Săptămâna berlineză #3

Prin Berlin umblă o vorbă: dacă ajungi să trăiești aici, o să te lovească blestemul căutării. Pentru că o să cauți mereu câte ceva: fie un loc de muncă, fie o locuință, fie un/o iubit/ă. 

Pe lângă cele enumerate mai sus, eu îmi caut în fiecare weekend echilibrul psihic. Motivul? Hai să îl descoperim împreună, trecând în revistă știrile săptămânii.

Munca e brățara de aur… a altora

Weekend-ul ăsta în Berlin au avut loc ca de obicei ciocniri festive, dar nu de ouă colorate, ci de 1 Mai, Ziua Muncii. Am mers și eu la demonstrația principală, al cărei afiș îl vedeți mai sus, dar nu am stat prea mult pentru că am avut un șoc cultural: nu mai văzusem atâția oameni la un loc de mult timp și atâta poliție niciodată. Străzile paralele cu ruta principală a marșului erau blocate de sute de echipaje de poliție. Iar pe lângă cei veniți la protest, cartierele Kreuzberg și Neukölln mișunau de lume, pentru că în ultimii ani 1 Mai a devenit în Berlin mai mult o serbare populară decât una protestatară, adică o paranghelie generalizată. Pare că de la activism la hedonism e doar un pas, ușor de făcut într-o societate de consum.

Poliția blochează demonstranții pe Sonnenallee. Pancarta din fruntea marșului spune: Nicio felie de tort, baclava pentru toată lumea!
Vine polițiaaaa… îmi ia toată stradaaaa.

Și dacă tot vorbim de muncă, ce moment mai prielnic am putea găsi pentru a menționa protestele pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în industria cărnii din Germania, unde se estimează că lucrează în prezent circa 30.000 de români? Pe 23 aprilie, sindicatul german Gewerkschaft Nahrung-Genuss-Gaststätten (NGG) a organizat o acțiune chiar la sediul central al concernului Tönnies, cel mai mare producător de carne din Europa

În urma scandalului de anul trecut, când abatoarele Tönnies au devenit cel mai mare focar de Coronavirus din Europa, condițiile de muncă ale angajaților au ajuns în atenția presei și politicienilor, iar aceștia din urmă au decis eliminarea subcontractorilor din acest sector. Abuzurile persistă însă, iar muncitorii sunt intimidați atunci când luptă pentru drepturile lor. Conform Deutsche Welle ”la acţiunea de protest de la Tönnies, angajaţii au fost ameninţaţi că vor fi daţi afară dacă participă la evenimentul organizat de sindicatele germane”.

Să ne întoarcem însă un pic și la mieii și miorițele noastre: în România, de 1 mai, au avut loc exclusiv ciocniri festive de ouă colorate. Nu tu proteste, nu tu revendicări, nimic! Comunitatea România – Țara Muncii Ieftine a îndemnat la grevă, CNS Cartel Alfa i-a dat share pe Facebook… dar mai mult de atât să înnebunesc dacă am văzut pe undeva!

Să însemne asta oare că România nu are nicio problemă legată de muncă? Că drepturile muncitoarelor sunt respectate, salariile plătite cinstit și măririle de leafă mai sigure decât dezlănțuirea încălzirii globale? Sau, dimpotrivă, că situația e atât de gravă că lumea și-a pierdut speranța în organizarea colectivă? 

Se vorbește mult, mai ales (coincidență) în vremurile de domnie liberală despre corupția șefilor de sindicat și problemele prezente (nu neagă nimeni) în multe dintre aceste organizații. Exemplul recent în care sindicatul Metrorex a fost linșat public ca ”bampir care suge sângele poporului” și structură mafiotă e o nouă lovitură de acest fel. Nu zic că nu există probleme care trebuie remediate, cazuri de corupție și abuz. Dar acestea trebuie abordate ca atare, pe persoană fizică, punctual, nu prin înfierarea unei forme de organizare legitime și cât se poate de necesare. 

Nu desființăm spitalele pentru că se întâmplă să aibă și personal corupt. Poate vi se pare o comparație exagerată, dar sindicatele joacă un rol esențial în apărarea drepturilor noastre ca muncitoare, sunt forța colectivă de care avem nevoie pentru a nu fi la cheremul angajatorului, pentru a echilibra balanța de putere în care noi – ăștia și astea amenințate că dacă nu primim salariul la plic nu îl mai primim deloc – suntem nu doar invizibile ci și imponderabile. 

În lipsa protestelor din țară, dacă vreți să marcați momentul 1 Mai cu o acțiune solidară de apartament, vă recomand să ascultați podcastul 100% legal, despre eforturile ingrijitoarelor din Austria de a își apără drepturile și dificultățile cu care se confruntă. 

Vaccinare pe care

Miercuri, Germania a vaccinat un milion de persoane, în mare parte cu ajutorul cabinetelor de familie care s-au alăturat recent eforturilor de imunizare. Mi-a plăcut că politicienii nu au făcut mare tam-tam pe subiectul ăsta, iar la Tagesschau, principalul buletin de știri al nației, acest detaliu a fost menționat hăă-ăt pe la mijlocul emisiunii. În general, de la începutul campaniei până acum, pot să spun că presa germană a fost mai puțin obsedată de topuri internaționale și cifre impresionante decât cea din România. 

Strategia de vaccinare a Germaniei a fost și ea alta: aici, până pe la jumătatea lunii martie, s-au vaccinat doar persoanele peste 80 de ani, personalul de îngrijire din căminele de bătrâni și o parte din personalul medical (urgențe, terapie intensivă și unitățile de salvare). Atât. Iar după cum vedeți mai jos, campaniile de comunicare ale guvernului german au transmis până în martie mai degrabă mesajul: aveți puțintică răbdare, îi protejăm mai întâi pe cei mai vulnerabili dintre noi! Avem grijă de seniori, nu de cum stăm în tip-top-minitop la vaccinare. 

