Appropriate Behaviour – Desiree Akhavan

Aveam de mult poftă de o comedie care să treacă cu brio testul Bechdel (despre care voi scrie în curând, parol d’onor). Pe scurt, testul verifică dacă (1)într-un film există cel puțin două personaje feminine al căror nume e cunoscut, (2)care vorbesc între ele (3)despre altceva decât despre bărbați. Pare ridicol de simplu, nu? Tocmai asta îl face un instrument genial pentru a măsura deficitul de imagine al femeilor în producțiile cinematografice.

Evident, există și filme cu personaje feminine puternice care nu îndeplinesc aceste criterii (suficient de puține însă încât să le putem numi excepții). Testul Bechdel e un instrument pentru măsurarea cantitativă și nu calitativă a conținutului, dar  rămâne un reper important pentru că reușește să cuantifice lipsa acută a personajelor și implicit modelelor și perspectivelor feminine din filme.

Până acum am reușit să găsesc doar seriale de comedie care să îmi satisfacă această poftă zic eu legitimă de a nu (se) râde pe seama mea (pentru că majoritatea comediilor sunt pline de glume la adresa femeilor/blondelor/șoferițelor etc). Serialele Girls și Broad City și multe dintre sketch-urile lui Amy Schumer sunt pe lista mea ”feel good movies” în adevăratul sens al cuvântului. Mi-am pus mari speranțe în Obvious Child, un film despre o actriță de stand-up comedy care rămâne însărcinată după un one-night stand, dar din păcate, cu toată admirația, bucuria și interesul de a urmări un film cu personaje feminine bine conturate, Obvious Child nu m-a cucerit pentru că glumele nu mi s-au părut destul de… funny 😦

În schimb, la Appropriate Behaviour am râs cu lacrimi (nu e o exagerare), așa că țin să menționez și epitetul ”comedie irezistibilă” aici, pentru că cam cu asta avem de-a face. Unele chestii sunt pur și simplu funny – cum spune și eroina principală a filmului, Shirin, despre pârțuri și despre o scenă din Sex and the City.

Appropriate behaviour e un ”one woman show” – Desiree Akhavan e regizoarea, scenarista dar și actrița principală a filmului, o puternică voce feminină căreia multă lume îi prezice un viitor de aur, aflată în acest moment pe val și ca o apariție episodică în serialul Lenei Dunham, Girls.

Filmul o urmărește pe Shirin, o tânără new-yorkeză, de origine iraniană, în încercările ei de a trece peste despărțirea de fosta ei prietenă Maxine și de a înțelege cum s-a ajuns acolo. Scenele din prezent alternează cu amintirile lui Shirin despre relația cu Maxine, legătura dintre ele prinzând contur prin aceste momente. Shirin trece prin mai multe faze, de la încercări disperate de a o recâștiga la aventuri (bi-)sexuale mai mult sau mai puțin reușite, inclusiv o tentativă de threesome care eșuează comic pentru că protagonista nu are ceea ce s-ar numi ”appropriate behaviour” nici în acest context.

Cu figura ei expresivă și zâmbetul larg, Shirin umple ecranul cu o prezență magnetică. În jurul ei gravitează diferitele planete pe care le vizitează după plac ca o Mică Prințesă (sic) – de la comunitatea gay și hetero până la diaspora iraniană, hipsterime, grădiniță și buticuri cu lenjerie franțuzească. Desiree reușește să fie ”inappropriate” în toate aceste lumi, cu o siguranță și un farmec hilare. Într-o lume în care femeile sunt învățate să ”behave”, să stea ”la locul lor”, e reconfortant să o vedem pe Shirin expunându-și părerile și acționând cu atâta siguranță în nesiguranța ei.

Shirin nu corespunde ”portretului-robot” al femeilor de pe ecrane (mici și mari), nu e caldă, simpatică, săritoare, altruistă, înnebunită după copii, cuminte etc. Nu încearcă să împlinească fantezia nimănui și nici să fie cuiva pe plac, e liberă. Opusul ei e fratele mai mare care își ia în serios rolul de prim născut fiind un ”copil-model” cu carieră, comportament și căsnicie ”perfecte”. Acest frate-model o acuză pe Shirin că e doar ”o tipă egoistă și confuză în privința sexualității ei”, rezumându-i personajul din perspectiva celor care se străduiesc să fie ”appropriate”. Și tocmai prin asta strălucește Shirin: personajul ei opusul femeii altruiste și extrem de sigure nu doar de sexualitatea ei, dar și de rolul de gen pe care vrea să îl joace.

De ceva timp m-am învățat să mă întreb mereu după ce aud o glumă și pe seama cui e. Cred că e cel mai bun instrument pentru măsurarea calitativă a comediilor. Deci pe seama a ce sau a cui se râde în Appropriate Behaviour? În general, pe seama a tot ce e considerat ”appropriate” în diferite contexte, adică un spectru foarte larg de comportamente – de la homofobie până la roluri de gen și corectitudine politică.

Mi-au rămas în minte mai ales scenele care mizează pe interșanjabilitatea rolurilor de gen, cum ar fi scena în care Shirin oferă prin gesturi și limbaj aluziv favoruri sexuale unei femei pentru a obține ceva. Iar în aceeași notă de răsturnare a rolurilor de gen, bărbații întâlniți de Desiree sunt prea ”efeminați”, docili, tandri, atenți etc (în timp ce ea așteaptă de la ei să o ”scuture” din suferința ei după Maxine)

Bineînțeles, nota umoristică și atitudinea lui Shirin sunt posibile pentru că universul în care trăiește e, din păcate, unul aparte, l-am putea numi ”planeta Brooklyn”. Pe planeta Brooklyn părinții sunt homofobi mai mult în teorie, în realitate sunt foarte calzi, eleganți și bonomi, bărbații sunt prea tandri și idealiști și vor o lume fără stereotipuri, se poate trăi ușor de pe o zi pe alta cu un mini-job etc. Nu putem decât să sperăm că planeta Brooklyn va cuceri planeta Pământ și nu invers, filmul lui  Desiree Akhavan e cu siguranță un pas spre dominația lumii, muhahaha!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s