Un spațiu doar al nostru – povești de dragoste LGBTQ

by alina soare

Trăiesc la Berlin de ceva ani și de fiecare dată când mă vizitează prietenx din comunitatea LGBTQ, întrebarea pe care o primesc, fără excepție, este: „Ce locuri de-ale noastre ne recomanzi? Unde să mergem?”. 

Extrapolând, cred că există o nevoie foarte mare de astfel de spații în rândul persoanelor queer din România. Spații unde să te regăsești, să te simți safe, să te poți relaxa, deschide, exprima, unde să cunoști oameni cu care să rezonezi.

Nu de puține ori, după câteva zile petrecute în Berlin – un oraș care din fericire abundă în astfel de locuri – prietenele mele queer încep să viseze la emigrare sau chiar să o ia în considerare foarte serios. 

„Acasă nu e locul de unde vii, ci locul unde simți că aparții” e un citat din serialul Mr. Robot peste care am dat recent. Comunitatea LGBTQ din România are puține spații unde să experimenteze o astfel de apartenență (mai ales dincolo de marile centre urbane). Iar dacă adăugăm la asta discriminarea, hărțuirea și drepturile fundamentale care încă îi sunt negate (ca cel la căsătorie), nu e de mirare că dorința de a-ți găsi un „acasă” e foarte puternică. 

Cu atât mai salutare mi se par, în acest context, inițiativele de a construi astfel de spații queer, fizice sau de alt fel. Antologia de povești de dragoste LGBTQ „Un spațiu doar al nostru”, apărută la editura Hecate și coordonată de Luca Istodor, este un astfel de exemplu.  

Cartea conține 20 de povești de iubire ale unor persoane cu identități de gen diverse, care fie au fost intervievate de coordonator, fie și-au trimis contribuția în cadrul unui apel deschis pentru povești de dragoste queer.

Am citit cu mult drag, cu multă bucurie și cu multă recunoștință aceste povești. Cum vă puteți imagina, ținând cont că sunt experiențele unei comunități discriminate, ele au și multe nuanțe amare, prezintă fără ocolișuri realitatea dureroasă a iubirilor queer din România. Dar aduc, tot din acest motiv, speranță, încredere, curaj. Pentru că arată nu numai că se poate, ci cum se poate ca iubirea queer nu doar să supraviețuiască în această cultură toxică, ci să înflorească, în multe și diverse feluri!

Poveștile sunt relatate într-un mod direct, deschis, ca și când ai sta la o cafea cu o persoană apropiată care își deschide cu generozitate sufletul în fața ta, povestindu-ți călătoria ei în căutarea intimității, afecțiunii, înțelegerii și acceptării de sine. Toți cei care au contribuit cu istoria lor personală la această antologie ne-au dăruit foarte mult. 

În aceeași notă, mi-a plăcut că și coordonatorul volumului, Luca Istodor, relatează în „Introducerea” cărții despre istoria lui personală, cum ar fi căutarea de repere, coming out-ul și dificultățile asociate lui. 

În întregul ei, cartea arată cât de adevărat este că „personalul e politic” și cât de mare nevoie avem de astfel de povești de viață nefiltrate, nefardate, care să provină de la voci cât mai diverse. E îmbucurător să citești nu doar povești din România contemporană, ci și din cea comunistă, să afli mai multe despre experiențele unei persoane queer rome, sau poliamoroase, sau emigrate – fie pentru studii la Londra, fie pentru a practica munca sexuală stradală în Italia. 

Faptul că toate aceste voci ajung la noi într-un fel atât de accesibil, cald și onest și zugrăvesc un tablou cu adevărat divers (fără pretenții de a fi exhaustiv) al comunității LGBTQ din România e un mare merit al cărții.   

Coordonatorul antologiei, Luca Istodor, notează în „Introducerea” volumului că acesta își propune efecte pe mai multe planuri. În primul rând, cel de statement politic: „Existăm. Suntem aici, ne îndrăgostim, avem relații, și lucrul ăsta se întâmplă și în mediul rural și în mediul urban, se întâmpla în anii 70 și se întâmplă și astăzi. Doar existența și reprezentarea persoanelor queer este un act politic”. 

În al doilea rând, antologia e „un mod prin care cei din afara comunității ne pot înțelege mai bine”. Efectul cel mai dorit, însă, „e cel pentru membrii comunității. Îmi doresc ca mulți să se regăsească în cele douăzeci de povești, să știe că sunt și alți oameni ca ei, care se confruntă cu aceleași probleme, că există atât de multe feluri de relații queer diferite în jurul lor. Că nu sunt singuri.”

Pentru mine, personal, efectul principal al acestei cărți a fost de împăcare cu o fluiditate pe care deseori tind să o „stăvilesc” cu concluzii. Încă din adolescență, m-am (re)prezentat ca „hibrid” și „androginx”, niște aproximări neaoșe și personale ale conceptului de „queerness”. Dar am avut, până la vârsta de 35 de ani, experiențe intime exclusiv hetero. Citind „Un spațiu doar al nostru” am început să mă împac cu faptul că explorarea identității mele de gen e un proces continuu. Că e ok să am incertitudini, că există zone gri, fluiditate și (ALELUIA) atâtea opțiuni! 

Mi-au plăcut și ilustrațiile care însoțesc relatările și sunt la fel de diverse și captivante ca ele. 

Aș avea o singură observație legată de ceva ce mi-a lipsit din acest volum, și anume un un avertisment legat de violența sexuală din povestirea lui Adrian (numărul șapte în ediția mea). Pentru mine, personal, un astfel de avertisment ar fi fost binevenit.

Cel mai frumos lucru cu care rămân din această carte e încrederea că putem schimba cultura patriarhală toxică în care am fost socializatx. Mărturiile pe care le conține mi-au dat curaj și speranță în acest sens.  

Ca o concluzie finală, nu pot decât să recomand călduros „Un spațiu doar al nostru” și să ne urez, tuturor, să fim la fel de autentice și neînfricate în iubirile noastre ca eroix acestor povestiri.

— 

Un spațiu doar al nostru – povești de dragoste LGBTQ, Editura Hecate, 2020