Ne vaccinăm. Dar mai întâi bunica. #susmâneca

Urmarea este că în Germania două treimi din cei cu vârste peste 80 de ani au fost imunizați, pe când în România… pare că această grupă nu prea participă la ”competiția naturală” organizată de locotenent-colonelul Valeriu Gheorghiță. 

Participă în schimb prietene și prieteni de-ai mei angajați pe la corporații în Germania sau Elveția, pe care i-a lovit subit dorul de casă văzând că acolo pe unde s-au pripășit nu se pot vaccina peste rând. Unul dintre ei, care are proprietăți în țară, mi-a mărturisit cândva că nu plătește dările către statul român pentru că „ăștia sunt și proști și corupți, de ce să le dau banii mei?” 

Dar iată, dacă statul român ne dă vaccin gratis e ok și o să punem și pe Facebook un status cu laude pentru personalul medical de la centrul de vaccinare, care altfel își ia și el găleata de injurii la orice cumetrie a diasporei. Hai că am câștigat și competiția asta naturală, noi să fim sănătoși și la pungă groși! De moșii și babele de prin satele amărâte ale României are grijă Dumnezeu, nu?

Curtea Constituțională copiază de la Curtea Liceului

Am lăsat cea mai importantă (și bună) veste a săptămânii pentru final, ca să avem o duminică un pic mai senină: Curtea Constituțională a Germaniei a decis că legea privind schimbările climatice adoptată în 2019 trebuie înăsprită. Altfel spus, politicienii au fost scoși la tablă și trimiși în Bundestag cu teme din culegere: e necesară o reducere suplimentară a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2031.

Conform legii, Germania ar trebui să își reducă până în 2030 emisiile de carbon cu cel puțin 55% față de nivelurile înregistrate în 1990. Iar până în 2050 acestea ar trebui să fie eliminate aproape complet. Reclamația a fost inițiată de mișcarea Fridays for Future, alături de Greenpeace și alți activiști. 

Curtea Constituțională a dat în sfârșit dreptate Curților Liceelor și Școlilior, unde lucrurile astea se scandau de mult. Mai mult decât atât, a atras atenția foarte clar asupra faptului că generațiile care se află acum la cârmă nu au dreptul să producă dioxid de carbon în draci, pe spinarea celor viitoare. Mă rog, formularea juraților e un pic mai drăguță, adică sună cam așa: ”Danach darf nicht einer Generation zugestanden werden, unter vergleichsweise milder Reduktionslast große Teile des CO2-Budgets zu verbrauchen, wenn damit zugleich den nachfolgenden Generationen eine radikale Reduktionslast überlassen und deren Leben umfassenden Freiheitseinbußen ausgesetzt würde.”

Vă spun: e blană! Și o lovitură destul de dură pentru Merkel și coaliția de guvernare, care s-a strofocat să ajungă la acest rezultat nemulțumitor în 2019. După cum observă Bernhard Pötter în taz, celebra afirmație de atunci a lui Merkel: ”Politik ist das, was möglich ist”/ “Politica e ceea ce e posibil”, a fost corectată acum cu pixul cu roșu în: ”Politik ist das, was nötig ist” / ”Politica e ceea ce e necesar”. Glückwunsch!

Iar cum Curtea Constituțională a adus lucrările de control fix în ditamai anul electoral, Coaliția se anunță deja gata să își suflece mânecuțele și să facă din nou adunările. Chiar și ministrul Economiei, Peter Altmeier, despre care orice elevă de clasa a VIII-a știe că reprezintă pentru climă cam ce era Voldemort pentru Harry Potter, s-a transformat peste noapte într-un erou progresist. Guvernanții își propun acum să atingă un bilanț climatic neutru în 2045 în loc de 2050. Sper să ajung să o trăiesc și pe asta, că nu mai e mult, ici colea. 

Ce voiam să vă mai spun…

… e că am început să citesc reviste de scandal. Știți voi, chestii gen Cancan, Spy, Story, Ciao, astea. 

Cum am ajuns aici: comediantul Jan Böhmermann a luat recent sub lupă presa de scandal din Germania, arătând pe larg în emisiunea sa cum aceste publicații răspândesc cu bună știință fake news și încalcă în mod calculat legea (pentru că despăgubirile pe care le vor avea de plătit vedetelor defăimate sunt mai mici decât încasările din vânzări). 

Iar la finalul emisiunii, a venit știrea cu adevărat senzațională: în colaborare cu o editură, comediantul a scos propria sa revistă de scandal, cu ”dezvăluiri” din viețile mogulilor de presă și managerilor acestor reviste. Publicația intitulată ”Freizeit Magazin Royale” a fost tipărită în 500.000 de exemplare și s-a vândut ca pâinea caldă. În weekendul lansării am căutat-o la cel puțin 5 chioșcuri de presă, dar stocul era deja epuizat, așa că a trebuit să o comand pe net. 

Din fericire, revista e disponibilă și răsfoibilă și în format digital, aici. În versiunea digitală imaginile sunt decupate, pentru că (zicea Böhmermann în emisiune) așa ajung să arate mai toate aceste reviste în arhiva digitală, după ce avocatele vedetelor au măturat podelele tribunalelor cu ele și au obținut interzicerea materialelor. 

Închei cu un exemplu de titlu senzaționalist din această revistă, care imită stilul suratelor ei vitrege: 

Hubert Burda trebuie să moară. 

Ca noi toți. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s