Dreptul la frică
Recunosc, mă uit rar la televizor. Dar nu atât de rar încât să nu observ cum s-au înmulțit reclamele la calmante și somnifere în ultima vreme.
Într-un spațiu public în care discuțiile despre anxietatea războiului sunt aproape inexistente, aceste pilule ne amintesc, în felul lor promițător și liniștitor, că ne pot alina suferința.
În caz că ni le permitem.
Arme, ceai de tei și somnifere
În general, „soluțiile” care ni se oferă pentru aceste temeri sunt simptomatice pentru forma gravă de patriarhat neoliberal și militarist de care suferă societatea noastră (mai gravă decât în alte părți).
Și anume:
De pe culmea fricii militarizate, suntem sfătuiți să ne înarmăm până în dinți cu arme letale, pentru că ne e teamă de armele letale ale altora. În universul magic în care trăim, armele letale devin arme morale, în funcție de cine le poartă și cumpără. Ele nu sunt un rău în sine.
De pe culmea aroganței guvernării, poporul e sfătuit să bea un ceai de tei, să se liniștească.
Iar de pe culmea profitului ni se trimit în ajutor somnifere și calmante, dar și arme fără număr, care sunt, ca și sănătatea noastră, o marfă.
Frica militarizată e tot frică
De când a început războiul, pare că anumite temeri trebuie înghițite, cât mai repede și cât sunt ele de mari, pentru a nu ne discredita cumva în fața adversarului, pentru a nu îi face jocurile, pentru a nu trăda cauza.
Dar tot teama domină și soluția militarizării, propusă de vajnicii noștri conducători. Nu vorbeam întâmplător despre patriarhat mai sus. Militarizarea este o reacție emoțională la frică, urmarea unei emoții – în niciun caz un răspuns rațional, bazat pe o analiză logică.
Războiul din Ucraina nu poate fi rezolvat la nivel militar, el va fi doar prelungit astfel. Urmările vor fi: mai mulți morți, mai mulți refugiați, mai multă devastare și destabilizare. Iar faptul că intrăm în forță într-o nouă cursă a înarmării va avea efecte dezastruoase: de parcă bombele nucleare nu ne erau de ajuns, rachetele hipersonice și cine știe ce alte noi „inovații” vor transforma lumea într-un loc din ce în ce mai fragil și nesigur.
Așa cum bine știm însă despre patriarhat, acesta este sistemul unde anumite emoții și reacții sunt validate ca „raționale” și „corecte”, iar altele ignorate. Ce se întâmplă acum e o situație exemplară în această direcție. Orice încercare de a analiza și propune alternative este etichetată negativ și oprită din fașă.
Cei care nu își alină frica cu soluțiile oferite „din oficiu” (arme, calmante și… ceai de tei) sunt puși la punct exemplar, prin reducere la tăcere sau calomniere.
Doar frica militarizată e acceptată
Dacă tocmai militarizarea accentuată ne face să ne temem și mai tare de conflict și de o posibilă escaladare a lui sau dacă ne dorim o încetare a focului suntem considerate malefice, „susținătoare obiective” ale lui Putin sau – cu ceva mai multă indulgență – „idioți utili”, proști, dezinformați sau lași.
Să îți dorești pacea, să vrei să înceteze vărsarea de sânge și distrugerea, să te temi de locul întunecat spre care alunecăm pe spirala violenței și înarmării – toate astea te transformă într-o persona non grata.
Teama trebuie ștearsă cu buretele, empatia pentru viețile oamenilor trebuie ștearsă cu buretele, groaza în fața procesului de degradare accelerată a relațiilor internaționale trebuie ștearsă cu buretele.
Cât despre temerile legate de sărăcie și inflație – ele sunt considerate și mai meschine. Și mai reprobabile. Sângele curge și nouă ne e foame. E ca și când te-ai uita la un film horror pe viu și ai cere popcorn, pare să ni se zică de sus, de la cei care au destul.
Doar că filmul ăsta horror sunt viețile noastre reale cu stomacuri reale și inimi reale. Nu e un film hollywoodian cu fapte de vitejie din timpul Războiului Rece.
Degenerați sau emancipați?
Am mai auzit și această ipoteză, acest regret cu nuanțe fasciste: societatea actuală este degenerată, prea îmbuibată, prea sensibilă, prea răsfățată. Nu mai suntem căliți, puternici, gata de sacrificii, cum erau strămoșii noștri – adică masele, carnea de tun din războaiele mondiale, toată sărăcimea care a murit de-a lungul secolelor trimisă în luptă de elitele rămase la adăpost.
Nu mai suntem la fel de manipulabili. Vrem să înțelegem, ne recunoaștem autonomia, puterea de decizie. Ne dăm seama de clivajul dintre conducători și cei conduși, dintre bogați și săraci, dintre elite și restul poporului.
Dreptul la frică
Îi condamnăm pe ruși pentru că nu au simț critic și curaj, urmându-l ca oile pe Putin, fără să se revolte împotriva unui regim criminal. Dar, pe de altă parte, ne dorim și aici o populație cu păreri trase la indigo, care să facă imediat drepți și sluj.
În numele războiului, opiniile sunt nivelate, griul e exclus, pentru că e mult mai simplu de operat în alb-negru, la o primă vedere. Doar că zona gri nu e ceva ce guvernanții pot șterge cu guma, ci o gamă largă de preocupări, emoții și griji ignorate sau calomniate.
Ele nu dispar, chiar dacă sunt vârâte sub preșul opiniei publice oficiale, și pot înflori în subteran, ca florile de mucegai. Având șanse să contribuie la maladii psihice în toată regula sau să își găsească un ventil prin alte părți, prin teorii bizare vehiculate pe tot felul de grupuri de Telegram, grupări radicale și partide extremiste.
În special acestea din urmă, cu experiență în instrumentalizarea frustrărilor cetățenilor în zona econonimică și socială, vor avea de profitat aici. Este încă o zonă unde statul nu doar că ignoră problemele și temerile reale ale oamenilor, ci le și ascunde sub preș.
În absența statului sau a unor partide de stânga care să abordeze constructiv și sistematic aceste subiecte esențiale, partidele extremiste câștigă teren prezentându-se ca singurele preocupate cu adevărat de pacifism (deși ceea ce fac nu e să prezinte soluții, ci să își promoveze propria agendă).
Avem nevoie de soluții colectiv asumate
Se știe deja că teoriile conspirației legate de războiul din Ucraina se extind în spațiul unde pluteau până mai ieri conspirațiile anti-corona. Adică, în cazul României, cât vezi cu ochii! Dacă ați stat de vorbă oricât de puțin despre acest război și cu persoane din afara „bulei” voastre ideologice, știți foarte bine la ce mă refer.
Dacă vom continua pe calea actuală, a ignorării și reprimării temerilor oamenilor care nu cred în mantra militarizării și în discursul oficial aferent, calea spre o soluție colectivă va deveni atât de întortocheată încât va fi aproape imposibil de găsit.
Iar dreptul la frică va fi, cumva, exercitat și de către acești oameni, chiar dacă pe căi mai întortocheate. Iar ăsta e un lucru care ar trebui să ne dea de gândit – sau chiar să ne înspăimânte.