Schengen nu e un capăt de țară

Avem război peste gard, inflație cât casa, concetățeni care își pun capăt zilelor de disperare… Și alte crize cât vezi cu ochii, de la energie la climă la exploatare capitalistă și retur. 

Ei bine, în acest decor apocaliptic, ce subiect credeți că ne posedează în colțul acesta de lume de săptămâni bune, ce nu ne mai dă pace, ce ne face sângele să clocotească? 

Ați ghicit: intrarea în Schengen! De zici că am intra direct în Paradis all inclusive fără bilet retur. 

Pe alte chestiuni legate de UE, cum ar fi directiva privind salariului minim european, a cărei aplicare în România taman ce s-a aflat în dezbatere publică, nu se face atâta tam-tam. 

E adevărat că acolo nu e vorba de niște cifre calculate din burtă care ne spun cam cât ar crește PIB-ul dacă și cu parcă ar crește profiturile firmelor de transport (un fel de telefon fără fir la finalul căruia iese oricum același rezultat: „optimizare fiscală”). 

În directiva privind salariul minim european nu e vorba de 10 miliarde imaginare, ci de o creștere foarte concretă a veniturilor pentru unul din trei angajați români! S-a auzit/ citit bine? Unul din trei salariați din România are un interes direct în dezbaterea publică a unei decizii UE care tocmai are loc, oficial și cu tot dichisul, nu doar pe Facebook, ci și prin instituțiile statului în aceste zile

Pe inflația asta, EU cred că ar fi ceva să crească salariul minim în țara muncii ieftine și batjocorite! Ar fi poate un pas spre munca demnă și bine plătită pe care ne-o dorim cu toții. 

Sau nu chiar toți? 

În loc să ne ocupăm de treburi urgente și importante, noi luăm foc că ne-a faultat Austria și trebuie și de acum înainte să așteptăm 5 minute în plus pe aeroport și să cerem servicii mai bune la trecerea frontierei, cum facem de când ne știm. 

Da, eram îndreptățiți să intrăm în Schengen și ar fi fost bine să intrăm. Rateul aparține în primul rând politicienilor noștri. Dar Schengen nu e în niciun caz un capăt de țară. Întreg scăndăluțul de zilele astea scoate în evidență niște chestiuni interesante:

1. Agenda publică a acestei țări este în cea mai mare parte detașată de problemele sale sociale, politice, economice, climatice și ce mai vreți voi. Votul Schengen a fost mult prea prezent în atenția publică, raportat la importanța sa concretă. 

E clar că conducătorii noștri iubiți se și vedeau cu sacii în căruță, trecând granițele fără control, și au marjat pe acest subiect în stil PR-istic desfrânat. Până și de ridicarea MCV-ului parcă nici nu s-au sinchisit tot gonind glorioși spre premiul cel mare. 

Sigur, manevrele astea sunt de înțeles din partea unor politicieni care nu știu cu ce să ne mai ia ochii în timp ce ne fac țara praf. 

Dar cum s-a ajuns ca și presa și opinia publică și fiecare cont cu nume românesc de pe Facebook să dea iama în acest subiect cu GIF-uri pertinente? 

Să fie oare un semn că opinia noastră publică e ca o orchestră (cu foarte puține voci disonante) gata oricând să interpreteze orice arie sub îndrumarea unor dirijori talentați? Talentați la dat contracte, la dat ordine, la propagandă… deh, cum e muzica asta postmodernă. Că nu mai știe solul ce face si(e)ul. 

2. Din păcate, politicienii ăi’ mari au căzut de data asta pe propria lor fentă și anume grămadă. Fapt care ne-a amintit că pe lângă că ne distrug țara măcelărind statul social și consolidându-l pe cel autoritar și militarist, mai sunt și inexprimabil de… incompetenți. Habar nu au de politică UE, nu știu să negocieze nici cu licuricii mici, vorba specialistului în științe politice Traian Băsescu. D-apăi cu cei mari, vă dați seama? 

Acum, o urmare firească a picajului în propria fentă ar fi niște demisii de onoare, de oroare, după caz. Dar sigur că nu vom vedea așa ceva. Pentru că la acel nivel nu există nici una nici alta. 

3. Deși motivele Austriei au fost întoarse pe toate părțile, nu s-a vorbit mai deloc la noi despre cât de rasist și inuman e pretextul invocat. Dimpotrivă, lumea s-a grăbit să argumenteze că nu de aici vin cei mai mulți refugiați, de parcă nemulțumirea ar putea fi una validă. Dar la ce ne-am putem aștepta într-o Uniune Europeană unde nu există încă o politică unitară și umanitară în acest domeniu, ci chiar un regres, provocarea umanitară a migrației fiind abordată din ce în ce mai des cu mijloace militare.

Alina Mungiu-Pippidi, una dintre rarele voci originale din presa noastră, s-a numărat printre puținii care au observat că ce ni s-a întâmplat acum arată cam cât de notOK sunt în general manevrele Dreptei, de care am avut parte cu vârf și îndesat și rasism și sexism și tot puroiul de rigoare și pe meleagurile noastre. O grupare politică atât de retrogradă și toxică cum e Dreapta nu ar trebui să mai primească voturi în aceste vremuri. 

Sunt de acord, dar, din păcate, cred că rezultatul văitatului că am rămas cu fundul în căruța Schengen va fi cel mai probabil o întărire a dreptei radicale, naționaliste, suveraniste etc din țara noastră. 

De fapt, s-ar putea ca ăsta să fie singurul efect al întregului scandal: nu tu demisii, nu tu lecții învățate, nu tu opinie publică mai responsabilă.

În lipsa unei asumări a acestui eșec din partea clasei politice și a unor explicații mai aprofundate în arena publică, valul indecent de mare de atenție care s-a format în jurul acestui subiect (și, de joia trecută, în jurul „umilirii” noastre colective, pentru că întreaga țară a trecut de la mândrie la furie) se va sparge cel mai probabil tot în tot în capul nostru și ne va lăsa cucuie naționaliste și resentimetare. 

*

PS: Pentru că subiectul ăsta merită o notă de subsol, nimic mai mult: boicotul consumerist individual e un praf în ochi prescris de neoliberali, pe care văd că am învățat să ni-l administrăm singuri ca rețetă universală pentru orice afecțiune. El nu va provoca nici schimbări, nici dureri de cap vreunei companii sau statului austriac, poate dureri în cot. Să crezi că dacă nu o să mai bei suc de mere sau îți muți sutele de euro la altă bancă vei atinge în vreun fel companiile și băncile austriece sau conducerea Partidului Popular Austriac… e o însușire care aș zice că poate fi plasată undeva între naivitate și narcisism.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s