, cred eu, și idolei noastre: 

îmi place să mă imaginez
Virginia Woolf;
(...)

și îmi place să scriu poezii
nu am scris de ani de zile
după ce Marii poeți m-au învățat
de Rușine
dacă nu Scriu despre Marile Suferințe ale Subiectului
A.k.a. Bărbatului Alb Stăpân pe Lume,
că tot restul este doar decorativ
Frumos da’ nu Prea [?]

nu am scris de ani de zile
când nu-mi găseam Limbajul
când mi-am pierdut limbajul meu
când nu mai puteam să rostesc
cuvintele pentru că nu știam cui să le adresez
când nu găseam comunitatea
cu care să creez poeme lumi iubiri

iar acum mă imaginez 
Virginia Woolf;
și scriu
și deconstruiesc 
distrug 
demolez
dezleg 
(...)

—

Surse:

Dragă Virginia. Scrisori din țara mea. Editura Black Button, 2019

Orlando Postuman de Nóra Ugron, editura frACTalia 2022 (poemul Orlando Postmodern)

Platforma Literatură și Feminism