USR visează cai roșii pe pereți
Când m-am mutat la Berlin, în urmă cu ceva anișori, unul dintre cele mai mari șocuri culturale pe care le-am avut a fost să merg în pas vioi pe strada Karl Marx, o arteră importantă a cartierului Neukoelln (unde se află și o stație de metrou omonimă) și să văd că lumea stă la coadă să își facă poză în brațele lui Marx sau ținându-l de mână pe Engels, într-un părculeț ultra-central care găzduiește un monument dedicat lor.
Venisem la Berlin cu mintea doldora de ideologie neoliberală, iar pentru mine Marx&Engels însemnau manualul de Materialism Dialectic pe care îl țineau ai mei prin casă, deci teorie comunistă pură care pune bazele terorii comuniste practice, deci huăăă, băă!!
Nu a fost o senzație foarte plăcută să văd oameni zbenguindu-se veseli în poala lui Marx, pentru că, confruntată cu această nouă „realitate a istoriei” (dacă îmi permiteți o exprimare filozofică), am început să îmi analizez mai atent convingerile și să caut mai multe informații – și nu despre gama de șampon pe care vreau să o folosesc, ci despre comunism, capitalism și noua ordine mondială. Pe scurt, am luat coșul ideologic la puricat.
A durat ceva.
Dar, încet-încet, părerile mele s-au schimbat destul de mult. Suficient de mult încât să fiu etichetată drept ”comunistă” de către prietenii mei mai de dreapta.
E motivul pentru care m-am simțit foarte avizată de recentul proiect de lege inițiat de 28 de parlamentari USR (în frunte cu președintele partidului, Dan Barna), privind interzicerea organizațiilor, propagandei și simbolurilor comuniste în România, proiect zămislit într-un moment de inspirație divină de către fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea și deputatul Vlad Duruș.
E un proiect populist sortit din fașă eșecului: copiat în mare parte după o inițiativă PNL din 2016 (pe care între timp doar s-a depus praful în Camera Deputaților), proiectul încalcă prevederi ale Constituției și dublează alte legi privind combaterea grupărilor extremiste. Iar dacă tovarășii Ghinea și Duruș ar fi ciulit un pic urechea și la știrile de peste Prut, nu doar de pe Wall Street, ar fi știu probabil că Republica Moldova a adoptat o lege similară în 2012, despre care Comisia de la Veneția a spus că e cam în răspăr cu drepturile omului și dreptul la liberă exprimare și care un an mai târziu a fost declarată neconstituțională.
Legenda spune că sămânța de scandal a fost de fapt un apropo azvârlit pe Facebook de către Oana Bogdan de la PLUS despre renunțarea la proprietatea privată. Pe lângă numeroasele precizări și distanțări, USR ar fi simțit nevoia să pună mâna pe lopata legislativă pentru renovarea fațadei conservatoare/dreptace a partidului. Iar atunci când dai cu lopata, na, se întâmplă să mai seceri și niște vlăstare fragede ale democrației, cum ar fi libera exprimare.
De ce?
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Ghinea oferă două argumente pentru inițiativa USR. Primul postulează o incompatibilitate între vehicularea unor idei comuniste și democrație. Miza proiectului este „evacuarea din spațiul public a acestor idei”.
Deputatul USR identifică două ”surse” de propagandă comunistă în prezent. În primul rând, „oameni care au rămas cu nostalgii și care vorbesc de bine acel regim criminal și fac asta fără niciun fel de timorare”. Adică tata, nașu’ Codrin și toți pensionarii de pe scara mea, cărora li se adaugă și nea Chirilă de la 3, care le combate bine de tot. Oare riscă cu toții închisoare în ochii domnului Ghinea? În cazul în care se adună în grupuri mai mari de trei persoane sau postează minutele discuției pe internet foarte probabil că da.
Se pare însă că nu doar „babele comuniste” sunt periculoase, ci și o parte din tineret. De la domnul Ghinea citire: „oameni care nu au cunoscut direct acele vremuri, care socializează pe internet, în universități și așa mai departe și care au început să facă o propagandă explicită comunistă”. Ghinea se referă aici probabil la cei care citesc în Teen Vogue despre ultimele trenduri primăvară-vară și despre cât de relevante sunt ideile lui Marx în sistemul actual.
