Lumile noastre posibile — Antologie de proză speculativă queer-feministă

În literatura română s-a întâmplat ceva SF: a apărut prima antologie de proză speculativă queer-feministă! Volumul poate fi descărcat integral și gratuit aici. Mai jos puteți citi un fragment din Prefața semnată de Carolina Vozian, coordonatoarea volumului.

*

*

Pledoarie pentru ficțiunea vizionară queer-feministă ca instrument de eliberare

„De fiecare dată când ne imaginăm o lume fără război, fără violență, fără închisori, fără capitalism, scriem ficțiune speculativă. Toată organizarea politică este ficțiune speculativă. Organizatoarele comunitare și activistele își dedică viețile pentru a proiecta și a crea o altă lume, sau multe alte lumi – așa că ce loc ar putea fi mai inspirator pentru munca lor decât literatura științi- co-fantastică?” – Walidah Imarisha

 

Imaginația e arma noastră blândă. E arma noastră fluidă, din care crește iederă și multe flori violete. E împrejmuită de valuri și stânci, de câmpii verzi și de ierni cu multă zăpadă; prin ea plutesc lupi și lupoaice și vulturi și pești și cai și pisici și sfârșitul ei nu există. Imaginația noastră e fără capăt și atunci când ne lăsăm cu adevărat în brațele ei, putem să ne ținem toate de mână. Acolo suntem împreună, acolo atingem acel împreună pe care îl putem aduce aici.

Unul dintre cele mai puternice instrumente ale opresorilor e să ne ia accesul la imaginație. Una dintre cele mai perverse tehnici ale opresorilor e să ne facă să ne vindem imaginația noastră pentru scopurile lor. Echipa creativă de la corporația x, care inventează niște moduri ingenioase de a spăla imaginea companiei ce prin activitatea ei distruge pământul, apa, animalele și oamenii zonei y, e doar un exemplu de imaginație vândută.

Sistemul de gândire patriarhal-capitalist e unul împotriva imaginației. Dacă în cazul copiilor aceasta este vag permisă (cu multe excepții), adulta/adultul care-și dă voie să viseze e văzută ca fiind puerilă, nerealistă, cu capul în nori, ruptă de viața de zi cu zi ș.a. Singura situație în care sistemul de gândire patriarhal-capitalist salută visarea este cea în care respectiva visare e folosită pentru a-i reproduce mecanismele la nesfârșit. Dar acolo nu e altceva decât un vis toxic, un coșmar: cum altfel am putea numi benevolența noastră de a fantaza doar pentru a ne întări lanțurile?

În eseul său The Child and the Shadow (1974), renumita scriitoare revoluționară de ficțiune științifico-fantastică Ursula K. Le Guin zice: „Cred că maturitatea adevărată nu este o depășire a copilăriei, ci o integrare a acesteia: adică adultul nu e sfârșitul copilului, ci copilul care a supraviețuit.” În același eseu scriitoarea povestește despre ușurința copiilor de a accesa universurile fantastice, ușurința de a se lăsa duși de val. Ei știu că un unicorn sau un dragon nu există în viața „reală”, dar nimic nu-i oprește să alerge pe câmpii imaginare alături de dragoni cu trei ochi și unicorni roz-albaștri. Această ușurință este un dar al nostru, al tuturor. Este un dar de care atunci când ne separăm (sau ne separă școala, munca, prejudecățile colective patriarhale despre ce înseamnă maturitatea ș.a.), pierdem o parte imensă și puternică din cunoașterea noastră. Pierdem cunoașterea profundă a faptului că lumea în care trăim nu trebuie să fie o condamnare, un dat, un decret al câtorva cu putere; pierdem încrederea că toate și toți avem în noi puterea de a ne imagina eliberarea colectivă.

Astfel, o parte din potențialul radical al imaginației și al sondării tărâmurilor fantastice e conexiunea cu copiii din noi, cu un tip de cunoaștere la care cândva aveam acces nelimitat și fără de care viața adultă e doar o albie secată. Deblocarea către fantastic, către fantezie, către proiecție utopică înseamnă și deschiderea spre noi posibilități de a ne revoluționa traiul colectiv în feluri ce în „realitate” par de-a dreptul imposibile.

