The First Bad Man – Miranda July
Dacă ar trebui să o descriu pe Miranda July într-un singur cuvânt, aș spune că e o poetă. Deși, paradoxal, poezia e una dintre puținele forme artistice în care nu s-a exprimat până acum. E însă atestat documentar că Miranda July e regizoare, scenaristă, actriță, scriitoare, artistă vizuală, antreprenoare (aplicația ei somebody a făcut furori acum câțiva ani) și creatoare de multe alte chestii greu de definit.
Dacă ar trebui să o descriu pe Miranda July în două cuvinte, aș spune că e o poetă multimedia.
Iar dacă ar trebui să o descriu în 25 cuvinte, aș spune că e o poetă multimedia cu un stil unic, plin de umor și umanism, care te face să începi un dialog imaginar cu borcanele de gem din supermarket.
Erau niște borcane cu gem de prune ca să fiu mai exactă, iar borcanul pe care l-am pus în coș și-a luat ceremonios la revedere de la frații lui de pe raft, sub privirile uimite ale prietenei care mă însoțea. A fost însă suficient să îi spun că citesc o carte de Miranda July ca să dea din cap aprobator: „am avut și eu o fază July după ce i-am văzut filmele”. Brusc, conversația borcanelor a devenit ceva firesc.
Cartea care m-a ajutat să empatizez mai mult cu gemul de prune e „The First Bad Man”, primul roman scris de July după colecția de povestiri „No One Belongs Here More Than You”. E o carte amuzantă, tristă, palpitantă, exasperantă, eliberatoare, nevrotică – pe scurt, plină de ciudățenii care au sens 100%.
Romanul nu începe foarte diferit de alte romane/filme cu personaje feminine, reduse de obicei la obsesiile lor romantice. Cheryl are o pasiune obsesivă pentru un bărbat și face o groază de chestii ridicole pentru a se apropia de el: „I drove to the doctor’s office as if I was starring in a movie Philip was watching… ”. Cheryl e gata să interpreteze orice „rol” pentru a ajunge la Philip (mai târziu va purta „întâmplător” o cămașă asortată cu a lui, va pleca „spontan” la cumpărături în același supermarket în care se afla și el etc). Toate aceste acțiuni nebunești par firești pentru că (asemeni multor altor femei), Cheryl crede (până la absurd) în mitul dragostei romantice, fiind convinsă că ea și Philip sunt un cuplu milenar, trecut prin numeroase faze de reîncarnare și că împlinirea iubirii lor în această viață este inevitabilă.
Până aici, nimic neobișnuit.
Din fericire, spre deosebire de multe alte personaje feminine, Cheryl are și alte nevroze/ticuri/obsesii în afara celor de natură romantică (încurajate și bine receptate în societatea noastră) și emite enunțuri ca cel de mai jos:
My eyes fell on the gray linoleum floor and I wondered how many other women had sat on this toilet and stared at this floor. Each of them the center of their own world, all of them yearning for someone to put their love into so they could see their love, see that they had it.
Cheryl are o viață interioară bogată, un umor aparte, o personalitate puternică – știm toate astea pentru că întregul roman e narat la persoana întâi, prin intermediul vocii ei. E cu atât mai paradoxal că în exterior, pentru cei din jur, Cheryl e aproape invizibilă. Mecanismele de adaptare/apărare prin care a învățat să devină invizibilă se extind până în spațiul ei personal, de exemplu în sistemul pe care l-a creat pentru a menține ordinea în casă („at its best, my system gives me a better living experience (…) as if I don’t exist”). În interacțiunea cu alții, ea nu are niciun fel de granițe personale sau asertivitate. Nu își arogă merite pentru nimic și acceptă orice i se întâmplă. Și nu întâmplător, pentru că i se „bagă pe gât” prea multe, are o tulburare psihosomatică din cauza căreia nu poate înghiți bine (soluția ei pentru această problemă e evident una ironic-hilară: o vizită la cromoterapeutul recomandat într-o doară de Philip, bărbatul de care e îndrăgostită obsesiv).
„The First Bad Man” e un Bildungsroman. După 40 de ani în care deprins arta de a fi invizibilă/cameleonică în toate aspectele vieții ei, Cheryl începe să își traseze granițele, să își afirme sinele.
Ca orice eroină de Bildungsroman, și Cheryl are niște companioni providențiali, care o ajută pe traseu.
Prima prezență transformatoare e psihoterapeuta Ann Ruth, pe care Cheryl o cunoaște la cabinetul cromoterapeutului Broyard. Aceasta o ajută pe Cheryl în multe momente importante, dar relația lor se încheie atunci când Cheryl surprinde fără să vrea o discuție între Ann Ruth și Broyard (care au și o relație amoroasă). Această scenă arată brusc, ca o radiografie, o mulțime de fisuri în țesutul cu care Ruth-Ann încearcă să lege cele două instanțe ale sale: cea de femeie subjugată în relația cu Broyard și cea de terapeută, de femeie care poate ajuta, vindeca. Nesuportând demascarea, Ruth Ann nu mai poate continua să lucreze cu Cheryl, dar la finalul acestui Bildunsgroman, rolurile se vor inversa, și Cheryl va încerca (și aproape va reuși) să o salveze.
A doua prezență transformatoare e Clee, fiica șefilor pasiv-agresivi ai lui Cheryl. Clee are 21 de ani, e insolentă, agresivă și confuză – o persoană foarte imatură care se auto-definește ca fiind „misogină”.
Cele două femei încep un fel de Fight Club casnic care se dovedește benefic pentru amândouă. În scurt timp ajung să reproducă scene din DVD-uri cu tehnici de auto-apărare, în care femeile sunt atacate de bărbați și ripostează. Reproducerea acestor scene e eliberatoare, pentru că redă teribila tensiune și teroare resimțită de femei în societatea noastră. Agresiunea și atacurile iau o formă concretă și – cel mai important – la fel și rezistența împotriva lor.
Al treilea companion providențial e Jack, copilul pe care Clee îl naște și pe care Cheryl îl va adopta, în urma unei povești de dragoste aiuritoare și a celei mai palpitante nașteri și perioade postnatale din literatura lumii! July e o maestră a suspansului iar nașterea și primele luni de viață ale lui Jack sunt mai palpitante decât orice scene de război sau invazii ale marțienilor citite vreodată cu lanterna sub pătură.
Romanul se încheie cu un triumf, pe care nu îl voi divulga, ci doar descrie: un vis împlinit. Cheryl trece printr-o transformare, se eliberează de rolul de femeie subjugată, invizibilă, devine stăpână pe propria viață. Și își poate construi lumea: e diferența dintre a fi captivă într-un vis/într-o proiecție și a fi posesoarea unui vis/a unui proiect.
Deseori, femeile sunt actrițe în viețile altora. Cheryl a devenit regizoarea propriei vieți.
R A Z A 