De ce avem nevoie de feminism (I)

Sabina era la mine de două zile când m-a întrebat care e treaba cu feminismul. Văzuse postările mele de pe facebook și era curioasă. Mi-a spus că s-a gândit și la noi două, la cât de apropiate au fost destinele noastre până la plecarea mea: ne cunoscusem în liceu, făcusem aceeași facultate, ne învârtisem o perioadă îndelungată în același cerc de prieteni… aveam experiențe asemănătoare, dar ea nu a simțit niciodată asta.

– Ce nu ai simțit? am întrebat-o.

– Discriminare, a răspuns Sabina. Nu m-am simțit discriminată.

Voia să înțeleagă, așa că mă întreba pe mine, care mă identificam în mod evident ca feministă, unde e discriminarea.

M-am bucurat că a deschis subiectul ăsta și mai ales tonul pe care a făcut-o. În urmă cu doar câteva săptămâni, avusesem o altfel de experiență. Eram în tren cu Crăița, în drum spre o stațiune de la Marea Baltică unde am făcut amândouă insolație și toxiinfecție alimentară. Eu citeam o revistă feministă și am început să vorbim despre asta. Crăița nu era de acord cu feminismul în general și a început să se răstească la mine cu accentul ei ardelenesc:

– Feministele vor să schimbe rolurile, să fie puternice ca bărbații, dar asta nu are cum să funcționeze pentru că femeile și bărbații sunt diferiți, biologic și în toate felurile!

– Ok, deci recunoști că există un dezechilibru de puteri dacă vrem să fim ”puternice ca bărbații”! mă stropșeam eu la rândul meu la ea.

Ne-am ambalat amândouă foarte tare, eram singurele voci care se auzeau în tot trenul și am încheiat discuția fără vreo concluzie, continuând drumul într-o tăcere tensionată care s-a risipit abia peste câteva zile. După ce ne-am potolit m-a apucat chiar o jenă față de toți străinii din tren care cine știe ce au înțeles din această ceartă într-o limbă ciudată, în care singurele cuvinte comprehensibile erau ”feminism” și ”penis”.

Discuțiile cu Sabina și Crăița, deși foarte diferite în ton și abordare, m-au pus pe gânduri.

*

Preocuparea mea principală când scriu e – mai în glumă, mai în serios – ”propaganda feministă pe față”. Fiecare articol pe care îl public aici are – într-un fel sau altul – de-a face cu această temă. Dar cât de eficient e acest mozaic (literar, eseistic) pentru cineva care nu cunoaște și nu înțelege feminismul? Pentru cine nu vede deja structurile de putere și implicit – opresiunea – pe care încerc aici să le descriu și să le deconstruiesc?

Dacă ar fi să îmi rezum propria experiență de descoperire a feminismului, aș folosi ca metaforă o pereche de ochelari. Ne naștem, suntem etichetate ca femei sau bărbați* și ni se pun pe nas niște ochelari, pe care toți cei din jurul nostru (cu puține excepții) îi poartă. Lentilele acestor ochelari ne ajustează privirea, ne oferă un filtru prin care percepem lumea. Este filtrul comun acceptat și folosit – este un filtru care joacă un rol fundamental în felul în care interacționăm și trăim. Dacă vrem să fim acceptate și apreciate, dacă vrem afecțiunea celorlalți purtători de filtre, avem nevoie de acești ochelari.

Din când în când privim pe sub ei și vedem lucruri cutremurătoare. Ceva sau cineva poate să îi spargă – un eveniment din viață, o traumă puternică. Dar noi ne încăpățânăm să îi purtăm în continuare, chiar dacă privim printre cioburi, chiar dacă asta ne limitează viața. Deseori, e mai ușor să îți limitezi viziunea la un singur ciob din aceste lentile decât să înfrunți imensitatea vieții fără ei.

Știu multe despre acești ochelari, pentru că am privit mult timp lumea prin ei.

În cele ce urmează o să vă descriu, pe îndelete, ce văd eu după mai mult de șapte ani de când nu mai port acești ochelari. De când mi-am dat seama că ei nu sunt o parte din mine, ci un instrument de coerciție, greu de detectat, pentru că – hai să fim sincere – cel mai des ne privim în oglindă nu pentru a ne vedea cu adevărat – ci pentru a vedea cum ne văd alții.

*

Am pornit de la întrebările Sabinei și Crăiței. Am cugetat, am căutat, am citit, am calculat și am încercat să încropesc niște răspunsuri – pentru toate cele și toți cei care nu înțeleg și nu se identifică cu cauzele feministe, pentru toată lumea care se întreabă, la fel ca ele:

Unde începe discriminarea?

Discriminarea e prezentă de la început, de fapt, e prezentă încă dinaintea începuturilor. Din momentul în care doctorița anunță: ”aveți o fetiță” sau ”aveți un băiețel”.

