Forma Apei – Fifty shades of Green

Forma Apei ne prezintă – reambalată în hârtie lucioasă cu multe nuanțe de verde și model retro – povestea-arhetip a Frumoasei și Bestiei.

Acțiunea are loc în plin Război Rece, în orașul american Baltimore. Suntem introduși în universul Elisei, un fel de Amelie made in USA, a cărei viață pendulează între două lumi: cea diurnă, cu o fluiditate de basm, și cea nocturnă, cu umbre și fiori de film de groază.

Elisa e mută și lucrează ca îngrijitoare în schimbul de noapte la Centrul de Cercetări Aerospațiale Occam. Aici e adusă, în mare taină, o creatură marină descoperită în jungla Amazoniană, pe care triburile locale o venerau ca pe o zeitate. Elisa începe să comunice cu Omul Amfibie și îl salvează când află că se plănuiește uciderea lui, ascunzându-l în apartamentul ei. Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste, care ia o cotitură dramatică atunci când li se ia urma. Finalul, cu morți și răniți, dar, așa cum se lasă de înțeles, fericit, îi unește pe cei doi îndrăgostiți, chiar dacă în lumea ”de dincolo”, adică a apelor.

Filmul a măturat cam toate premiile importante din lumea cinematografiei (atât cele ”cu pretenții”, cât și cele mai ”mainstream”): patru Oscaruri (printre care regie și cel mai bun film), Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia, Globul de Aur și Premiul Bafta pentru cel mai bun regizor. Cred că de anul ăsta avem nevoie de o nouă distincție, care să le cumuleze pe toate – premiul Forma Apei🙂

În orice caz, premierea la unison, din toate colțurile industriei, a acestei producții, arată că a reușit să exprime ceva foarte căutat/necesar/actual. Pentru mine, acest ceva e în primul rând o confirmare a unei scheme de gândire reducționiste și polarizante (lumea se împarte în buni și răi, victime și opresori) și în al doilea rând o replasare a femeii într-un arhetip al lipsei și sacrificiului de sine. Pentru o societate care ”cochetează” cu schimbarea, astfel de reiterări și confirmări ale status quo-ului sunt adevărate vitamine, de aici și aplauzele care vin la unison din toate tribunele, ca la congresul CC al PCR.

Însă înainte să toc și mai mărunt această poveste de dragoste ”de o tandrețe infinită” (Irina Margareta Nistor), trebuie să fac o confesiune: sunt și eu om. Mi-au plăcut decorurile industrial punk, apartamentele în care locuiesc Elisa și Giles, cu farmecul lor decrepit, cinematograful cu scaune tapițate cu catifea roșie, mașinile de epocă, prăjiturile cu jeleu verde și simbolistica lor otrăvită, pe scurt, simfonia de culori, de texturi și de sunete care creează universul peliculei.

Dar am reușit, cu chiu cu vai, să nu mă las aburită chiar de tot 😀 Pentru că pe cât de impresionantă e arta cinematografică a lui del Toro, cu lumini și cadre care îți rămân pe retină, pe atât de simpliste și schematice sunt personajele și narațiunea. În ciuda tuturor nuanțelor de verde care îți seduc ochiul, filmul are o viziune alb-negru care perpetuează toate viciile unei astfel de perspective.

Schema e simplă: cei ”buni” (Elisa, colega Zelda, vecinul Giles) luptă cu cei ”răi” (ofițerul Strickland, care vrea să îl ucidă pe Omul Amfibie și generalul Hoyt, ”tăticul” lui simbolic). Viziunea filmului e placativă și reducționistă, mergând pe tiparul propagandistic al Războiului Rece, în timpul căruia e plasată acțiunea: lumea se împarte în eroi și monștri, doar că monștrii sunt acum bărbații albi cu autoritate, iar eroii sunt cei fără voce, care își unesc puterile împotriva lor. Principiul excluderii și al taberelor rămâne, lipsa de comunicare, starea de conflict.

E oare automat ”progresist” un film în care bărbații albi și autoritari sunt malefici? Nu e poate mai important ca în loc să schimbăm pur și simplu rolurile într-o schemă toxică, să începem să gândim mai nuanțat, să ne apropiem de realitate?

Oricât m-aș bucura să văd o răsturnare de roluri, cred că e mai benefic să creezi poduri, nu etichete. Iar dacă ne gândim la problema actuală a ”bulelor” sociale și la consecințele nefaste ale închistării în aceste bule, vedem că structura filmului servește acestei separări, în detrimentul unei abordări mai nuanțate care ar fi foarte necesară.

Pe scurt, Hollywoodul e premiant și anul ăsta la ficțiuni progresiste! Iar asta e nimica toată față de contribuția măreață la lupta pentru emanciparea femeii.

Elisa nu e un agent liber. Ea îl salvează pe monstru crezând că poate compensa astfel pentru o lipsă care a bântuit-o toată viața:

Elisa: Când mă privește, felul în care mă privește… El nu știe ce îmi lipsește… Sau – în ce fel – nu sunt întreagă. Mă vede așa cum sunt. Și e fericit – când mă vede. De fiecare dată.

Pusă în mișcare de conștientizarea unui gol, dorind să îl umple, femeia ajunge să se definească ca receptacul a ceva – deci ajunge să se definească printr-o dependență. În continuare, nu va avea o formă/subiectivitate proprie: ea e ceea ce înconjoară și protejează (forma apei, care ia forma recipientului sau a obiectului pe care îl învăluie). Elisa îl salvează pe monstru ca să îl venereze, să îl îngrijească, să îi fie ca o mamă, de aici și lichidul amniotic – apa – în care dragostea  e posibilă.

E foarte important să analizăm și să deconstruim reprezentările feminine care ne domină imaginarul colectiv. Cine creează aceste ficțiuni și ce rol ne e atribuit în ele? Sunt aceste povești potrivite pentru noi sau doar o otravă amară, servită picătură cu picătură într-o linguriță sclipitoare de argint și diluată cu mult suc dulce-grețos?

Culmea culmilor în Forma Apei (și încă un motiv să dau ochii peste cap) e că deși femeia/Elisa e ”apa”, mediul care asigură supraviețuirea bărbatului/monstrului, ea are tot un rol subordonat odată ajunsă în universul acvatic, pentru că Omul Amfibie e acolo Zeul (doar nu era să cedeze Guillermo lumea imaginară femeilor, ce naiba!).

În concluzie, nu luați Forma Apei, ci ce formă vreți voi!

 

Sursă foto: Flickr

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s