Sunt bine mersi

by alina soare

Sunt sănătoasă tun și foarte bine-dispusă. De la o vreme mă bucur de o productivitate ieșită din comun și foarte benefică pentru mine. Nu recunosc în ea nimic din încrâncenarea cu care munceam înainte, am un cu totul alt sentiment acum când lucrez, simt că fac ceva pentru mine și în același timp pentru alții, că munca mea are sens și scop.

Sunt mândră că fac parte din generația care a pus capăt tuturor conflictelor armate de pe glob și că în acest moment singurul loc de pe planetă unde mai poate fi găsit armament militar este Muzeul „Ororilor și Erorilor”. 

În acest fel, ne-am putut dedica războaielor cu adevărat importante și am transformat venitul universal garantat și drepturile la locuire și hrană în drepturi fundamentale ale tuturor oamenilor. Sunt recunoscătoare că toate astea înseamnă și un trai mai sustenabil, care ne ajută în lupta contra schimbărilor climatice – în momentul de față prioritatea absolută a întregii planete.

Dacă mă întrebați, totul s-a schimbat uluitor de repede, ca un castel de cărți de joc care se destramă și lasă loc unui imens șantier unde lumea muncește cu lopeți adevărate și cărămizi adevărate și elan adevărat.

Am scăpat de crizele de anxietate care mă țineau trează noaptea, în parte și pentru că nu trebuie să mai lucrez în ritmul în care lucram înainte, mă simt cu adevărat în siguranță și nu mă mai macină grija zilei de mâine, dar și pentru că toată lumea din jurul meu e mai relaxată, mai prietenoasă și veselă.

Adina a început să construiască o casă împreună cu alte câteva prietene – visul ei din copilărie. Irina studiază medicina integrată și Luana lucrează deja, după doar câteva luni de studiu de la zero, ca programatoare pentru mai multe cooperative locale.

Pe mine, munca în brutărie, la care visam de atâta timp, m-a învățat, treptat, și cum să îmi las poveștile la dospit. Am terminat și am publicat deja un prim roman, iar acum scriu la al doilea. Datorită scrisului am început să călătoresc și să intru în contact cu mulți oameni, să le aud poveștile – povești despre durere, speranță și schimbare, care mă inspiră zi de zi.

M-am împăcat cu mama și tata. Mama nu mai e dependentă de calmante de ceva vreme. A reușit să își învingă claustrofobia și a călătorit cu trenul până la Chavy, în sudul Franței, unde trăiește una dintre cele mai mari comunități poliamoroase din lume. Acolo are parte de ce și-a dorit dintotdeauna: o comuniune fizică și spirituală cu oameni din întreaga lume.

Schimbarea s-a produs când singura ei prietenă, văduva Flori de la parter, i-a declarat dragostea ei și au început o idilă (departe de ochii tatei) care a durat câteva luni. Apoi, într-o după-amiază de vineri după ce gătise deja mâncare pentru întreg weekendul, spălase rufele și făcuse curat în toată casa, mama a văzut un documentar la televizor despre comunitatea de la Chavy și a decis, împreună cu Flori, să se mute acolo împreună. Am vizitat-o recent. Bruma ei de franceză din liceu s-a transformat într-un ocean de cuvinte și are atâta energie că lucrează câteva ore pe zi la o grădinița din sat – o altă surpriză, pentru că a detestat dintotdeauna copiii. Am vorbit, pentru prima oară în viețile noastre și fără ocolișuri, despre fericire. A fost frumos.

După plecarea mamei, tata a intrat într-un fel de criză personală și a decis, în sfârșit, să își trateze problemele psihice. Crizele de isterie au devenit din ce în ce mai rare, mai ales după ce a început să facă psihoterapie, ceva ce a refuzat întreaga lui viață. După câteva luni de terapie a descoperit budismul și a decis să se retragă într-un templu din Berceni. E acolo de câteva luni, iar interdicția de a vorbi (care durează minim un an) îi face bine. În aceste condiții am mers să îl vizitez recent și am fost impresionată mai ales de schimbarea fizică: a întinerit cu cel puțin 10 ani și îmi spune (prin semne) că nu trebuie să mai ia toate medicamentele de inimă pentru că e mult mai în formă.

Când am intrat în templu am dat nas în nas cu un Budha uriaș, tolănit de-a lungul peretului și moțăind zâmbitor pe o grămăjoară de flori de lotus. Nu mai văzusem niciodată un Dumnezeu fericit și împlinit. Cel cu care am crescut ne supunea la încercări și considera că toți oamenii s-au născut cu un păcat originar.

Am contemplat vreme îndelungată zeitatea aurită care veghea asupra oamenilor zâmbind în somn.