La nivel global, milioane de fetuși sunt încă avortați pentru că sunt de sex feminin. În 2005,  Christophe Guilmoto, un cercetător francez specializat în studii demografice, estima că doar în Asia ultimelor decenii au ”dispărut” pe această cale cam 163 de milioane de femei (mai mult decât întreaga populație feminină a Statelor Unite!). Iar fenomenul nu e limitat la spațiul asiatic. În țări ca Armenia, Georgia și Albania au fost sesizate dezechilibre similare între coeficientul standard de distribuție a sexelor și evoluția ultimilor zeci de ani.

Guilmoto descrie aceste schimbări ca pe o ”revoluție”, un proces de inginerie socială prin care oamenii au declanșat un fenomen de ”masculinizare demografică accelerată”.

Cum s-a ajuns aici? Printr-o îmbinare sinistră a mentalităților (și realităților) patriarhale cu tehnologia de ultimă oră: profitând de accesul la ecografia cu ultrasunete, o metodă ieftină și sigură de identificare a sexului fetusului, mulți părinți iau decizia de a avorta copilul în cazul că va fi fată. 

În cartea ei, ”Selecția nenaturală”, jurnalista Mara Hvistendahl aprofundează concluziile lui Guilmoto, descriind cercul vicios deschis de acest proces de selecție, care transformă lumea într-un loc mai puțin primitor pentru femei: ”Pe măsură ce prima generație atinsă de acest dezechilibru crește, procesul invizibil de discriminare biologică prin selecția sexului e amplificat de amenințările și mai pronunțate la adresa femeilor, inclusiv trafic sexual, căsătorii forțate și cumpărarea nevestelor.”

Fetițele sunt mai puțin dorite pentru că viața lor e mai grea, pentru că discriminarea – deși nu e numită, dezbătută, combătută – e receptată și recunoscută de toată lumea. În dorința de a își ”optimiza” viața de familie, unii părinți optează pentru odraslele cu mai multe șanse/privilegii, pe care le cred mai capabile să se „realizeze” și să le ofere sprijin când ajung la bătrânețe. Într-un fel sucit și toxic ca lumea în care trăim, acești oameni vor ”binele” familiei.

Când a aflat că mama o să aibă o fetiță, adică subsemnata, bunica s-a supărat teribil și nu a mai vorbit cu ea vreme de câteva luni. Am scris mai pe larg despre asta într-un articol mai vechi pe care îl puteți găsi aici. Gândul că mama aducea pe lume un om care urma să aibă același destin oropsit ”de femeie” ca ea era de nesuportat, singura ei consolare (și parțial a mamei) fiind droaia de frați și de verișori din jurul meu.

Mi s-a întâmplat totodată să aud multe cupluri din generația mea că își doresc ”băiat”.  Contribuie la aceste preferințe și tradiția (o să îi spun pe nume) – imbecilă – de a da copiilor numele de familie al tatălui, care am observat că e respectată cu evlavie chiar și în cercurile mai progresiste prin care mă învârt și chiar și în cazul în care partenerii nu sunt căsătoriți. A avea băiat înseamnă că ”îți merge numele mai departe” (dacă ești bărbat sau familia bărbatului din preafericita comuniune, evident – de fapt merge patriarhatul mai departe, nimic altceva, dar asta pare să fie principala preocupare a multora).

Iar acum că am căpătat o vagă idee despre momentul în care începe discriminarea, nu o să vă ascund tristul adevăr: ea continuă, în feluri subtile sau brutale, de-a lungul întregii vieți. Ceea ce ne duce la următoarea întrebare:

Cum sunt discriminate femeile?

Rândurile care urmează nu sunt ușor de parcurs – dar să nu uităm că ele sunt doar o reflexie – foarte abstractă și incompletă – a traseului greu de parcurs al celor mai multe femei și fete de pe această planetă, a obstacolelor și pericolelor care le stau în cale:

Feminicidul

Feminicidul (crima comisă împotriva unei femei pentru faptul că e femeie) e un fenomen răspândit în toată lumea. Statisticile arată că la nivel global, 80% dintre victimele crimelor domestice (în care victima și agresorul au o relație de rudenie sau intimă) sunt femei. Crimelor domestice li se adaugă multe altele în care agresorul este necunoscut, precedate deseori de violență și abuz sexual. Organizația Națiunilor Unite descrie feminicidul ca fiind o ”epidemie globală”.

În România, două femei sunt ucise în fiecare săptămână de parteneri violenți, iar cazul din Caracal și nenumărate alte exemple dovedesc că pericolul nu este restrâns la cercul familiei și al persoanelor apropiate.

Din păcate, aceste cazuri sunt deseori mediatizate într-un stil senzaționalist, fără a scoate în evidență cauzele reale, implicațiile și aspectele lor sistemice. În lipsa unei abordări responsabile și a măsurilor concrete de combatere a lor singurul rezultat este amplificarea climatului de teroare în care majoritatea femeilor deja simt că trăiesc.

Puteți citi mai multe despre feminicid – în contextul României dar și la nivel global – în acest articol scris în urmă cu câteva săptămâni despre cazul din Caracal.  

Violența împotriva femeilor

Conform datelor colectate de Organizația Mondială a Sănătății în 2013, la nivel global, una din trei femei a fost bătută, forțată să facă sex sau abuzată în alte feluri – de cele mai multe ori de către o persoană cunoscută. De asemenea, un raport din 2014 arată că una din cinci femei a suferit un abuz sexual în copilărie.

