O altfel de iubire – Silvia Federici, fragmente de interviu

Reprezentările iubirii romantice susțin exploatarea și relațiile de putere inegale, spune Silvia Federici. În locul acestora avem nevoie de organizare colectivă ca expresie a iubirii politice și solidarității. 

 

***

Într-o broșură feministă a mișcării Wages for Housework din 1975, ai folosit sloganul: ”Ei îi spun iubire, noi îi spunem muncă neplătită”. La ce anume te refereai?

Iubirea e o idee construită social, iar semnificația ei are un parcurs istoric. În anii ‘70, prin campania Wages for Housework, argumentam că idealizarea iubirii romantice a fost folosită încă din secolul XIX pentru a ascunde munca neplătită a femeilor, pentru a le ține în căsnicii și gospodării. Aceste spații sunt de fapt locuri de muncă unde se depune o muncă neremunerată: reproducerea bărbatului pentru fabrici, întreprinderi, armată sau stat. Dragostea era camuflajul care ascundea această stare de fapt. 

În acest context, căsătoria nu are nimic de-a face cu iubirea, este un contract bazat pe inegalitatea rezultată din faptul că doar bărbatul primește un salariu și femeia este dependentă de el. Iar dependența îi conferă bărbatului puterea de a supraveghea munca femeii și a o sancționa. 

Această concepție despre iubire a fost reafirmată cu multă tărie după cel de-al doilea război mondial. În timpul războiului, multe țări au avut nevoie de femei pe piața muncii. Așa se face că ele au trăit o scurtă perioadă de independență, și-au părăsit gospodăriile și au intrat în legătură cu alte femei, în timp ce bărbații erau pe front. Drept urmare, vechea concepție despre iubirea romantică trebuia să le fie băgată din nou în cap în anii ‘50. Dacă vă uitați la filmele produse la Hollywood în această perioadă puteți vedea cum sunt construite aceste imagini. Femeilor li se induce ideea că dragostea e cea mai importantă experiență a vieții. Când găsesc bărbatul potrivit, totul e magic și viața lor cu adevărat împlinită.  

Concluzia noastră de atunci a fost că iubirea e adevărata capcană. Toate discursurile de tipul ”suntem uniți în spirit”, înseamnă de fapt ”suntem uniți în spiritul masculin”. Mișcarea Wages for Housework a fost una de revoltă împotriva acestui concept.

Consideri deci că iubirea e un camuflaj pentru exploatare? Avem totuși despre iubire și ideea că e ceva foarte prețios tocmai pentru că nu ține de sfera economică: nu degeaba se spune că ”You cannot buy love”.

Exact asta e capcana: iubirea ne e vândută ca ceva sacru, dar e folosită de fapt doar pentru a împinge femeile spre munci neplătite. Gândiți-vă la dragostea pentru copii: dacă femeile ar cere să fie plătite pentru munca pe care o depun cu copiii lor, ar fi percepute ca haine, lipsite de iubire. De aceea, de fiecare dată când se opun acestei exploatări, răspunsul este: ”Vai, deci nu îți iubești familia!”. Dragostea față de copiii și față de soț e considerată a fi recompensa mamei. Iar valoarea ei se măsoară în funcție de cât de mult își ”iubește” familia. De fapt, mama produce o valoare în procesul de producție capitalist. În plus, iubirea este folosită deseori și ca justificare a violenței domestice.

Iubirea e o justificare a violenței domestice? Ce vrei să spui cu asta?

Mă refer la toate argumentele de genul ”a bătut-o pentru că o iubea”. În campania noastră de atunci, am susținut și ideea că violența domestică face parte din munca domestică, ca instrument de disciplinare. Controlul asupra forței de muncă neplătită din gospodărie e menținut prin pedepse psihologice și corporale. Pentru că munca neplătită nu poate fi disciplinată decât prin violență – un aspect foarte vizibil în cazul sclaviei. O femeie casnică nu poate fi sancționată prin reducerea salariului sau concediere: pedeapsa ei se manifestă doar prin violență.

De aceea machismul bărbaților e o creație instituțională, care ține de politicile de reproducere. Machismul e o funcție a muncii: muncitorul salariat e responsabil cu supravegherea femeii care depune muncă neplătită și a copiilor. Înaintea mișcării de emancipare a femeilor, un bărbat ajungea la închisoare dacă lovea un alt bărbat pe stradă, dar nu și dacă își bătea femeia sau copiii. Aceștia din urmă nu erau priviți ca victime ale violenței, pentru că bărbaților le era recunoscut dreptul de a face ”ordine și disciplină” în familie. Bărbatului îi este conferit de către stat rolul de a disciplina femeia și următoarele generații de muncitori și muncitoare.

Anumite lucruri s-au schimbat totuși între timp: datorită mișcării #metoo, de exemplu, se vorbește acum deschis despre violența de gen. Ce părere ai despre aceste transformări?