Alt potențial radical al imaginației și al coborârii în lumile fantastice din visele noastre este explorarea inconștientului. La prima vedere acest concept poate suna individualist, izolant, opus colectivului; dar acesta e doar un mod superficial de a privi călătoriile de auto- cunoaștere și inițiere în adâncurile psihicului/sufletului uman. Călătoriile interioare pot fi întregitoare luptei pentru eliberarea comună. Acestea au posibilitatea de a ne transforma în niște ființe mai empatice, mai atente, mai prezente, mai deschise, mai nuanțate, mai solidare și nu trebuie să le lăsăm să fie definite și acaparate exclusiv de serviciile de vindecare inerente sistemului neoliberal/capitalist. Autocunoașterea și vindecarea individuală pot și e nevoie să fie recuperate politic, pot și e nevoie să fie părți esențiale, integrante ale vindecării colective. În timp ce capitalismul se așteaptă de la noi să fim niște roboței hiperproductivi multifuncționali și să ne folosim toate resursele emoționale pentru a ne adapta la ritmul lui absurd, exploatator și meritocratic – această abordare holistică, ancorată în feminism, este una anti-patriarhală și anti-capitalistă. Deblocarea și sondarea imaginației în contextele politice militante pot fi instrumente de inspirație, terapie, comuniune și creație colectivă a viziunii viitorului dintr-un loc nou, dintr-un loc unde nu mai există binoame ca: rațiune/ emoții, om/natură, om/animal, femeie/bărbat ș.a.

Mai mult de atât, deși călătoria din ficțiunea vizionară este una ce începe în interior, în tărâmurile adânci ale psihicului, de acolo aceasta se poate conecta la inconștientul colectiv. Astfel, putem accesa tot ce ne leagă mai mult decât ne separă, atunci când trecem dincolo de proiecția fricilor noastre pe cealaltă/celălalt și putem să vedem restul ființelor (umane sau non-umane) în deplinătatea lor.

Tot prin ficțiunea speculativă, prin eliberarea fantasticului din visele noastre (și nu prin reprimare) ne putem conecta cu monștrii din noi, cu părțile întunecate pe care le avem fiecare, putem sta față în față cu ei, îi putem accepta și astfel putem accepta și monștrii pe care îi creăm colectiv. „Nouă ne place să credem că ne ducem viețile la lumina zilei, dar într-o jumătate a lumii e mereu întuneric; și proza fantastică, ca și poezia, vorbește în limbajul nopții”, zice Ursula K. Le Guin. Ea mai spune și că, atunci când ne e frică de dragoni, când nu vrem să avem de-a face cu ei, ajungem să fim hrana lor.

Alt potențial radical al ficțiunii speculative e latura ei mistică, mitologică, vrăjitorească. Ficțiunea speculativă e un mod de explora spiritualități non, ante și anti-creștine; alte tipuri de relaționare cu natura și lumea; alte viziuni asupra noastră ca oameni, niște viziuni care ne plasează mai degrabă într-o interdependență cu pământul, aerul, focul, apa și restul animalelor, decât într-o opoziție superioară și separatoare, antropocentri- că. Din cele citite știm că în alte momente ale acestei planete, în diferite zone geografice, existau aceste tipuri de relaționare interdependente (care aveau și multe părți negative, din care lipseau multe facilități moderne pe care ni le-au adus progresul tehnologic și industrializarea – în niciun caz nu vreau să alunec într-o visare primitivistă idealistă, cred că lucrurile sunt mereu mai complexe). Cu toate acestea, cred că știm la un nivel mai profund decât cunoașterea acumulată din cărți despre interdependența dintre noi și restul lumii. Cred că inconștientul nostru poartă această cunoaștere în el, iar ficțiunea vizionară e o cale prin care ne putem conecta la ea. Putem recupera ce avem nevoie de acolo și putem aplica la felul în care e construită lumea de azi. Nu putem să ne întoarcem viețile cu sute și sute de ani în urmă ca și cum am întoarce ceasul, dar putem să unim cunoașterea veche și nouă în ceva hibrid, contemporan, magic, radical și profund queer cu potențialul de a zbura capitalismul hetero-patriarhal în aer.

Și nu în ultimul rând, repet: ficțiunea speculativă vizionară feministă și queer e arma noastră blândă. În imaginația noastră ne stă puterea. În eliberarea ei și în împuternicirea ei spre a proiecta un viitor revoluționar ne stă puterea.

Când ne luăm imaginația înapoi din ghearele capitalismului hetero-patriarhal și o punem în slujba eliberării comune suntem o forță, un corp împletit din iubire și luptă, o flacără vie ce poate să ardă într-o clipă toate închisorile lumii, reale sau imaginate.

Ficțiunea vizionară e locul unde ne putem înălța lumile noastre posibile. Ficțiunea vizionară e locul unde femeile trans și cis, rome și nerome, persoanele LGBTQ+, persoanele non-binare, persoanele cu abilități diferite, persoanele sărace și absolut toate persoanele marginalizate, oprimate și deposedate constant de societatea hetero-patriarhală pot cu adevărat libere.

De ce ficțiune vizionară?

