Camilla Läckberg – Prințesa Ghețurilor

by alina soare

Am citit Prințesa Ghețurilor în miezul unei ierni fără zăpadă, așa că atmosfera înghețată (la propriu și la figurat) mi-a mers la inimă, pentru că taman tânjeam după ea.

Acțiunea romanului are loc într-un mic orășel de coastă din Suedia devenit celebru ca locație estivală și invadat de turiști și turiste în lunile de vară. În restul anului, viața locuitorilor din Fjällbacka redevine ceea ce a fost din vremuri străvechi: un trai liniștit într-o comunitate mică în care toată lumea se știe cu toată lumea, iar tragediile și bucuriile unora devin ale tuturor. O crimă cu resorturi și urmări nebănuite tulbură însă viața comunității: moartea unei tinere femei dezgroapă un trecut pe care multă lume îl vrea uitat.

Personajul principal al romanului, Erica Falk, este originară din Fjällbacka și a revenit în oraș pentru a își îngropa părinții morți într-un tragic accident de mașină și a se îngriji de ceea ce a rămas în urma lor. Scriitoare de profesie, Erica devine din ce în ce mai interesată de caz, din motive personale (a fost cea mai bună prietenă din copilărie a victimei), dar și profesionale (începe să schițeze un roman având la bază această crimă). Devenind din ce în ce mai implicată în investigație, ea se reapropie de un alt prieten din tinerețe, inspectorul/comisarul Patrik Hedström. Cei doi își unesc forțele pentru a elucida cazul – și, așa cum era de așteptat într-un peisaj atât de romantic-feeric – și destinele.

Prințesa Ghețurilor e romanul de debut al Camillei Läckberg – roman care nu doar a propulsat-o pe scena literară internațională (2.6 milioane de exemplare vândute) dar a și marcat o schimbare de profesie. Economistă de meserie, Camilla a lucrat în acest domeniu până când a primit din partea familiei un cadou de Crăciun mai special: un curs de scriere creativă pentru romane polițiste.  În felul ăsta s-a apucat de scris, dând lovitura din prima, ca să zic așa.

Iar succesul e de înțeles, pentru că în Prințesa Ghețurilor se întâmplă o mulțime de lucruri pe lângă faptul că ninge non-stop cu fulgi mari și pufoși și se bea o groază de cafea (cafeaua, rețineți de la mine, e de fapt cerneala cu care sunt tipărite toate romanele Crime). Personajele sunt descrise și interacționează în așa fel încât inspiră – mai ales pe fundalul unei comunități mici și guralive ca Fjällbacka – o familiaritate care contrastează în mod reușit cu stranietatea crimei și misterul care o învăluie.

Iar Erica Falk e, așa cum menționează și ea la un moment dat – un fel de Bridget Jones suedez, dar o Bridget Jones sigură pe ea și având și alte interese decât cele romantice. De fapt, partea de ”Bridget Jones” pe care o găsim în Erica unește mai degrabă aspectele comune rolului de gen ”feminin”, cu care se confruntă și ea: obsesia slăbitului și îngrășatului, “capriciile” modei, preocuparea cu tot felul de ritualuri chinuitoare – de la machiaj și epilat la lenjeria urâtă și incomodă din spandex la care apelează pentru a atinge un anumit ideal de frumusețe. Dar aceste aspecte sunt doar o parte, puțin semnificativă, din persoana ei. Erica se gândește mult mai mult la procesul scrisului*, la viitorul ei, analizează relațiile pe care le are, cultivă prietenii, se aventurează de una singură în spații întunecoase și nesigure și are mult curaj, rămânând însă în zona verosimilului.

Autoarea zugrăvește viața interioară a personajelor menținând perspectiva narativă la persoana a treia dar schimbând persoana care se află în prim plan. E o tehnică prin care reușește să ne mute atenția și empatia de la un personaj la altul – părinții îndurerați, șeful de secție care nu vrea decât să fie trimis înapoi în Stockholm, sora Ericăi și problemele căsniciei ei etc.

Detaliile legate de caz se îmbină cu povești mai ample despre viața celor implicați, istoria lor de familie, visele lor, copilăria.  E remarcabilă și prezența unor teme care, statistic, sunt mult mai legate de viața femeilor, dar mai puțin vizibile în literatura de tip ”best-seller”: violența domestică, experiența de a fi părinte în adolescență și precariat, vulnerabilitatea financiară.

Mi-a plăcut și felul în care destinele diferite se împletesc în narațiune și dinamica lor. În timp ce eroina e fericită în zorii unei noi relații romantice, sora ei trece prin momente dificile. Viața e mereu o îmbinare de registre, o încercare de a aduce în acord tonalități diferite: bucuria și tristețea, independența și dorința de apartenență, resentimentele și împăcarea.

Prin eforturile de a da profunzime psihologică personajelor ei, Camilla Läckberg creează un tip mai special de roman Crime, în care indiciile și soluțiile nu vin doar pe căile logicii, iar dezlegarea nu apare cu ușurința rezolvării unei probleme de șah. Crimele comise sunt foarte des rezultatul unor traume, iar autorii lor sunt la rândul lor victimele unor crime sau abuzuri mai vechi. Destinul unei persoane nu poate fi redus la un gest și la un singur adjectiv – criminal, victimă, opresor.

Există în carte și anumite ezitări și copilărisme scriitoricești, cum ar fi că mai toate personajele ajung la un moment dat să aibă degetele albe de la tensiunea cu care strâng anumite obiecte sau că indiciile descoperite sunt un pic trase de păr. Finalul e cam brusc, ca și când autoarea când s-ar fi grăbit să pună piesele de puzzle la un loc și să încheie povestea, dar cum romanul face parte dintr-o trilogie, nu ne rămâne decât să punem de o cafea și să continuăm lectura.

*Erica scrie (printre altele) o monografie a Selmei Lagerlöf, prima femeie care a primit premiul Nobel pentru literatură.