Yuval Noah Harari – “Sapiens” — Omenirea la 150.000 de ani. Selfie cu ochii închiși.

Pe bune acum, cred că în orice librărie din oraș ai intra (cu excepția librăriei Arhiepiscopiei Bucureștiului de pe Victoriei), de mai bine de un an prima carte care te întâmpină e ” Sapines – Scurtă istorie a omenirii” de Yuval Noah Harari. E clar: Homo Sapiens se dă în vânt după ”Sapiens”, și asta nu doar pe piciorul nostru de plai. Dacă un extraterestru ar porni într-un tur bibliofil pe Terra s-ar minuna cu siguranță de narcisismul nostru (asta în cazul în care nu e deja anecdotic în toată galaxia).

Sunt de obicei sceptică în privința narațiunilor totalizatoare, care își arogă puterea de a cântări ”obiectiv” niște experiențe umane și prezenta ce le dă sub linie ca pe un adevăr absolut. Dar succesul acestei cărți mi-a stârnit curiozitatea: narațiunile cu care ne hrănim spiritual, colectiv, spun multe despre nevoile, temerile și speranțele noastre. Harari a schițat un portret: ”umanitatea la 150.000 de ani”, iar popularitatea lui ne arată că mulți s-au regăsit în această imagine.

În ciuda obiectivului ambițios, cartea se citește ușor, deci poate fi luată și la plajă și la bibliotecă – de fapt, oriunde vă puteți concentra pentru o perioadă mai lungă de timp. Cinci stații de autobuz ar putea fi prea puțin, dar două ore + una întârziere în acceleratul de Constanța vor funcționa foarte bine.

Cheful de citit vine de la sine. Un mare atu al ”Sapiens” e că e scrisă într-un stil foarte accesibil, cu momente de suspans bine dozate, anecdote și comparații pe înțelesul tuturor, dar și cu prize bine echilibrate de ironie și umor (pe seama sapienșilor, adică a noastră, evident).

Iată un exemplu tipic de caracterizare ironic-bășcălioasă, care te intrigă și te amuză în același timp: ”Nu vei convinge niciodată un cimpanzeu să-ți dea o banană promițându-i că, după ce moare, va primi oricâte banane vrea în paradisul cimpanzeilor”, spune Harari.  Cu alte cuvinte:“priviți pozițiile de pe care ne-am arogat statutul de <<culme a evoluției>>, un cimpanzeu ar râde și cu curul de noi dacă ar știi ce ne trece prin minte”.

Simplu și la obiect.

Iar această schimbare de perspectivă stă la baza cărții: pentru a crea ”portretul” lui Homo Sapiens, Harari aspiră* să iasă din ”bulele” religioase, culturale și ideologice, care descriu omul ca pe o culme a creației sau îi atribuie o misiune sau însușiri ”superioare”. Aceste bule, spune Harari, sunt simple ”ficțiuni”, și am face mai bine să privim soarta omului din unghiul biologiei, adică pornind de la cel mai mic numitor comun dintre noi și restul viețuitoarelor de pe planetă.

Zis și făcut.

Concluziile analizei realizate astfel sunt foarte întunecate: ”revoluțiile” (agrară, cognitivă, industrială) prin care a trecut umanitatea pot fi caracterizate mai degrabă ca ”involuții” (termenul îmi aparține), pentru că omul s-a transformat rapid într-un animal din ce în ce mai nefericit, strivit și preocupat de presiuni pe care chiar el le-a creat, în numele unui așa zis ”progres”. Iar consecințele ”involuției” lui Homo Sapiens nu se răsfrâng doar asupra sa: omenirea s-a dovedit a fi cea mai infamă specie de pe Pământ, distrugând celelalte specii și mediul în care trăiește, din cele mai vechi timpuri. Suntem o molimă pentru restul planetei, cele mai crude și distructive animale în viață.

Hip-hip-uraaa!