Cu toate acestea, în 49 de țări lipsesc cu desăvârșire legi care să protejeze femeile în cazul violenței domestice. 

În România, 3.000 de femei sunt bătute, zilnic, iar unul din trei români consideră că femeile ”mai sunt bătute și din vina lor”. În plus, 26% dintre români cred că victima provoacă violența.

Avem totodată cel mai ridicat procent de justificare a violului din UE. În 2016, 55% dintre noi au spus că există situații în care violul este justificat. O persoană din 5 e de părere chiar că violul nu ar trebui pedepsit.

Prin ratificarea Convenției de la Istanbul, România a făcut, la nivel legislativ, pași importanți în combaterea violenței de gen (i-a făcut însă de gura Uniunii Europene, și nu pentru că protejarea femeilor ar fi prioritatea vreunei guvernări sau a vreunui partid). În plus, de la legislație la schimbări concrete e o cale lungă, care se numește, pe scurt, ”implementare”. Degeaba avem legi dacă ele nu se traduc în măsuri concrete. Și urgente!

Încă o cifră care ne dă de gândit:  doar 4% din actele de violenţă în familie ajung în instanță. E doar unul dintre motivele pentru care educația copiilor și informarea populației joacă un rol important. La fel ca și formarea autorităților (polițiști, procurori etc) care deseori descurajează victimele sau minimizează faptele.

Protecție, drepturi, reprezentare

La nivel global, 750 de milioane de fete sunt măritate înainte să împlinească vârsta de 18 ani, iar în fiecare an, 300.000 de femei mor în urma complicațiilor survenite la naștere.

Majoritatea celor mai săraci oameni din lume și a populației analfabete e formată din femei.

Pe tot cuprinsul planetei, femeile sunt cele care depun – de departe – cel mai mare volum de muncă. Cu toate acestea ele câștigă, în medie, 23% mai puțin decât bărbații.

În unele regiuni femeile produc 80% din totalul alimentelor. Dar dețin, în total, o proporție foarte redusă de pământ, în cele mai multe cazuri insignifiantă (doar 13% dintre proprietarii de pământ, la nivel global, sunt femei). Un raport asemănător se aplică și altor tipuri de posesiuni.

Cum stăm cu puterea politică la nivel mondial? Doar 23% din totalul parlamentarilor sunt femei și foarte puține ajung să ocupe poziția de șef de stat sau de guvern.

În România, 19% dintre parlamentari sunt femei, iar pensiile femeilor sunt, în medie, cu 39% mai mici decât ale bărbaților.

Mutilarea genitală

La nivel global, cel puțin 200 de milioane de femei și fete din 30 de țări au fost supuse procedurii de mutilare genitală (îndepărtarea parțială sau completă a organelor genitale feminine externe). Este o formă extremă de discriminare care își are rădăcinile în tradiții patriarhale legate de controlul sexualității și comportamentului femeii.

Urmările variază în funcție de gravitatea procedurii iar în unele cazuri pot fi fatale. E la fel de cert că nu există niciun fel de beneficiu pentru sănătate – motivele sunt legate de respectarea unor tradiții, adaptarea la așteptările/presiunile comunității și idealurile de frumusețe/puritate/modestie proiectate asupra femeilor.

Acest flagel afectează și o jumătate de milion de femei din Uniunea Europeană.

Mentalități patriarhale

Dintre toate formele de discriminare (juridică, religioasă, politică), cea mai longevivă și greu de combătut este cea propagată la nivelul mentalităților.

Chiar și în țările unde egalitatea dintre bărbați și femei este menționată în Constituție și se depun eforturi pentru transformarea ei în realitate, discriminarea persistă și face victime. De ce? Pentru că ”ochelarii” despre care vorbeam la început nu ne sunt înmânați într-un moment festiv de către Șeful statului și Consiliul de Miniștri, ci de către cei și cele care au grijă de noi. Înainte să ne citească Constituția, acești oameni ne vor citi basme despre prințese închise prin turnuri și prinți care vin să le salveze cu un sărut la care ele nu au consimțit.

Discriminarea e perpetuată de toți cei și cele care poartă ”ochelarii” patriarhatului pe nas ca ceva cât se poate de real. E reconstruită, proiectată și transferată mai departe ca un corp de cunoștințe solid, demonstrat științific.

Părinții încep să își trateze automat copiii în mod diferit, în funcție de sexul lor: le vorbesc, îi îmbracă, îi educă diferit. Au așteptări diferite de la ei. Și exclamă apoi uimiți: ”e adevărat ce se spune despre băieți/fetițe! Sunt agitați/sensibile!”

Ceea ce ne aduce la întrebarea:

Cât de mari sunt diferențele dintre bărbați și femei?

(va urma)

*evident, la naștere ni se pun și alte etichete – în funcție de contextul social, apartanența la o anumită etnie/grup religios etc care au la rândul lor un rol fundamental în dezvoltarea noastră. Acest aspect deosebit de important va fi abordat în capitolele următoare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s