Obsesia Evei #1

Am aflat pentru prima oară de ”Obsesia Evei” dintr-o revistă glossy, în timp ce așteptam să intru la dentist. 

Recenzia pe care mi-au căzut atunci ochii era scurtă și insipidă, dar descrierea acțiunii m-a intrigat așa de tare încât primul meu instinct a fost să rup pagina pe care tocmai o citeam și să o bag în geantă. Ar fi fost un gest în ton cu filmul, dar până la urmă am făcut doar o prozaică poză cu telefonul. 

Ideea acestui serial (sau ceea ce îmi imaginam eu că ar putea fi) mă atrăgea enorm, poate chiar în felul acela ascuțit și foarte și precis în care se strecoară în tine o obsesie. Iar acum, după ce am văzut primul sezon, pot să spun că execuția s-a ridicat chiar mai presus de înălțimea așteptărilor. 

Produsă de BBC America, mini-seria Killing Eve (tradusă la noi ca Obsesia Evei) se bazează pe ciclul de romane Nume de cod: Villanelle scrise de Luke Jennings și are câte o nouă scenaristă la cârmă în fiecare sezon. 

Sezonul 1, care a debutat în primăvara lui 2018, a fost scris de Phoebe Waller-Bridge, cunoscută publicului larg pentru o altă producție BBC, Fleabag (pe care nu am văzut-o încă, dar am trecut-o pe lista de desfătări viitoare). 

Între timp ”Obsesia Evei” a ajuns la trei sezoane, deci aveți ce să faceți în următoarele zile cu ploaie. Ultimul sezon, al patrulea, ar urma să apară în 2022, filmările fiind întrerupte din cauza pandemiei. 

Despre ce e însă vorba în acest serial care m-a cucerit fulgerător și iremediabil? Ei bine, pe scurt, despre două femei care dacă și-ar oficializa relația pe Facebook și ar caracteriza-o ca ”it’s complicated” ar avea foarte mare dreptate. 

Eve Polastri, o agentă MI6 (interpretată de Sandra Oh) și Villanelle, o asasină plătită (jucată de Jodie Comer), intră într-o cursă ”de-a șoarecele și pisica” și dezvoltă o fixație una pentru alta. 

Atracția dintre ele e foarte puternică, dar nu e clar definită, ci acoperă un spectru vast de emoții, de la atracție erotică și obsesie romantică până la dorință de anihilare și răzbunare. În jurul acestui câmp magnetic gravitează spioni, secrete de stat, organizații oculte, mulți bani și arme de foc – adică cam tot ce ar fi de așteptat conform ”genului programului”. 

Cu toate acestea, ”Obsesia Evei” nu e un serial de spionaj tipic, ci mai degrabă unul care subminează stereotipurile din aceste producții, nu doar prin faptul că plasează niște femei în rolurile principale (o chestie din păcate încă remarcabilă în sine), ci și prin felul în care personalitățile și relația lor modelează acțiunea. 

Eve și Villanelle nu sunt niște doar niște pioni care se străduiesc, de o parte și alta a baricadei, să câștige urmând regulile jocului, dimpotrivă. Deși au șefi direcți foarte sus-puși și periculoși, cele două nu dau în spate când vine vorba de a își urma propriile dorințe, intuiții și nevoi. Și mai ales de a se urmări una pe alta, oricât de bizar, întunecat, inexplicabil și absurd ar fi acest impuls.

Eșafodajul pe care se bazează ”Obsesia Evei” nu e amestecul de putere politică ocultă (servicii secrete), patriotism care duhnește a imperialism și machism care ni se servește de obicei în filmele cu spioni (cum ar fi seria Bond), ci ceva mai uman și jucăuș, dar la fel de exploziv: dorința, curiozitatea, determinarea și curajul (deseori nebun la propriu) a două femei. 

Deși sună vag, credeți-mă, e un eșafodaj foarte solid. Cum altfel ne putem explica faptul că până la sfârșitul sezonului 1 nu știm cine sunt de fapt ”Cei 12”, organizația ocultă care o plătește pe Villanelle pentru a ucide în mod creativ persoane fără vreo legătură știută între ele – iar acest detaliu nu e un mare impediment în desfășurarea acțiunii?

Obsesia Evei nu subminează însă doar stereotipurile filmelor cu spioni, ci și rolurile de gen. Așa cum observa Willa Paskin în Slate, serialul ”este literalmente și povestea pericolului de a subestima femeile: de a ignora femeia care te poate ucide, de a subestima femeia care o poate opri.” 