Părerea mea
Îndrăznesc acum să lansez o teză revoluționară pentru USR: poate că (nu săriți în sus, e doar o presupunere, ok?)… poate că felul în care oamenii se raportează la comunism spune ceva despre nevoile și lipsurile lor de acum? Și că în loc să combați o anumită tendință ar fi mult mai folositor să înțelegi ce surse are și cum poate fi adresată?
Cum ar fi dacă ideile „comuniste” ale populației – pe care această propunere încearcă să le înăbușe în fașă – ar fi simptome ale unor nevoi reale, care ar trebui să dea de gândit unui partid aflat în parlament?
Dacă oamenii vor egalitate economică și protecție socială sunt comuniști criminali? Dacă vor o mișcare internațională pentru drepturile femeilor, combaterea sărăciei, justiție fiscală și critică lăcomia și egoismul care stau la baza sistemului capitalist propagă idei comuniste dictatoriale? Dacă vorbesc despre prăpastia uriașă dintre bogați și săraci, despre schimbările climatice propulsate în primul rând de companii – promovează ideologie comunistă totalitară?
Cea mai fierbinte problemă la ordinea zilei pentru USR pare să fie statul asupritor- „USR va apăra mereu libertatea individului față de asuprirea statului“, proclamă sus și tare tovarășul Vlad-Emanuel Duruș, co-inițiator al proiectului-minune. Iar asta în lipsa oricărei formațiuni politice/publicații/grupări comuniste care să aibă cât de cât relevanță în contextul public actual.
Dar dacă o problema nu e asuprirea statului, ci faptul că el nu își îndeplinește suficient de bine rolul – mai ales în privința politicilor sociale, a infrastructurii, a sistemului sanitar și de învățământ? Poate că de fapt oamenii au nevoie de un stat mai grijuliu, care să îi sprijine mai mult?
Dacă nu empatic, măcar strategic
Poate aceste aspecte ar fi demne de luat în considerare când se elaborează strategia electorală a partidului, pentru că iete majoritatea electoratului (64%) cam riscă pușcăria având o părere bună despre Ceaușescu.
Și nu e vorba aici doar de „nostalgici”. Un studiu recent al fundației Friedrich-Ebert despre comportamentul și opiniile tinerilor din România arată că temele asociate unui stat social precar reprezintă principala sursă a dorinței de emigrare: „În cea mai mare parte, dorința și planurile de plecare sunt corelate cu sentimentul de sărăcie și lipsa accesului la bunuri de consum. (…) Emigranții mai tineri provin aproape exclusiv din cele mai sărace pături ale societății.”
Și totuși, de ce… ?
Al doilea argument al domnului Ghinea este că fascismul și comunismul trebuie condamnate în aceeași măsură: „România are deja o lege similară, privitoare la propaganda fascistă și legionară, iar această lege, care este din punct de vedere al tehnicii legislative, o copie exactă a acelei legi, nu face decât să facă al doilea pas necesar.”
Aici, domnul Ghinea – pe care, între noi fie vorba, îl citeam cu evlavie în studenție pe când scria în Dilema și prin alte locuri – omite o distincție importantă: cea dintre ideologie și regim politic, dintre teorie și practică. Altfel nu îmi dau seama cum poți compara o ideologie care are ca scop realizarea unei societăți egalitare cu una ultra-naționalistă și radical-autoritară, Doamne-fere’!
Cât despre „prevenirea instaurării regimului dictatorial comunist”, un pericol invocat cu ardoare de inițiatorii legii, nu putem decât să ne hlizim și să ne facem cruce în cerul gurii: cum am mai spus, nu e nici urmă de formațiuni politice comuniste în spațiul public românesc.
Cam asta am avut să vă spun, dragi aleși și alese din USR. Vă urez un sincer „deșteaptă-te, române” și hai pa, că mă duc în brațele lui Marx.
R A Z A 