Camilla Läckberg – Vrăjitoarea

Vrăjitoarea  mi-a plăcut în primul rând pentru felul în care îmbină detalii de viață mai puțin obișnuite pentru un Crime (greutățile vieții de familie cu 3 copii mici, nunți și botezuri etc) cu o investigație cât se poate de pe bune despre evenimente care îți îngheață sângele în vine.

Am mai văzut genul ăsta de mix între “soap-opera” și “crime” și la Åsa Larsson. În romanul Noapte albă,  de exemplu, inspectoarea-detectivă care pune umărul la rezolvarea cazului e însărcinată în luna a șaptea și există momente în care e evident frustrată de faptul că soțul ei nu pune rufele la spălat. Îmi plac romanele crime și mă bucur când găsesc unele în care munca de detectiv nu e asociată musai cu un bărbat neras, alcoolic, afemeiat și nesociabil, ci un job pe care și (aleluia!) femeile pot să îl facă (da, chiar și de felul celor care nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte).

În Vrăjitoarea (ultima carte din “seria Fjällbacka”, care a debutat cu Prințesa Ghețurilor), căpătăm detalii personale nu doar despre anchetatori ci și (spoiler:) despre criminali – iar aceste detalii ne ajută să îi vedem într-o altă lumină sau, mai bine spus, într-un alt întuneric.

Autoarea e “meta” pe toate palierele când spune despre Erica – eroina cărții care e la rândul ei autoare de romane polițiste – că îi place să își zugrăvească personajele în detaliu și să le dea o personalitate, consistență, să le facă vii, în asta constând de fapt, secretul succesului ei. Ceea ce ni se transmite astfel e faptul că oamenii care comit fapte abominabile ajung deseori la astfel de gesturi printr-un șir de evenimente care (dacă le urmărim conștiincios) fac dificilă etichetarea în călău sau victimă.

Din păcate, pentru că nu facem prea multe să ne ajutăm confrații și consurorile aflate în impas, dăm mai departe moștenirea suferinței și noilor generații, perpetuând în felul ăsta un șir neîntrerupt al nedreptății. Ceea ce poate părea un blestem vrăjitoresc stă de fapt în puterea noastră.

Cartea mai are meritul de a aborda fără ezitare teme de actualitate, de la emanciparea sexuală și drepturile LGBTQ la situația refugiaților și valul de rasism și ură care a cuprins Europa. Autoarea surprinde de exemplu felul în care politicienii oportuniști manipulează situația refugiaților pentru a își promova propria agendă. E o nouă ”vânătoare de vrăjitoare” absurdă, în care cei mai vulnerabili dintre noi sunt diabolizați până ajung să pară fix opusul a ceea ce sunt – încep să fie priviți ca o amenințare.

Fără îndoială, recomand romanul oricui are chef de o poveste polițistă conectată la problemele curente și care, deși rezolvă misterul crimei, ridică alte semne de întrebare, de natură politică/filozofică, cu care cititoarea se poate îndeletnici încă mult timp după ce a dat ultima pagină.   

Talentul Camillei Läckberg de a zugrăvi cu mijloace simple personaje convingătoare e de netăgăduit. E imposibil să nu intri în atmosfera micului oraș de provincie în care se petrece acțiunea – ca și când ai deveni una dintre localnicele care e la curent cu tot ce mișcă în urbe și duce vorba mai departe.

Daaaar… dacă romanul mi-ar aparține mie și ar fi încă stadiu de ciornă, aș mai învârti un pic de rotițe pe ici pe colo pentru ca suspansul să rămână la cote mai echilibrate de-a lungul cărții (în stadiul actual, totul e pus pe roți cu binișorul, chiar lent pe alocuri, pentru a o lua la galop în ultimele 100 de pagini). Și aș mai arunca o privire pe traducere și redactare, care în anumite locuri au lăsat de dorit.

Cam asta am avut de spus, acum mă duc la Ikea să îmi iau chifle cu scorțișoară (citiți cartea și o să înțelegeți de ce).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s