Deși acum, în sfârșit, un număr mare de femei acuză cu voce tare violențele la care sunt supuse, din discuție lipsesc numeroase aspecte. În discursul #metoo pare că toți bărbații sunt malefici în sine și abuzează de puterea lor. Dar aceste forme de violență sunt instituționalizate și fundamentate structural. Gândiți-vă la femeile angajate la negru sau fără siguranța locului de muncă, unele emigrante – cum ar fi chelnerițele sau ajutoarele în casă – toate se confruntă cu agresiuni sexuale sau chiar cu abuzuri*. Condiția lor de forță de muncă neplătită sau ieftină le pune într-o poziție vulnerabilă și expusă la violență. Exact genul acesta de vulnerabilități structurale și de relații de putere inegale duc foarte rapid la abuz de putere. Violența e o parte a relației sociale dintre bărbați și femei.

Ești una dintre feministele care nu sunt împotriva muncilor domestice și de îngrijire în sine, ci care pledează mai degrabă pentru aprecierea și valorizarea acestora. Pentru tine, munca de îngrijire (care work) prestată în propria gospodărie e și un refugiu unde există potențial pentru rezistență. Vezi în munca de îngrijire și un potențial pentru o concepție diferită despre iubire, mai progresistă?

Pentru mine această muncă e importantă pentru că are o dublă funcție: pe de o parte, femeile reproduc viața, au o relație foarte intimă cu oamenii pe care îi formează și le modelează identitatea. Pe de altă parte, își reproduc semenii ca forță de muncă funcțională și care poate fi exploatată. Dar femeile ar putea să submineze această stare de fapt. Mișcarea de organizare a grevei femeilor din America de Sud a adoptat sloganul: ”Nimic nu se mișcă fără noi”. 

Greva celor care fac muncă de reproducere e cea care poate revoluționa societatea. Activitățile subversive au loc deja, zi de zi, la nivel personal și individual. Întrebarea este cum putem face asta la nivel colectiv. În anii ‘70 eram de părere că o putem face prin intermediul grevelor și protestelor care ne unesc și scot femeile din izolare. Dar asta nu e de ajuns. Izolarea nu poate fi ruptă decât dacă nu gătești singură, dacă nu te ocupi singură de copil, dacă începi cu adevărat să îți schimbi traiectoria vieții și să stabilești legături între gospodăria ta și un colectiv de oameni. Aceste procese necesită o altfel de iubire – o iubire care se construiește prin solidaritate, echitate, prietenie și recunoaștere. O iubire care are la bază un schimb făcut de pe poziții egale.

Cum evaluezi impactul mișcării #westrike, care organizează greve în sectorul muncii de reproducere?

În Argentina, grevele au fost foarte eficace. Până acum un an** femeile apelau la sindicate cu rugămintea ca acestea să organizeze greva de pe 8 martie. În acest fel se asigurau că își pot lua liber de la munca de reproducere, pentru că bărbații au capacitatea să le țină locul. Anul acesta, sindicatele au fost cele care au venit la ele, pentru că și-au dat seama că femeile duc acum lupta tuturor. 

Dacă privim la avântul dreptei în America de Sud putem observa că și aici femeile sunt bastionul de rezistență. Un lucru valabil într-o măsură diferită și pentru Uruguay, Brazilia, Mexic sau Ecuador. În aceste spații se face o nouă legătură între politică și munca de reproducere. 

În paralel există în zonele rurale mișcări foarte puternice, dominate de femei, împotriva politicilor neo-extractivismului: construcții de mine, autostrăzi, sonde petroliere. Aceste megaproiecte distrug mediul înconjurător și pun femeile pe picior de război, nu doar cu grupările paramilitare și firmele private de securitate ale companiilor, ci și cu bărbații din comunitățile lor, care văd în aceste proiecte șansa unui loc de muncă. Așa se explică faptul că femeile sunt ucise pe capete – așa a apărut și mișcarea Ni Una Menos. E vorba deci de lupte duse atât în plan rural cât și urban, care au în centru comunalismul. 

Ai menționat legătura dintre politică și munca de reproducere. S-ar putea dezvolta de aici un nou concept despre iubire?

Această legătură e foarte diferită de iubirea romantică și provine din forța solidarității. Are la bază realizarea faptului că ceea ce mi se întâmplă mie li se întâmplă și altora. Aceasta cred că e diferența dintre iubirea romantică și cea politică.

Să fie oare aceasta o modalitate de a salva iubirea? Feministelor li se reproșează des că sunt prea dure în privința asta…

Dar totul se învârte în jurul iubirii! Iubirea pentru comunitate, pentru natură, pentru ceilalți. Iubirea s-a văzut de exemplu și când a fost ucisă politiciana și activista braziliană Marielle Franco: povestea ei a devenit un simbol al femeii care s-a născut în favele și a luptat cu mult curaj împotriva militarizării vieții, a crimelor comise în favele și a poliției. Când știrea despre moartea ei a început să se răspândească, iubirea pentru ea era atât de copleșitoare încât demonstrațiile și ceremoniile de comemorare s-au răspândit pe tot continentul sud-american. Oamenii au vrut să îi aducă un omagiu și să îi păstreze amintirea vie. Așa arată iubirea.  

*nota traducătoarei: pentru un exemplu mai concret e suficient să ne gândim la situația româncelor plecate la muncă în sudul Italiei, unul dintre puținele cazuri de acest fel care a ajuns în atenția presei. 

** interviul a fost realizat în anul 2018

Sursa textului: Missy Magazine, 05/2018

Sursa imaginii: Canva.com

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s