De altfel, trecând în revistă posibilitatea lui Dumnezeu și diferitele sale ipostaze luate în calcul de-a lungul istoriei, Harari notează (cu satisfacția unui savant care își vede propria teorie confirmată de alte teoreme) că singura ipoteză teleologică coerentă este cea că suntem ghidați de un Dumnezeu malefic, un Dumnezeu al Răului. Asta ar explica tot, dar nimeni nu se încumetă să adere la o astfel de credință, să își asume religia (auto-) distrugerii.

devil

Harari nu își duce demonstrația până la capăt (pentru că ar fi scăpat frâiele relativismului moral care stă la baza perspectivei lui biologice) dar e clar ca 1+1 că înlocuind figura unui Dumnezeu din ceruri cu portretul foarte concret al omenirii, care și-a hotărât singură soarta în ultimii 150.000 de ani, ajungem la concluzia (sinistră, dar coerentă) că suntem o specie malefică (iar singura zeitate care ar putea da socoteală pentru noi e una care servește Răul).

devildevil

Cam asta face Harari cu portretul lui Homo Sapiens pe parcursul cărții –  îi arată hidoșenia, prostia, lăcomia, răutatea, coșurile de pe față etc.

Oare cum reușește să facă asta într-un best-seller pe care toți oamenii îl citesc? Răspunsul e simplu și complex totodată, c-așa e-n tenis: se pune la adăpostul relativismului moral. Pentru că ideologiile, religiile și toate convingerile care influențează societatea funcționează ca niște ”viruși”, oamenii sunt scoși din sfera responsabilității, a răspunderii morale (acestea sunt la rândul lor iluzii). Ne aflăm dincolo de bine și de rău, deci omenirea își poate contempla problemele în liniște – nu există acuzații, doar fapte.

De aici izvorăște nonșalanța (foarte răcoritoare) cu care Harari descrie o realitate ignorată în cele mai multe cărți de istorie: adevărul nostru sumbru, felurile în care ne facem singuri rău și distrugem celelalte specii, fauna și întreaga planetă în numele unor ficțiuni cu dată de expirare. Printre exemplele mele preferate se numără capitolele despre rasism, despre drepturile animalelor și descrierea strânsei legături dintre colonialism și capitalism, dar și dintre capitalism și știință.

E de remarcat, pe tot parcursul cărții, atenția cu care Harari se abține de la concluzii moralizatoare. După ce s-a pus la adăpostul relativismului moral, e gata să ne spună în față niște adevăruri incomode, dar are grijă să le pună o frână ”amorală” de fiecare dată (care nu prea ține, și cam ăsta e schepsisul).

Într-un fel, Harari lansează pe piață produsul istoric perfect (PIP™), care poate să satisfacă pe toată lumea: într-un discurs în care responsabilitatea morală e exclusă, putem critica totul. Dar prețul pe care îl plătim ca să ne bucurăm de spectacolul amoralității lui Homo Sapiens e foarte mare: în această logică, devenim neputincioase când vine vorba de a pune ceva în loc, pentru că ne lipsește ”legitimitatea” (totul e o ficțiune).

Asta înseamnă că actualele (foarte concretele și vioaiele) structuri și relații de putere își pot continua nestingherite treaba, pentru că nu așteaptă să fie ”legitimate” ci se legitimează singure, prin propria lor existență.

question everything why

În acest punct, succesul cărții e ușor de explicat, pentru că surprinde o tendință importantă a epocii: suntem cu picioarele prea adânc în rahat pentru a ignora ce ni se întâmplă, neolberalismul dă cu minus de mult timp, dar omenirea nu a fost capabilă, de câteva decenii, să creeze o nouă narațiune dominantă care să îi ia locul.

Iar prin ”omenire” mă refer la cei suficient de privilegiați pentru a face așa ceva. Pentru că Harari uită un lucru: există numeroase categorii de oameni care, de-a lungul istoriei și până în zilele noastre, nu s-au identificat cu ideologiile dominante. Ca femeie, îmi e foarte clar că narațiunile care guvernează lumea sunt niște ficțiuni proaste. Încă de la trei ani mi se părea dubios că Dumnezeu, Moș Crăciun și bunică-meu arată la fel. Pot nega narațiunile existente pentru că nu vorbesc despre mine, nu am nevoie de o perspectivă biologică, îmi ajunge perspectiva mea. Ce îmi lipsește însă e ca perspectiva mea să fie auzită și să contribuie la ceva.

În slava imnurilor aduse relativismului moral, Dumnezeul malefic își vede nestingherit de treabă.

*Preaslăvind perspectiva biologică, Harari uită că și asupra ei se pot arunca conuri de umbră. E foarte capabil să descrie relația complice și servilă a științei cu capitalismul, uitând că biologia nu e nici ea altceva decât un rezultat al acesteia și că în știință este mult loc pentru inexplicabil, atât de mult încât nu e neobișnuit ca unii dintre cei mai renumiți savanți să recurgă la religie pentru a da sens vieții lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s