Dietland – Când Pământul Făgăduinței e o prăpastie

”Dietland” e un serial TV produs în 2018, având la bază cartea omonimă scrisă de Sarai Walker.

Dacă eu aș fi Ilie Dobre și Dietland ar fi un meci de fotbal, aș stabili cu siguranță un nou record la strigat ”Goooooooooool”.

Pentru că Dietland cam asta face: recuperează mingea din terenul diverselor industrii (de frumusețe, de divertisment, porno) care s-au obișnuit să ne spună ce să dorim, driblează și marchează. Și dă, în văzul lumii, ”cartonașe roșii” unor bărbați care comit abuzuri împotriva femeilor. E un spectacol aparte, pentru că nu seamănă cu nimic din ceea ce s-a făcut până acum.

De fapt, e atât de aparte încât e greu de rezumat.

Toate prietenele care mi l-au recomandat (călduros, fierbinte, incendiar) s-au împotmolit la rezumatul operei: ”E vorba de o organizație teroristă feministă… dar de fapt e mai mult despre o tipă supraponderală care devine încet-încet conștientă de sine… și mă rog se întâmplă foarte multe lucruri, mai e o milionară care are o asociație feministă și o ajută pe tipa asta… e complicat, sunt multe chestii, o să vezi! Dar e foarte tare!!!”

Pe mine m-au convins 🙂

Iar serialul e într-adevăr destul de complex, echipa de fotbal aleargă pe tot terenul, în direcții care pot părea uneori derutante. Până și stilul de joc se schimbă. Din când în când apare pe ecran o versiune de bandă desenată a eroinei principale sau acțiunea ia o tentă suprarealistă – e un joc continuu de registre. De la umor și ironie la un ton sumbru, de la pase jucăușe la șuturi pe poartă de la marginea terenului.

Am simțit însă că e nevoie de toate astea – mai ales de spectacolul intens de lumini și umbre – pentru că serialul exprimă atât adevărurile întunecate ale oprimării, sumbre și irespirabile – suferința femeilor, dar și ridicolul sistemului opresiv și posibilitatea unei schimbări.

Vedem asta încă din debutul filmului, când lumea glossy de vată de zahăr cu zero calorii a revistei pentru femei Daisy Chain, unde eroina principală, Plum, lucrează ca ”ghost writer” se suprapune cu realitatea scrisorilor pe care cititoarele le trimit redacției: depresie, bulimie, anorexie, viol, auto-mutilare, durere, durere, durere. Plum le răspunde acestor femei în numele șefei ei, ceea ce le motivează să continue să cumpere revista care are pe copertă subiecte de genul ”Sexy în 30 de zile. Produsele care rezolvă orice problemă.”

Sursă: https://www.facebook.com/DietlandAMC/

La începutul filmului, Plum nu e deloc departe de problemele femeilor pe care le ”consiliază”. Convinsă că ar putea atinge fericirea dacă ar reuși să slăbească, Plum merge la ședințe Weight Watchers, ține dietă permanent și economisește pentru o operație riscantă de micșorare a stomacului. În plus, ia zilnic sedative, pentru a supraviețui presiunii psihice și hărțuirilor la care e supusă.

Foarte ilustrativ pentru acest stadiu – în care m-am aflat și eu o parte semnificativă din viață – e genericul filmului (încerc să fac economie de spoilere:). Sumbru și caricatural, el prezintă traseul eroinei principale în lumea imaginară a dietelor văzute ca ”pământ al făgăduinței”. Versiunea de bandă desenată a lui Plum se cațără pe niște munți de mâncare și slăbește până ajunge să arate ca un zombie (singura ”realizare” fiind că are niște bărbați pe urme). Morala, așa cum arată (și exprimă!) foarte clar Plum pe parcursul serialului, e că în sistemul actual (lumea dietelor/Dietland) pierzi chiar și când ”câștigi”. Slăbind, te pierzi pe tine: devii doar un obiect sexual mai râvnit, o ”pradă” mai ademenitoare. Lipsită de conștiință de sine (care te-ar opri de la cure de slăbire oricum), schimbarea într-o femeie ”slabă” e chiar dăunătoare.

Ok, gata cu spoilerele! Cred că ați prins ideea.

Joy Nash (Plum) joacă senzațional și e impresionant felul în care personajul ei reușește să rezume, comentându-și viața, probleme politice care rareori ajung pe micile ecrane în forma digerabilă a serialelor ”de divertisment”. În plus, serialul mustește de experiențe feminine autentice, vorbește într-adevăr cu și despre femei. Autenticitatea acestor experiențe aproape că te face să strigi de uimire, pentru că îți dai seama și mai clar cât de false și simpliste sunt majoritatea producțiilor TV atunci când reprezintă femei și se adresează femeilor.

A, pardon, cred că am scris mai sus că te face ”să strigi de uimire”? Voiam de fapt să zic ”să urli de durere”, scuze.

Ca să nu creadă toată lumea că textul ăsta e un advertorial (aș vrea eu), o să adaug și câteva gânduri critice: se vorbește prea puțin (deocamdată, pentru că suntem abia la sfârșitul sezonului 1) despre rasism și sărăcie, probleme intrinseci oricăror eforturi feministe. Iar ultimele episoade aduc la lumină o forță care cred că aș fi preferat să rămână în întuneric (mai mult timp), hrănită de puterea imaginației (nu vă zic despre ce e vorba, va trebui să recitiți cronica după ce vedeți filmul :)).

Și un avertisment important: serialul conține (foarte sporadic) scene de violență/automutilare.

Aruncați un ochi la trailer, faceți ce vrăji aveți de făcut pentru a pune mâna pe film, zvârliți porumbul de popcorn în ceaun…

Și acum, împreună:

”Goooooooool!”

Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s