Ape limpezi: Hrana vieții creative (fragmente) — Clarissa Pinkola Estés

”Creativitatea îmbracă mereu alte forme. E asemeni unui spirit orbitor care ne apare tuturor, greu însă de descris, căci nimeni nu vede același lucru în acea străfulgerare luminoasă. Mânuirea penelului și a culorii, micile aplicații colorate, tapetul sunt dovezi ale existenței sale? Dar hârtia și condeiul, bordurile înflorite care străjuiesc aleile grădinilor, crearea unei universități? Ei bine, da! Să calci impecabil un guler, să pregătești o revoluție? De asemenea! Să mângâi frunzele unei plante, să demolezi o ”mare afacere”, să înlături ce-i de prisos, să-ți găsești propria voce, să știi să iubești? Da! Să ții în brațe trupșorul cald al noului născut, să crești un copil până devine adult, să ajuți o națiune îngenunchiată să se ridice? Da! Să ai grijă de căminul tău ca de o grădină, căci asta și este, să cauți aurul psihicului, să găsești cuvântul potrivit, să coși o perdea albastră? Da, toate astea sunt rodul vieții creative. Ele toate aparțin Femeii Sălbatice, râului de sub râu, Rio Abajo Rio, care curge în viața noastră.

Pentru unii, viața creativă înseamnă idei, pentru alții, fapte. Se pare însă că, în majoritatea cazurilor, viața creativă constă în simplul fapt de a fi. Nu-i vorba de virtuozitate, care e și ea foarte bună. Ci de iubire. O atât de mare iubire pentru cineva sau ceva – pentru un om, un cuvânt, o imagine, o idee, pentru țara ta sau pentru întreaga umanitate – încât cu această bogăție nu poți decât să creezi. Nu se pune problema să vrei, nu este un act individual de voință. E pur și simplu ce trebuie să faci.

Forța creatoare trece prin pământul psihicului nostru, căutând los arroiyos, canalele naturale din noi. Noi devenim afluenții săi, bazinele sale; suntem iazurile, lacurile, râurile și sanctuarele sale. Forța creatoare sălbatică curge prin toate albiile de care dispunem, cele cu care ne-am născut și cele pe care le-am săpat cu propriile noastre mâini. Nu noi trebuie să le umplem. E de ajuns să le formăm.

Există, în tradiția arhetipală, un principiu care zice așa: de vei pregăti un loc aparte în inima ta, ființa, forța creatoare, sursa sufletului va prinde negreșit de veste și își va croi drum într-acolo.

Când marele râu subpământean își găsește estuarele și ramificațiile în psihicul nostru, viața noastră creativă se umple și se golește, crește și descrește de-a lungul anotimpurilor, întocmai ca un râu natural. În virtutea acestor cicluri, lucrurile sunt create, alimentate, decad și pier, fiecare la timpul său, iar și iar.

A crea ceva într-un loc al râului îi hrănește pe toți ce vin la acest râu, și ființele din aval, și cele din adânc. Creativitatea nu-i o mișcare solitară. În asta constă forța sa. Tot ce atinge, toți cei ce o aud, o văd, o simt, o cunosc, sunt hrăniți. Așa se explică de ce creativitatea celorlalți ne inspiră în propria noastră muncă de creație. Un singur act creativ poate hrăni un întreg continent. Un act creativ poate face să țâșnească apa din piatră.

De aceea capacitatea creativă a unei femei e bunul ei cel mai de preț. Dăruiește în exterior și hrănește în interior pe toate planurile: psihic, spiritual, mental, emoțional și economic. Natura sălbatică își revarsă infinitele sale posibilități, conferă forță și vigoare, stinge setea și astâmpără foamea noastră de viață profundă și sălbatică. Ideal ar fi ca acest râu creativ să nu fie stăvilit, să nu fie deviat și mai ales să nu fie rău folosit.

Râul Femeii Sălbatice ne hrănește, iar noi devenim asemenea ei: ființe dătătoare de viață. Când creăm, această ființă sălbatică și misterioasă ne creează la rândul său, ne umple de iubire. Suntem atât de pline de viață, încât și noi, la rându-ne, putem da viață. Explodăm de sevă, înflorim, ne divizăm, ne multiplicăm, impregnăm, incubăm, transmitem, oferim.

Evident, creativitatea emană din ceva ce urcă, crește, înaintează și se revarsă în noi, nu din ceva ce stă nemișcat undeva, așteptând să găsim, într-un fel sau altul, drumul către ea. În acest sens, niciodată nu ne vom putea ”pierde” creativitatea. Ea este mereu prezentă, revărsându-se în noi sau izbind în obstacolele întâlnite în cale. Dacă nu poate avea acces spre noi, se retrage, își adună forțele și lovește din nou, până reușește să învingă rezistența. Singura modalitate de a respinge această energie încăpățânată e să ridicăm permanent bariere împotriva-i ori să lăsăm ca neglijența și negativitatea să o otrăvească.

Dacă  ne mistuie foamea de energie creativă, dacă ne lipsesc ingeniozitatea, imaginația, ideile, dacă ne este greu să ne concentrăm asupra viziunii noastre personale, să o exprimăm, să acționăm în acord cu ea, înseamnă că ceva nu funcționează cum trebuie la confluența dintre cursul principal al râului și afluentul său. Poate că apele noastre creative curg într-un mediu poluat, în care formele vii ale imaginației mor înainte de a ajunge la maturitate. Așa se întâmplă de cele mai multe ori, și în această direcție trebuie să căutăm atunci când o femeie se vede deposedată de viața sa creativă.”

 

Clarissa Pinkola Estes, Femei care aleargă cu lupii 

Traducere Simona Voicu

Editura Niculescu 2017

Capitolul 10 – Ape limpezi: Hrana vieții creative, fragmente

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s