Avem însă de-a face cu ceva mai mult decât rețeta clasică de empowerment, care substituie bărbați cu femei în roluri principale. Serialul se joacă de fapt chiar cu ideile preconcepute ale publicului, ”cu felul în care sexul și caracteristicile lui Villanelle, feminitatea ei, ne împiedică să fim terifiați de ea așa cum ar trebui, pentru că am fost spălați pe creier de rolurile de gen.” 

Villanelle e o femeie frumoasă în sensul stereotip, iar asta îi oferă un spațiu de manevră pe care îl folosește cu măiestrie și creativitate. Dar ea nu își ucide victimele atrăgându-le în capacana seducției, ci ”taie, înjunghie, otrăvește, împușcă. Feminitatea ei e o armă, dar nu bazată pe sex, ci pe stereotipuri. Se bazează pe faptul că oamenii vor vedea în ea, automat, o femeie inofensivă”.

Pe lângă Villanelle – o asasină psihopată care ține gloanțele în același sertar cu tampoanele și benzile depilatoare – filmul ne prezintă și alte personaje feminine complexe, care de multe ori nu sunt ceea ce par. Eve devine, dintr-o funcționară plictisită de munca ei, o agentă încăpățânată și rebelă, care își urmează instinctele și ignoră ordinele superiorilor. Anna, profesoara lui Villanelle din Rusia, se dovedește a fi o abuzatoare și nu doar victima cu suflet mare a acesteia. Și exemplele pot continua. 

Dincolo însă de exemplele individuale, de caracteristicile fiecărui personaj în parte, filmul e interesant și prin interacțiunile pe care le prezintă – și mă refer aici mai ales la relația dintre Eve și Villanelle. 

E un spectacol rar să vezi două femei atrase una de alta ca de un magnet, într-un fel mai complex decât pur erotic sau romantic, într-o relație ca un vertij, care le schimbă radical viața și prioritățile. 

Faptul că acest film deschide posibilitatea ca o femeie să devină obsesia alteia în acest mod, că oferă spațiu imaginativ unei asemenea realități emoționale, mi se pare una dintre cele mai mari reușite ale lui.

Ca multe alte femei, am fost socializată să pun bărbații în centrul dorințelor mele, să le măgulesc ego-urile, să am grijă de ei de pe poziția de iubită/mamă, să asociez acel impuls care te scoate în afara ta și te face să îți legi destinul de altcineva cu un anumit tip de atracție. Nu am avut în preajmă exemple în care fascinația puternică, fluturii în stomac, ghimpele dorinței sau impulsurile nebunești ar fi asociate cu prezența unei femei. 

Mi se pare cu atât mai inspirată traducerea în română a serialului – Obsesia Evei. Pentru că în acest film destinul Evei nu e hotărât de măr (adică de stereotipuri, cum ar fi păcatul orginar pus de religia creștină în cârca femeilor, așa, din start, fără drept de apel) și nici de Adam. Ci de ceva foarte complex și uneori inexplicabil, dar care are cu siguranță mai mult sens: dorința și voința ei. 

Acum, că am lăudat acest serial în fel și chip, simt nevoia să menționez și câteva aspecte mai puțin reușite, că de, așa e-n tenis. 

Narațiunea e pe alocuri cusută cu ață albă, de exemplu când ditamai angajații serviciului secret britanic uită o valiză în stradă sau comit alte neglijențe inexplicabile. 

Nu mi-a plăcut nici felul în care Bucureștiul e prezentat pe post de Moscova (filmările episoadelor care au avut loc, conform scenariului, în Moscova, au fost făcute la București). E genul de aroganță tipică filmelor cu spioni, pe care speram că serialul le persiflează, mai degrabă decât să le imite. 

Dar tot rămân recunoscătoare că în locul spionilor băutori de whisky și macho, în jurul cărora femeile gravitează ca niște accesorii decorative, Obsesia Evei ne prezintă ceva nou, care pare tocmai de aceea bizar, surprinzător, inedit: femei cu personalități puternice, care au ochi doar una pentru alta. 

*

PS: În Germania, țara în care trăiesc, serialul e disponibil doar pe un canal cu suprataxa oferit de Amazon. În România poate fi văzut pe HBO GO. E regretabil că acest film, care după părerea mea revoluționează conceptul de female gaze la o scară comparabilă cu Portretul unei femei în flăcări, e accesibil într-un mod limitat și mai ales dependent de venituri și privilegii (ca totul pe lumea asta strâmbă…).

Sursa Foto: Guardian

Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s