Terenul literaturii științi co-fantastice e unul vast și definițiile granițelor acesteia variază (în rigiditate sau flexibilitate) de la o autoare la alta. Unele sunt categorice că toată literatura SF scrisă fără partea de știință nu e SF, altele zic că SF e orice literatură care imaginează alt univers, indiferent de ancorarea profund serioasă sau absența totală a acesteia în științe. (Și aici simt nevoia unei paranteze: depinde ce e considerat în mod tradițional drept știință; Ursula K. Le Guin, de exemplu, zice că științele de care se ajută ea, în principal, când scrie literatură, sunt antropologia și psihologia, științe ce erau foarte discutabile pentru patriarhii SF-ului la vremea când scria ea, dar și acum.)

Unele autoare sunt ferme în nevoia lor de a defini clar genurile literare și claritatea presupune să numim tot ce e fără știință, ficțiune speculativă. Spre exemplu, scriitoarea feministă Margaret Atwood separă ficțiunea științifico-fantastică de ficțiunea speculativă în felul următor : „Ce înțeleg eu prin științifico-fantastic sunt acele cărți ce se trag de la Războiul lumilor de H.G.Wells, care descrie o invazie organizată de marțieni-vampiri cu tentacule trimiși pe Pământ în canistre de metal, cărți despre lucruri ce nu s-ar putea întâmpla vreodată. Iar prin ficțiune speculativă înțeleg narațiunile ce se trag de la cărțile lui Jules Verne, despre submarine și călătorii cu baloane de aer, lucruri ce s-ar putea întâmpla, doar că nu s-au întâmplat încă la momentul scrierii cărților.”

Revenind la Ursula K. Le Guin, aceasta zice că SF-ul este versiunea contemporană a prozei fantastice și proza fantastică a fost, la rândul ei, versiunea modernă a mitului, așa că tot ce era fantastic cândva acum e SF și SF– ul este de fapt mitologia secolelor XX-XXI: în spiritul circularității mistice.

În 2015, scriitoarele și activistele afro-americane Walidah Imarisha și adrienne maree brown editează și publică Octavia’s Brood, o antologie de ficțiune speculativă inspirată și scrisă din mijlocul mai multor mișcări activiste pentru justiție socială, un tribut adus scriitoarei vizionare Octavia Butler. În introducerea cărții Walidah Imarisha zice: „De fiecare dată când ne imaginăm o lume fără război, fără violență, fără închisori, fără capi- talism, scriem ficțiune speculativă” și astfel conectează în mod direct organizarea activistă cu ficțiunea speculativă asumat politică. Imediat cum ne gândim la asta, pare un adevăr știut dintotdeauna: revoluționarele me- reu au creat și creează lumi viitoare, care pentru ordinea actuală sunt cu adevărat SF, utopice, imposibile. Până la urmă, acesta e rolul revoluționarelor: dacă cei care au puterea acum au transformat planeta într-o sinistră distopie, ce le rămână să facă?

În contextul acestei antologii, editoarea Walidah Imarisha a propus termenul de ficțiune vizionară pentru toată literatura asumat militantă (feministă intersecțională/queer/decolonială/ anti-capitalistă ș.a.) încadra- bilă în categoria largă și atotcuprinzătoare a SF-ului, din simplul motiv că prin orice încercare de a ne imagina niște lumi mai posibile și mai egale pentru noi toate contribuim la o viziune colectivă a unui alt viitor.

Așadar, după o mică digresiune prin definiții, în acest text voi folosi interșanjabil sau chiar împreună termenii de ficțiune speculativă și ficțiune vizionară, cu sensul pe care îl conferă celei din urmă scriitoarea citată mai sus – adică SF-ul asumat politic, feminist, intersecțional.

În Lumile noastre posibile autoarele aduc aerul

Autoarele din Lumile noastre posibile străbat în textele lor viitorul, trecutul, lumile paralele, universurile interioare și exterioare, realitățile terestre sau extraterestre; ele sondează viitorul probabil și aduc energia, inspirația revoluționară în prezent. Ele scriu diferit față de literatura științifico-fantastică din spațiul de limbă română, dar și față de o mare parte din ficțiunea non-SF contemporană, din același spațiu. Ele scriu diferit din mai multe motive, pe care le voi enumera în continuare.

