Eu cu cine votez?

La mulți ani și voie bună de la terminarea liceului, într-o perioadă în care sincer mă doare la bască de sursele comicului din O scrisoare pierdută, am descoperit în sfârșit esența umorului lui Caragiale. Revelația a apărut nu întâmplător în perioada alegerilor, pentru că acum citești și vezi și auzi cel mai des lucruri care sunt concomitent incredibil de ridicole și cumplit de tragice. Iată secretul notei de 10 la bac: de fiecare dată când nu știi dacă să râzi sau să plângi, înseamnă că gluma e pe seama ta 😉 Distracție plăcută și bun venit la alegerile parlamentare din 2016!

Scoateți o foaie de hârtie din portofel și hai să vedem care sunt momentele subiectului în această operă:


Expozițiunea

România este o țară cu climă temperat continentală de tranziție și multe belele. Da’ multe, nenicule!

Dintr-o populație de vreo 20 de milioane, 3,4 milioane (la o socoteală din 2015) au plecat în străinătate. Și și-au luat tălpășița cu o asemenea viteză, încât România a devenit țara cu cea mai accelerată creștere a numărului de emigranți după Siria!

Oamenii au fugit mâncând pământul ca să intre dintr-o statistică în alta, pentru că în țară  40% dintre locuitori trăiesc în pragul sărăciei și 30% suferă lipsuri materiale severe. Rămânem, în același timp, țara cu cea mai mare inegalitate dintre bogați și săraci din UE, iar rata sărăciei a crescut în ultimul timp, în ciuda mult-trâmbițatei creșteri economice. Ce paradox vesel! Sau amar? Suntem campioni la creștere economică dar și la sărăcie!

”Tigrii Europei” se hrănesc doar cu iluzii.


Intriga

Vin alegerile!

Ceea ce în sistemul nostru de râsu’-plânsu’ înseamnă că vine din nou acel moment în care îți dai seama cât de acută e lipsa alegerilor reale, între partide, politicieni, tehnocrați, roboți sau orice altă entitate capabilă să înțeleagă realitățile unei țări cu probleme majore și să ofere soluții viabile, nu cai verzi pe pereți, populism, elitism, condamnați penal, oligarhi de tranziție, politici economice falimentare, abrambureală ideologică, manipulare mediatică, dezbinare, demonizare elucubrantă (”Soros și fiul său nelegitim”, dar și ”asistații sociali care stau în cârciumi toată ziua”, ”proștii de la sate”), etc.



Desfășurarea acțiunii

În același spirit național, campania electorală a fost previzibil de scandaloasă și scandalos de previzibilă.

PNL-ul a fost total lipsit de inspirație și s-a agățat de Cioloș ca Leo în Titanic de colacul de salvare. Iar Cioloș a rămas într-o postură ezitantă, ca atunci când mergi la un Tinder date deși tu flirtezi deja de ceva vreme cu un matematician și ai în minte doar anumite calcule.

PSD-ul e, ca de obicei, expert în crearea comicului de situație: în calitate de partid ”de stânga”, și-a unit destinele cu monstruoasa Coaliție pentru Familie pentru a exploata populist o problemă inexistentă (de genul ”hai să supunem drepturile omului la vot”) – în condițiile în care familiile din România se confruntă cu suficiente probleme reale și urgente. Asta ca să nu intrăm în comentarii pe text cu programa de guvernare plină de gogoși pline la rândul lor de rahat pe care atunci când vor ajunge la putere îl vor face praf (pentru că pe lângă corupție, PSD-ul mai are o mare problemă: incompetența).

Ultimul venit și demn de a fi menționat în cursa electorală e USR-ul, un partid foarte tânăr, în care multă lume și-u pus speranțe și care a reușit să coopteze câțiva oameni valoroși. Din păcate, evoluția de până acum e dezamăgitoare și infantilă. În retorică, USR atinge des pragul de jos al liberal-populismului, cu un discurs anti-comunist răsuflat și elitism ieftin. Corupția – tema principală a partidului – pare a fi o boală infecțioasă care se va rezolva cu strategii și teambuilding-uri corporatiste, un fel de problemă de olimpiadă pentru care avem nevoie de absolvenți de Harvard și manageri de top. Inegalitatea economică și sărăcia pe care o alimentează sunt niște problemuțe secundare, care se vor rezolva de la sine. USR pare că vrea să combată ”teleormanizarea României” (?) prin wallstreetizarea României, pentru că, se știe, neoliberalismul e campion la reducerea inegalității sociale. Prin acest tip de discurs USR își pune singur bețe în roate și își limitează electoratul la clasa de mijloc aspirațională. Cei 52% dintre români care cred că PCR a fost mai bun decât toate partidele actuale și marea masă a populației care se zbate în sărăcie se vor uita la USR ca mâța în Powerpoint.


Punctul culminant (în imagini)


Deznodământul

Prezență scăzută la vot. PSD câștigător. USR va lua o parte din voturile PNL-ului.

Toată lumea se va întreba în cor ”ce are maică țara asta de votează cu PSD-ul?” fără să observe ce NU are țara asta: o alternativă. Absența la vot e un semn evident. Partidele din opoziție ar trebui să se întrebe de ce nu reușesc să mobilizeze electoratul în loc să dea vina pe cetățeanul turmentat.

Adică pe mine.

Hai, noroc să fie, că politicieni (și mai ales politiciene) iar nu avem!

Foto: Ilkka Kärkkäinen Unsplash

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s