Domnule Tocilescu, ne pare rău că ați avut o copilărie nefericită

Atenție! Acest articol conține scene de violență sexuală.

Marți trei ceasuri rele. Intru în Cărturești pe Lipscani să caut un cadou pentru verișoară-mea, 17 ani, capricorn cu ascendent în leu. În magazin, toată lumea la întins mâna – după cărți, după ceaiuri, după globuri. De sezon, știți cum e. Se aude ”Baby it’s cold outside” și ”Ce căcat vrea Gina că am uitat?”. Îmi fac loc cu greu prin mulțime spre rafturile cu proză autohtonă pentru că de, dacă bio nu e, măcar să fie din regiune.

Îmi cad ochii din prima pe coperta hipstărească de la ”Eu et al” cu Vlad Țepeș în trening și culori neon (felicitări, s-a făcut treabă bună la marketing). În urmă cu câteva zile văzusem că vară-mea vă dăduse follow pe Facebook că cică sunteți mare influencer. Îmi frec mânușițele – se pare că m-am scos, zic. Da ia să citesc și io un pic ce scrie omu’ ăsta (adică dumneavoastră) aici, zic.

Coperta patru prevestește că ar fi cu haz nevoie-mare. Brumaru: ”Umor de balamuc”, ”surâsul lui înnoadă lacrimi”. Vă jur, în momentul ăla chiar m-am felicitat gen – hai că am nimerit-o! ”Un scriitor complet”, ”haz nebun” (Lucian Dan Teodorovici). Mai să sar în sus de bucurie!

Cu ochii sclipind de fericire deschid cartea la fatidica pagină 79.

Angst.

Bun așa, zic, se vede că ați trăit în Germania – uite, se simte calitatea germană și la titluri. Începe bine! Virez spre primul paragraf. Un tip, are el așa niște panici – la birou, acasă – panici peste tot. Acum patru ani se întorcea de la mare, ia o autostopistă plouată la el în mașină – Melania – ”drăguță, dar nu frumoasă”, ”o persoană plăcută, inteligentă, comică”.

Binebine, îmi zic eu în sinea mea, da unde e partea de râs? Mai bine nu întrebam. Patru paragrafe, trei linii de dialog și două versuri mai târziu apare răspunsul. Băiatul a oprit mașina pentru că nu se simțea bine. Și brusc – ”fără să gândesc nimic, i-am tras un pumn în față. Apoi încă unul.” Sunt într-adevăr impresionată  că după doar două pagini trăiesc deja un sentiment foarte puternic citindu-vă proza: și anume că aș fi încasat eu pumnii ăia (și un bocanc în stomac).

Și uite-așa, cu câteva zile înaintea nașterii lui Hristos, în mijlocul unei librării zumzăind de spiritul sărbătorilor și Domndomnsănălțăm, am ajuns să fiu martora unui viol extrem de violent (”se citește pe nerăsuflate, un festin de umor” – coperta patru, neatribuit).

Domnule Tocilescu, vă felicit, chiar nu m-am putut opri din citit.

”I-am dat un cap în față, spărgându-i buzele. Îi ridicasem fusta. I-am smuls și chiloții, rupându-i, și mi-am băgat genunchii între picioarele ei. M-am mai mișcat puțin, fără să țin cont de urletele (destul de jalnice, de altfel) pe care le scotea fata. (…) Treaba a durat mai mult decât mă așteptam și s-a terminat cu un orgasm (al meu, desigur).” (cred că aici ați vrut să fiți amuzant?? n.a.) ”M-am urcat în mașină, am aruncat lucrurile ei în iarbă și am plecat”.

Am fost chiar ușurată să citesc că băiatul a ajuns cu bine acasă, aveam un pic emoții pentru el. Stătea cu părinții pe atunci și mama s-a arătat îngrijorată când l-a văzut așa răvășit (presupun că și aici v-ați imaginat că sunteți amuzant). De atunci, violatorul stă cu frica în sân că o să îl ridice poliția, deci despre panica asta era vorba în primul paragraf. 

Am revenit cu greu la realitatea plină de foșnăieli și colinde. Aș spune chiar – foarte greu. Ca și când m-ar fi lăsat cineva violată și plină de sânge la marginea unei străzi (vi s-a mai spus că aveți efectul ăsta asupra femeilor, domnule Tocilescu?). Dar imediat ce mi-am revenit s-a întâmplat ceva, cum să zic, aproape magic! O minune de Crăciun. Pentru că eu refuz să cred că umanitatea a eșuat, stimate domn. Eu cred încă în oameni, chiar și în cei cu zero talent scriitoricesc.  

Chestia asta, mi-am spus (aveam deja rețineri să o numesc ”carte”, mă înțelegeți) – chestia asta e sigur un manifest inspirat de poveștile #metoo, în care ați strecurat și o perspectivă masculină! Iar coperta patru a căzut probabil victimă unei infame greșeli de tipar care a transformat cuvântul ”omor” în ”umor”.

Așa că am mai citit o povestire.

I-am uitat titlul, dar e ușor de rezumat: un băiat e la mare, plictisit, colegul de cort și-o trage cu cineva, apare o tipă care răspunde cu ”da” la prima invitație monosilabică la sex, cei doi ajung să și-o tragă pe plajă, el o minte că nu are prezervative pentru că nu îi plac, ea acceptă și fără. Cam asta. Umor zero, artă narativă zero dar… și viol zero! Spre deosebire de prima povestire, asta era la fel de prost scrisă dar măcar încadrată clar ca fantezie. Felicitări! Deci se poate!  

Din păcate, concluzia e clară: nu e vorba de niciun manifest, ci de niște povestiri cu efect purgativ scrise cu zero talent și umor. O prostie, în sine, dar o prostie sinistră.

Lăsând gluma deoparte (de partea mea, că dumneavoastră nu vă iese în cărți).  

Herr Tocilescu, ich habe Angst.

Domnule Tocilescu, mă tem.

Mă tem că aceste povestiri vor ajunge sub bradul cuiva.

Mă tem că nu ați înțeles nimic din mărturisirile din seria #metoo, deși ați descris astfel de întâmplări, din perspectiva atacatorului.

Mă mai tem că fanteziile descrise de dumneavoastră sunt mai citite decât mărturiile scrise de Cristina, Dana sau Melania pe Facebook.

Mă tem că sunt o fată ”drăguță, inteligentă, comică”.

Mă tem că nu v-ați gândit niciodată că dacă literatura e bazată pe empatie și ne ajută să ne transpunem în pielea unui personaj, acest personaj ar putea fi o fată cu buza spartă, violată la marginea șoselei.

Mă tem de cei care râd citind povestirile dumneavoastră .

Mă tem de cei care le laudă ”umorul”.

Domnule Tocilescu, mă tem pentru literatura în care cartea dumneavoastră a ajuns la a doua ediție.

Mă tem că sunteți, într-adevăr, un influencer.

 

Domnul Sfânt să ne ajute, la covrigi și la nuci multe.

 

 

Comments

  1. bineînţeles, ele nefiind scrise acum – e doar o reeditare, cartea – nu pot fi suspectate că ar veni în siajul mişcării #metoo.
    dar cartea e, într-adevăr, slabă rău. tocilescul de-acum are umor, scrie destul de bine pe FB, mă mir că a acceptat să se reediteze prostioara aia de carte.

    Like

  2. a, şi da, la ceva vreme după prima apariţie, a stîrnit un scandal cînd o profă a cumpărat-o drept cadou de final de an pentru premianţi. e drept, coperta de atunci inducea în eroare. căutaţi online, sînt cîteva rămăşiţe ale scandalului de-atunci.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s