În prozele lor putem urmări procese de deconstrucție asumată a internalizărilor patriarhale (și legate de literatură, și legate de viața de zi cu zi); astfel, dacă ești o tânără femeie sau persoană non-binară scriitoare, când le citești nu vei mai simți sufocarea literaturii patriarhale. Sufocarea literaturii patriarhale e sentimentul pe care îl trăim atunci când se scrie despre noi fără noi (indiferent că o face un bărbat scriitor sau o femeie, pentru că literatura patriarhală e reprodusă în mod recurent și de femei – acesta fiind singurul mod în care se pot integra în lumea literară mainstream); sufocarea literaturii patriarhale o trăim când citim toate operele canonice din literatura română ce se predau în școli; o trăim atunci când vedem un șir nesfârșit de personaje feminine imaginate de mințile bărbaților, obediente și supuse, obiectificate și expuse pur sexual, inferioare și inferiorizate la nesfârșit în cadrul binoamelor bărbat-femeie/feminin-masculin; o trăim atunci când vedem, iar și iar, în textele literare că standardul la care suntem forțate să ne raportăm, că centrul literaturii este scriitura, intelectualitatea și experiența de viață masculine și „scrii ca un bărbat” este o laudă, iar „scrii feminin” – un mod de dispreț, de înjosire; când experiența feminină sau queer este mereu încadrată în categoria „celălalt” și este văzută ca inferioară sau exotică; o trăim cel mai dureros atunci când citim textele pline de tensiune ale* scriitoarelor care se dezic de feminism, se înjosesc, se auto-minimizează, se identifică cu patriarhii literari, se desolidarizează de alte femei, se chinuie din toate puterile și își taie părți din ele, numai să încapă în acest pat al lui Procust care este literatura patriarhală.

În Lumile noastre posibile autoarele aduc aerul, eliberează spațiul de sufocarea patriarhală și creează teren pentru un alt tip de proză, o proză feministă și queer. Un astfel de demers e complet nou și revoluționar pen- tru spațiul de limbă română, un astfel de demers face parte din începutul unei literaturi alternative, cu adevărat feministe, al unei literaturi care nu se mai raportează la ordinea patriarhală ca la un sistem de valori, ci ca la o cangrenă a societății contemporane, o cangrenă ce necesită demult să fie disecată și trimisă acolo unde îi este locul: în neființă.

În Lumile noastre posibile personajele din toate textele sunt personaje feminine sau non-binare. Astfel, în această antologie autoarele centrează subiectul feminin și queer într-un fel autonom, în care acesta există de la sine și pentru sine. Eroina, diferită de la un text la altul, e o persoană care stă bine pe picioarele sale, gândește cu propria minte, e conștientă de sine și de emoțiile ei și e ancorată în realitate prin propria autonomie. Eroina sau eroinele din fiecare text, astfel, sunt niște ființe eliberate și puternice (iar puterea aici nu e antonim cu vulnerabilitatea, așa cum se poartă în gândirea patriarhală, ci dimpotrivă, e vulnerabilitatea asumată, e durerea transformată în artă și solidaritate).

Apoi, mai departe de autonomia și independența personajelor feminine, autoarele din Lumile noastre posibile explorează comuniunea, suroritatea, organizarea împreună și fără ierarhii ca pe cel mai bun viitor posibil. Astfel, scriitura lor capătă încă un strat, unul care chestionează și demantelează sistemul capitalist individualist și meritocratic în care trăim. Atunci când în eliberarea personajului feminin sau non-binar se merge de la independență și autonomie (care sunt esențiale, vitale, ca prim pas) la comunitate și interdependență, scrisul devine o căutare a modurilor de viață din afara capitalismului.

Pornind de la viziunea feministă romă din viitorul Romacen: Vremea Vrăjitoarelor, pășim în distopia corporatistă din Trecuturi viitoare și urmărim eforturile de eliberare ale revoluționarelor din această lume; apoi, înarmate cu analiza atentă și minuțioasă a patriarhatului din Pepene galben, împuternicite de poezia și libertatea universului queer din Un pic, ne fortificăm prin vindecarea rănilor trecutului și ne luăm zborul odată cu femeia din Metamorfoza. În zbor navigăm prin lumea distrusă, așa cum ne-o lasă capitalismul, dar și cu speranța posibilă, speranța Fiicelor vânătorilor, apoi coborâm la fix cât să prindem dansul, dansul și visul de pe malul oceanului, alături de Almoria și Enclovis. Alături de ele privim lumea moartă și refăcută, lumea fără concepte și împărțiri brutale cum e genul binar, rasismul sau inegalitatea economică, atât de normalizate în realitatea noastră imediată. În lumile noi, create de aceste autoare feministe, inimile noastre pulsează împreună, ne ținem de mână și suntem „[…] căldura și nerăbdarea din zorii unei conjurații de femei și pisici”.

 

 

*Scurt moment comic: scriu acest text într-un google doc ce îmi sugerează de fiecare dată când tastez scriitoare să schimb în forma „corectă”, adică scriitori.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s