Mă simt limpede, ca un râu rece de munte care curge bolborosind peste pietre, peste cioturi, peste frunze uscate și crengi aduse de vânturi în albia lui. Pe toate le primește fără să crâcnească, iar limpezimea îi rămâne neschimbată.

Pe fundul apei se odihnesc o infinitate de fire de nisip, iar pe alocuri pândește o clisă neagră, mâloasă dar compactă.

Când razele de soare străbat valurile cristaline, micile fire de iarbă care tremură în îmbrățișarea lor rece capătă o culoare aproape ireală, un verde transparent care pare trasat cu carioca de niște extratereștri.