Despre serialul Fleabag, navigând între iubire și traumă

(conține spoilere)

Mă consider cât de cât versată când vine vorba de arta cinematografică a seducției. Lecturile feministe mi-au ascuțit simțul critic și m-au ajutat să îmi dezvolt, ca spectatoare, un filtru foarte necesar. Datorită lor am învățat inclusiv să spun „nu”, atunci când observ că o peliculă nu îmi face bine (iar ăsta e mare lucru, pentru că acest cuvânt monosilabic a fost mult timp lucrul cel mai dificil de pronunțat pentru mine).  

Cu toate astea, „Fleabag” m-a „prins” (în traducere literală fleabag înseamnă „sac de purici” – o expresie britanică folosită pentru a descrie o persoană antipatică). De fapt, nu doar că m-a prins, ci mi s-au aprins călcâiele după eroina principală, al cărei nume rămâne necunoscut de-a lungul poveștii (ea este „Fleabag”, persoana „nesuferită” care dă titlul filmului). Și așa, prinsă în mreje, am observat abia la sfârșitul celor două sezoane că ceva din această poveste nu îmi pică deloc bine. 

O să spun imediat ce anume, dar înainte de asta aș vrea să o mai preamăresc un pic pe Fleabag, pentru că e din cale-afară de fermecătoare. La propriu: interpretată de scenarista și producătoarea serialului, britanica Phoebe Waller-Bridge, ea nu doar că umple ecranul cu o personalitate puternică și mult umor, ci se întinde chiar mai departe, spre noi, spectatoarele, spărgând „cel de-al patrulea zid” și aruncându-ne remarci, comentarii și ochiade. E o tehnică folosită și în alte producții recente ca House of Cards sau Mr.Robot, dar care în Fleabag are o prospețime aparte. 

Poate și pentru că serialul are la bază o piesă de teatru, un „one woman show” pus în scenă de aceeași Phoebe Waller-Bridge la festivalul Edinburgh Fringe în 2013. Varianta pentru televiziune a fost produsă de BBC și Amazon Studios, în forma a două sezoane lansate în 2016 și 2019.

Fleabag este nu doar personajul principal, ci și naratoarea poveștii, ceea ce ne induce, mai ales la început, un sentiment de putere, senzația că e stăpâna propriului destin sau cel puțin capabilă să îl analizeze și înțeleagă: o londoneză de treizeci de ani, proprietară a unei cafenele aflate în pragul falimentului, cu o familie disfuncțională, o relație romantică toxică (pe care ea o întreține, manipulându-și iubitul) și o obsesie pentru sex.

Aflăm apoi, treptat, mai ales din discuțiile cu alte personaje, că Fleabag e de fapt în derivă.

Și-a pierdut în urmă cu câțiva ani mama și, mai recent, cea mai bună prietenă, care apare în scurte flash-back-uri. Primul episod se încheie cu o vizită pe care o face în toiul nopții tatălui ei, căruia îi spune, în mod neașteptat: „Am senzația oribilă că sunt o femeie haină, vicioasă, egoistă, apatică, cinică, depravată, coruptă moral, care nici măcar nu se poate numi feministă.” Iar replica acestuia, spusă cu afecțiune și umor, este: „Semeni cu maică-ta”.

Spre finalul primului sezon, devine evident că în culisele acestei comedii negre savuroase stă de fapt o dramă în care teama de intimitate autentică și pulsiunile sexuale ale lui Fleabag se împletesc. Din păcate, acest conflict nu este remediat nici în sezonul doi, în ciuda înfiripării unei relații mai profunde (cu un preot catolic, în stilul Fleabag). Ori tocmai nesoluționarea acestei drame, atât de dureroase și lăsată de izbeliște, mi se pare a fi problema serialului, construit de fapt în jurul unui personaj histrionic care nu e conștient de sine. 

Fleabag îl critică de exemplu pe soțul surorii ei Claire pentru că e un tip libidinos, care transformă orice situație într-un apropo sexual, fără să își dea seama că și comportamentul ei e foarte asemănător.

Iar cel mai șocant lucru la acest serial nu sunt sutele de scene și referiri la sex, ci faptul că, în ciuda lor, Fleabag nu e de fapt o persoană sexuală, prezentă în mod autentic în aceste acte. 

