Frumusețe: cele mai noi și mai vechi trenduri

Astăzi vom vorbi despre machiaj, un subiect controversat anul acesta, după ce Alicia Keys a luat decizia ”scandaloasă” de a-și prezenta epiderma în public. Cântăreața și-a motivat alegerea într-un eseu în care vorbește despre obsesia de a fi ”perfectă” și paradoxul/frustrarea de a încerca să atingi perfecțiunea purtând o mască permanentă, despre un sentiment de eliberare de sub ”tirania machiajului” și senzația de a avea cu adevărat încredere în ea.

Toate bune și frumoase, până când presa și routerele au început să vuiască cu reacții și contra-reacții, dovedind încă o dată că și în mileniul trei după Maria, unitatea de măsură internațională pentru femei (SI) rămâne frumusețea, în timp ce bărbații sunt liberi să se măsoare în chestii mai puțin volatile cum ar fi puterea, banii, faima sau chiar numărul de ”cuceriri”.

Citind recent un interviu cu Alicia Keys, în care era vorba doar despre reacțiile la mișcarea #nomakeup, m-am întrebat câtă lume vede oare absurditatea faptului că o artistă cu enșpe premii Grammy trebuie să își petreacă acum o mare parte din timp justificând-și decizia de a nu se mai da cu ruj, în timp ce nimeni nu ar clipi din ochi dacă George Clooney ar decide mâine să își lase barbă?

E lăudabil însă că Alicia Keys își asumă acest gest, cu toată încărcătura lui politică. Pe covorul roșu și în paginile revistelor glossy, chipul ei fără mască, autentic, încrezător, scoate în evidență măștile din jur și mie, personal, îmi dă senzația că toate celebritățile machiate arată ca niște drag queens.

Ce înseamnă însă asta pentru noi, muritoarele de rând? Păi, pe scurt, o ditamai beleaua pe capul nostru. Numai ce am reușit să ne găsim fardul de pleoape potrivit și să învățăm după o mie de tutoriale pe youtube cum să ne facem cat eyes ca Audrey Hepburn, că apare Alicia Keys să ne zică că vezi tu, dragă, acuma trebuie să fii autentică deci lasă prostiile astea. Și dacă lași prostiile astea vin altele să îți spună că ești doar leneșă și șleampătă.

Toate aceste vociferări pot părea ridicole dar au la bază o problemă cât se poate de profundă. Pentru că ”frumusețea” e unitatea de măsură a femeilor (bine internalizată și folosită chiar de femei) și o mare parte din identitatea noastră e construită prin raportare la normă, orice discuție pe acest subiect declanșează o criză existențială. Și asta fiindcă nu punem în discuție orice, ci întregul sistem de referință care are la bază o definiție extrem de limitată și constrângătoare a ”frumuseții”.

Întreaga panoplie de argumente pro sau contra machiaj, întregul construct polemic din jurul acestui subiect există doar pentru că lumea împărtășește și perpetuează o anumită imagine a femeii ”frumoase”, creată de o industrie globală a cosmeticelor în valoare de sute de miliarde de euro, ale cărei profituri cresc de la an la an.

Machiajul e o parte importantă din instrumentarul folosit de industria frumuseții pentru a crea idealuri normative aducătoare de profit. Învățăm să divinizăm un prototip al ”feminității” care e de fapt extrem de fad prin multiplicarea lui la absurd. Dacă ieșim din acest sistem de referință, discuția nu mai are sens. Frumusețea nu mai e o normă ci poate lua o varietate de forme, oferind tuturor libertatea de a se defini într-un stil și sistem unic, cu machiaj sau fără, cu forme rubensiene sau ascetice, cu păr pe corp sau fără.

Totul pare foarte simplu – dacă reușești să nu te mai raportezi la normă, să scapi de condiționare. Dar pentru asta mai nevoie de ceva. Să îi spunem putere. Sau încredere. Sau forța de a îți defini propriul sistem. Sau, fără înflorituri, să spunem pur și simplu că trebuie să renunți la supunere. Pentru că în idolatrizarea ridicolelor norme estetice ale momentului nu e vorba despre a fi frumoasă ci despre a fi supusă. Și avem nevoie de asta, pentru că am învățat că suntem frumoase și iubite când suntem supuse. Și am devenit atât de supuse încât deseori rămânem prizoniere în zona blurată dintre norme și propriile noastre dorințe.

Machiajul e doar un mijloc de expresie, dar unul confiscat și manipulat la extrem de o industrie atot-puternică, care i-a optimizat funcția de instrument al normativității, amplificând presiunea de a purta o mască. În această stare de fapt, probabil cea mai puternică și la îndemână formă de protest e refuzul de a purta machiaj, prezentându-ți chipul lumii (o chestiune firească pentru bărbați, de ce să nu ne însușim acest privilegiu?).

Evident, machiajul poate fi și un mijloc de expresie al propriei creativități și identități (și achiziționat din surse fair și sustenabile). Din păcate, văd prea puține exemple de machiaj original și personalizat în jurul meu și cred că atâta timp cât #nomakeup nu este ceva firesc, presiunea de a fi conformistă va sufoca libertatea de a fi creativă.

Hai să nu mai lăsăm ”frumusețea” să ne definească, hai să definim noi frumusețea!

Sursă foto:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s