Revista Iocan e ce trebuie

Dragă Mica,

Tocmai ți-am pus un pachet la poștă, sper să ajungă cu bine, nu ca data trecută.

M-am tot gândit și răzgândit ce carte să-ți trimit, că aveam loc de una singură. Noroc cu Ioana care a venit la ultima noastră partidă de pescuit cu revista Iocan în traistă. Am citit câteva povestiri și am hotărât pe loc că ”e ce trebuie” cum zici tu 🙂

Nici nu știu cum de mi-a scăpat până acum de pe radar. Apare de vreo trei anișori la editura Vellant și a ajuns la al șaselea număr. E o revistă de proză scurtă cu autoare și autori din vremurile și de pe meleagurile noastre, bașca  1-2 povestiri din autori consacrați (mai mult sau mai puțin contemporani, în traducere). Iar de anul ăsta există și premiul Iocan pentru proză scurtă (volumul „Mandarina” de Răzvan Petrescu a luat cupa și campionatul, am de gând să mi-o cumpăr).

Numărul pe care ți l-am trimis începe cu o povestire excelentă de Jeffrey Eugenides (tradusă pe măsură de Alexandra Coliban) și se încheie cu o nuvelă surprinzătoare de Pavel Dan, un prozator de la începutul secolului trecut, care a murit la o vârstă fragedă și a lăsat în urmă un singur volum, publicat postum.

Să nu te aștepți însă ca toate povestirile să fie la același nivel cu aceste două texte. Știi cum răspunde filozoafa noastră preferată în viață, tanti Aglaia, când o întreabă lumea ce mai face? Nu zice nici rău, nici bine, ci ”amestecat” 🙂 Cam așa e și revista asta, și bine face. Există aici proze care șchiopătează, altele care se mișcă binișor și cad apoi cu bufnet, de ți de face și milă de ele – dar și unele de o grație și precizie care te dau pe spate și te fac să le cauți imediat numele părinților pe google, sperând că au publicat cu duiumul.

Cât despre subiecte și genuri – sunt la fel de diverse ca măiestria stilistică a autoarelor și acoperă o arie largă, de la povestiri istorice la portrete de familie, dar fără a sări pârleazul prea mult în zona experimentală. Nu că asta ar lipsi cumva. Revistei îi șade bine așa, în dulcele stil și format clasic.

IOCAN_detaliu

Am fost plăcut surprinsă de varietatea vocilor narative și m-am bucurat să citesc texte care vorbesc despre realități diverse, de la cupluri de corporatiști prosperi și mutați la casa lor la femei care își cresc copii singure, în sărăcie. Povești despre familii care se formează, dar și despre altele care se destramă, despre emigrare, bătrânețe, pierdere (e foarte puțin umor în acest volum, lucru care nu mă miră: viața pe meleagurile mioritice nu prea ne gâdilă, ci ne lasă mai degrabă cucuie la cap).

Mărturisesc că pentru mine personal, literarizarea realităților prezente are un farmec aparte. Adică, în traducere, îmi place când văd lumea din jurul meu prin filtrul ăsta, și nu printr-unul de Instagram (că de, sunt de modă veche :P).

Apropo de filtre: Ioana a clasat povestirea Simonei Goșu (Vecinii noștri) ca ”TFL Noir” (TFL = ”tineri frumoși și liberi” = audiența HotNews:). Iar pe mine m-a hipnotizat Oana Uiorean cu O moarte aprobată, redându-mi speranța că proza feministă autohotonă ”va să vie” (acum și pururea și în vecii vecilor, amin!:).

Și dacă tot suntem la capitolul dorințe: să fi știut eu ce mă așteaptă, tare aș fi zis pas la povestioarele cu țâțe și panarame în surplus, așa că te pun în gardă – sunt primele două din volum, după traducerea din Eugenides. Deși, între noi fie vorba, peisajul literar autohton fiind așa cum e, tare m-ar fi mirat să lipsească astfel de surse de inspirație chiar complet din peisaj (mi se pare aproape lăudabil că nu ni s-au dezvelit și mai multe decoltee în fața ochilor).

Nu știu dacă toate numerele sunt așa de reușite. Marius Chivu menționează în prefață că 30 din cei 68 de scriitori publicați până acum sunt femei, deci e posibil să fie! M-a distrat că statistica asta a fost pusă într-o paranteză, alături de un cordial ”pentru cei care își pun problema”, ceea ce mă face să mă gândesc că domnul Chivu are o droaie de cunoștințe/cititoare cu preocupări feministe care tot bâzâie în jurul lui ”punând problema” 🙂 Foarte bine fac!

Mica, trebuie să fug. Poate zumzăim și noi în curând pe scaip sau la telefon.

Sper să-ți placă revista! Aștept impresii!! Eu plănuiesc să îmi iau și câteva numere mai vechi că se găsesc prin librării.

Te îmbrățișez cu drag,

Mamacita

Comments

  1. Mulțumesc pentru apreciere. Am dat din întâmplare peste acest Caiet Roșu și, judecând după alte postări, efervescența feministă autohtonă prinde amploare. Să o ținem tot așa!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s