Cât romantism!/Isn’t It Romantic – Netflix (2019)

Am văzut acest film în preajma „Sfântului Valentin”, o sărbătoare de import care a prins de ceva timp rădăcini (mai ales consumeriste, adică din cele mai zdravene și năzdrăvane) și la noi. Și pot să spun că, mai ales pe fondul acestui moment nefericit (nu pot să îmi imaginez nimic mai trist decât o sărbătoare de împrumut cu marje de profit), mi-a prins bine. Am râs și am comentat de una singură în fața ecranului, cum îi șade bine unei telespectatoare ”single” (adică celibatare). Iar în ciuda faptului că am avut parte și de ceva confuzie și dezamăgire (mai ales la final), recomand această comedioară de 90 de minute ca pe un medicament cu efecte de scurtă durată pentru ameliorarea angoaselor și durerilor de cap provocate de rolul de ”femeie” în societatea vestică…

Eroina filmului e Natalie, o tânără arhitectă dintr-o firmă new-yorkeză care deși e foarte talentată are dificultăți în a se impune în fața colegilor și clienților din motive pe care multe dintre noi le cunosc: colegii îi exploatează disponibilitatea de le sări în ajutor, iar clienții o ignoră, pentru că autoritatea profesională nu e asociată cu sexul feminin. Spre deosebire de alte personaje celebre ca Bridget Jones sau Carrie Bradshaw, Natalie e conștientă de dificultățile sistemice cu care se confruntă, ca femeie, în viața profesională – și, mai mult decât atât, de discriminarea și invizibilitatea la care e ”condamnată” pentru că nu întrupează idealurile de frumusețe care îi sar realmente în ochi în forma unui panou uriaș cu reclamă la costume de baie pe clădirea de vizavi.

În concluzie, eroina noastră are conștiință critică! (hip-hip-ura! – e o mare raritate în producțiile cinematografice). Și nu e de mirare că această viziune mai profundă asupra lumii o face cinică, inclusiv în privința scenariilor romantice prezentate în filme.

Dar.. să vezi și să nu crezi: după o tentativă nereușită de jaf, Natalie ia contact cu un stâlp și cade într-un somn adânc, din care se trezește în genul de univers pe care îl detestă cel mai mult: o comedie romantică cu ”audiență generală” adică în care nu se întâmplă nimic picant și înjurăturile eroinelor sunt acoperite de claxoane.

Haosul newyorkez, cu străzi supra-aglomerate și gălăgioase e transformat într-un paradis romantic, cu buchete de flori și plante agățătoare împodobind clădirile, cofetării, magazine cu rochii de nuntă și brioșe glazurate la tot pasul. Iar partea cea mai hilară a filmului, după părerea mea, e reacția delicioasă a lui Natalie la splendorile frumos mirositoare care se desfășoară în jurul ei, la privirile galeșe ale bărbaților și buchetele de flori pastelate: dezgust, șoc, ironie și scârbă, culminând cu gânduri suicidale pentru a scăpa din infernul dezlănțuit al romantismului de duzină.

Noua Natalie are acum o viață “ca în filme”: un apartament uriaș pe care doar câteva procente dintre locuitorii New Yorkului și l-ar putea permite, pantofi și haine din revistele de modă, o caricatură de prieten gay al cărui unic rol e să graviteze în jurul ei și să îi ofere sfaturi, un iubit ”arătos” și bogat, cu care din păcate nu poate face sex pentru că filmul nu e unul cu pătrățel roșu, o rivală de moarte la birou, care perpetuează ideea că femeile nu pot lucra bine împreună, ci se află într-o competiție continuă… și multe alte însușiri și situații stereotipe. Prin reacția critică, dezaprobatoare a eroinei față de această “lume de vis”, filmul persiflează într-un fel foarte digerabil ”ticurile” genului, arătându-le absurdul.

Rebel (ce nume tare!) Wilson, actrița din rolul principal, e foarte potrivită în acest rol pentru că îți trezește empatia, te face să fii ”de partea ei”, să îi împărtășești viziunea. Un merit incontestabil al filmului e că aduce în prim plan o femeie la care ne putem raporta ca la una dintre noi. O femeie obișnuită, care cunoaște pe propria piele diferența dintre ”filme” și ”realitate” și recunoaște mecanismele iluziei, arătându-le cu degetul și, de cele mai multe ori, distanțându-se de ele.

Din păcate, filmul nu merge suficient de departe pe acest drum, cotind destul de rapid spre rețeta facilă a unei… comedii romantice auto-ironice (adică ceva mai mult decât o simplă comedie romantică, dar și mult mai puțin decât ce ar fi putut să fie).

Pașii pe care îi face, însă, spre a scutura un pic “fabrica de iluzii” romantice a industriei de divertisment sunt bineveniți și se sincronizează cu spiritul vremii.

Nu am văzut ”I feel pretty”, filmul de anul trecut al lui Amy Schumer care face o critică a idealurilor de frumusețe, dar știu despre ce e vorba și paralela e imposibil de evitat: ambele eroine ajung printr-un accident să trăiască într-o lume iluzorie (în cazul lui Amy Schumer în ”I feel pretty” – să creadă că e cea mai frumoasă femeie din lume)…

Pare că a apărut un nou gen de film: cel în care femeile se lovesc la cap și încep să vadă altfel realitatea. Cred că e un aspect care spune multe despre vremurile în care trăim, în care într-adevăr, realitatea lovește atât de multe femei în cap încât acestea încep să îi chestioneze narațiunile de bază, de exemplu rolurile de gen, idealurile de frumusețe – toate aspectele care le definesc viața, care sunt proiectate asupra lor din exterior și despre care își dau seama – ca să o spunem pe șleau – că sunt niște minciuni, niște gogoși/brioșe glazurate, niște basme ridicole în care nu are niciun sens să crezi. În ciuda paginilor de revistă glossy cu imagini retușate în Photoshop, în ciuda filtrelor de Instagram, a reclamelor și filmelor care perpetuează la nesfârșit rolurile de gen – femeile se trezesc la realitate, iar acest fenomen e de neoprit.

Chiar dacă ”Cât romatism!” doar se joacă cu mecanismele acestui fenomen, doar atinge anumite butoane pentru a provoca râsul, rămânând însă mereu într-o zonă familiară a divertismentului de gen – apariția lui e salutară – și deseori foarte amuzantă 🙂




Sursă foto: Pixabay

Comments

  1. L-am văzut și eu, pamfletar. Dar mi s-a părut exagerat, nu cred că există femei reale care să creadă în clișeele comediilor romantice, ca să fie nevoie de-o satiră așa de grosieră.
    Iar sfârșitul cu atât mai dezamăgitor, cade el însuși tocmai în păcatul comediilor romantice.
    Dar da, pe alocuri comic.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s