E o constatare frapantă, cu atât mai mult cu cât poziția ei pare a fi una de putere: o femeie inteligentă și cu un umor ascuțit, care are controlul asupra firului narativ, analizează, judecă, e conștientă de apetitul ei sexual și folosește orice ocazie pentru a îl satisface. Dar care, pe de altă parte, e complet lipsită de putere și agent în relațiile intime. Mereu când ajunge în pat cu cineva, devine un sac inert, care acceptă fără comentarii inițiativele partenerului (comentând în același timp cu noi, publicul, cât de aiurea e situația…).

Unul dintre bărbații cu care se culcă îi spune chiar că a observat că nu a avut orgasm și e jignit că a simulat. E clar că viața sexuală a lui Fleabag nu are legătură de fapt cu sexul, e doar o înscenare, un fake al intimității, un fel de a se autosabota. „Nu sunt obsedată de sex”, ne spune ea, ”dar nu pot să nu mă gândesc la asta. La spectacolul pe care îl oferă. La dramă… Nu neapărat la senzații”. 

Ce e mai trist e că în ciuda unor impulsuri din sezonul doi, unde are o discuție cu o terapeută și o relație ceva mai profundă cu un preot, autosabotajul nu e conștientizat cu adevărat la nivelul firului narativ. Serialul e despre o femeie lipsită de o conștiință de sine în ce privește propriile mecanisme autodistructive. Doar când comportamentul ei o rănește pe prietena ei cea mai bună și o face să piardă încrederea surorii ei, devine conștientă de efectele acțiunilor ei. 

Relația cu preotul din sezonul doi e încă o fugă de sine și retrăirea „dramei”: ea nu ajunge la o adevărată intimitate cu preotul, pentru că fix când era pe cale să i se confeseze (și o face, parțial, spunându-i aceleași lucruri pe care i le-a spus terapeutei), acesta îi spune să îngenuncheze în scopuri… sexuale. E o scenă foarte dezamăgitoare, unde dorința ei de apropiere autentică, abia trezită, e reprimată de dorința fizică a unui bărbat care îi promisese că o va trata altfel, ca un „părinte”. E încă o ocazie ratată de apropiere, o poveste deprimantă, care în film poartă însă nimbul „iubirii imposibile”, adevărate.

Ca să fiu sinceră, atât de puțină conștiință de sine am mai întâlnit doar… la mine, în tinerețe. De asta cred că filmul ăsta chiar nu mi-a picat bine. Neavând o conștiință de sine (care e implicit feministă;), Fleabag chiar seamănă foarte mult cu personajele masculine pe care pe de altă parte le ia peste picior. 

Repertoriul ei include chiar și un „rape joke”. Când intră împreună cu Claire într-o casă pe care nu o cunosc și aceasta din urmă remarcă că „o să fim violate și o să murim”, comentariul lui Fleabag e că „există mereu o parte plină a paharului…”. E un fel de bravadă și umor pentru care eu personal nu am niciun fel de înțelegere, și care pentru mine denotă o lipsă totală de empatie față de supraviețuitoarele agresiunilor sexuale. 

În legătură cu soțul libidinos și antipatic al lui Claire, atât ea cât și Fleabag remarcă de câteva ori că, în ciuda tuturor cusururilor lui, are calitatea că poate să o facă să zâmbească pe Claire. Cam așa e și relația mea cu Fleabag: da, m-a atras și m-a făcut să râd cu lacrimi, nu cred că am mai râs așa de mult la vreun serial în viața mea. Dar asta nu schimbă faptul că are un efect toxic.

Cum nu are conștiință de sine la nivel sexual, sau intim, Fleabag nu are nici conștiință de clasă și niciun interes față de alte subiecte sociale. Filmul trece testul Bechdel, dar nu ar trece alte variante ale lui care măsoară diversitatea. 

În concluzie, nu prea pot să recomand acest film. L-aș recomanda pentru măiestria execuției, a stilului original, pentru umor… dar știu că lucrurile astea nu vin niciodată de unele singure, ci la pachet cu niște mesaje politice și emoționale. 

Ori Fleabag nu are conștiința de sine necesară pentru a își analiza traumele și comportamentele de autosabotare, doar face un spectacol din ele, ca un clovn. În ciuda hohotelor de râs, povestea rămâne o dramă sfâșietoare și, până la final, nedezlegată. Cu zâmbetul pe buze, autoarea ne invită insistent să îi privim rana deschisă și să râdem de ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s