Despre bărbații adevărați, mai puțin adevărați, foarte puțin adevărați și falși

by doamna goe

Cu eleganță demnă, rafinament justițiar și privirea complice de Superman sub acoperire – trăsăturile lor distincte – bărbații adevărați au apărut, ca de obicei, atunci când era cea mai mare nevoie de ei: în mijlocul unei dezbateri publice aprinse despre drepturile femeilor (printre puținele de o asemenea amploare din România, pe lângă cele legate de avorturi).

Dezbaterea a pornit de la cazul revoltător al unui viol în grup petrecut la Vaslui în toamna anului trecut. Victima, o elevă în vârstă de 18 ani, a fost violată până la leșin de șapte bărbați care au început apoi să o denigreze în comunitate și pe rețelele sociale. La mai puțin de jumătate de an de la aceste evenimente, atacatorii au ieșit din arestul poliției. Indignarea publică legată de acest caz a iscat o foarte necesară discuție despre cultura violului și discriminarea femeilor din România.

În această situație, bărbații adevărați au simțit imediat că bărbații mai puțin adevărați, bărbații foarte puțin adevărați și bărbații falși (în categoria asta intră și femeile) nu pot face față subiectului și că toate lumea se întreabă de fapt „what would Superman do?”. Așa că și-au făcut câteva poze frumoase și le-au pus pe Facebook anunțând că „Bărbații adevărați condamnă violul!”.

3 (sau 5, nu m-am hotărât încă, voi citiți înainte) motive contra campaniei #‎barbatiiadevaraticondamnaviolul‬

Motivul 1: E dubios

Dacă aș fi la o petrecere (mâncare bună, în surdină o melodie cântată de Virgil Ianțu, un Aperol Spriț la bord) și un individ, fie el și Virgil Ianțu, ar veni la mine și mi-ar declara, ferm, după ceva small talk, că el e un bărbat adevărat și condamnă violul, ei bine… mi s-ar părea dubios!

Iar dacă fix după momentul în care el declamă asta – eventual cu hashtag și semnul exclamării – întreaga mulțime adunată la petrecere ar striga, în cor, ca într-un musical: ”Și noi condamnăm violul!”, mi s-ar părea și mai dubios! De ce? Pentru că eu credeam că e un lucru deja evident, cum e și condamnarea omuciderii, Holocaustul, recunoașterea și respectarea drepturilor omului.

Motivul 2: Logica

Așa cum e explicat foarte frumos în această carte pentru copii – pe care v-o recomand cu căldură – la pagina 28, atunci când definim arbitrar o categorie (în cazul nostru ”bărbații adevărați”) și facem o afirmație despre această categorie (de exemplu că ei condamnă violul), orice negare a acestei afirmații (de exemplu afirmația că și ”bărbații adevărați” pot comite un viol) poate fi expediată prin simpla redefinire a categoriei de ”bărbați adevărați”.

Dacă spunem de exemplu că deputatul PSD Dan Bordeianu e un ”bărbat adevărat” (om politic, ștaif) dar nu pare să condamne violul pentru că a comis unul, domnul Ianțu și domnul Spoitoru vor replica repede că afirmația lor rămâne validă, pentru că domnul Bordeianu nu este un ”bărbat adevărat”! Și pace!

Și ce mare scofală, o să vă întrebați, că doar problemele de logică ne mai lipseau, nu?  Ei bine, e mare scofală, pentru că ”bărbații adevărați” nu există sau mai exact, toți bărbații sunt adevărați și pot comite un viol. Construirea acestei distincții arbitrare, între bărbați adevărați și viermi/monștri violatori etc (citate din vloggării vremii) e foarte dăunătoare. Motivele sunt explicate în detaliu aici.

Se propagă ideea că violatorii sunt niște mutanți, neadaptați, ratați și că bărbații ”normali” sau ”adevărați” nu violează. Dar și un bărbat cu 3 doctorate și costume Armani poate viola, la fel ca un unchi, frate, prieten (în cazul fetei din Vaslui, violatorii erau toți cunoscuți victimei).

Bărbații adevărați sunt de fapt un pericol pentru societate, pentru că prin auto-proclamarea lor pe culmea virtuților, își arogă un fel de imunitate mai greu de ridicat decât imunitatea lui Șova, care îi plasează dincolo de orice suspiciune (de aici și lipsa de credibilitate cu care se confruntă deseori victimele când violatorii sunt priviți ca ”bărbați-model” în societate, cum s-a întâmplat în multe cazuri celebre).

E cam același tip de judecată (i)logică, prin care o categorie de femei s-ar distinge ca fiind inviolabilă (ceva gen ”femeile adevărate nu sunt violate”), pentru că nu poartă fuste scurte, nu se plimbă noaptea singure pe străzi etc.

În fond, bărbații adevărați nu fac altceva decât să mute greutatea problemei de la criza reală – cultura violulului – la o distincție normativă (amuzantă în absurditatea ei). Problema nu mai e una generală, care are nevoie de o abordare la nivelul întregii societății, organică, ci aparține doar unui grup, e o caracteristică a unui anumit tip de oameni.

E o trăsătură tipică patriarhatului, care rezolvă problemele prin excluziune și nu prin implicare și o apucătură profund narcisistă: greutatea se mută de la chestiunea extrem de gravă a violului la subiectul preferat al bărbaților adevărați – ei înșiși și cât sunt ei de speciali (diferiți) de alții.

Motivul 3: M-am săturat

Of, Doamnă! (femininul de la Of, Doamne!)

Că de când mă știu mi se zice să ”fiu bărbată”! M-am săturat și eu! Și poate și toți cei cărora li s-a zis să fie bărbați!

E greu de recunoscut faptul că suntem cu toții în mare măsură complici sau cel puțin ignoranți față de cultura violului și degradarea și discriminarea femeilor care are loc în jurul nostru. Și că inclusiv îndemnuri de genul ”fii bărbat” (în varianta negativă ”nu face cutare ca o muiere”) contribuie zdrobitor fix la perpetuarea problemei.

Da hai mai bine să ne punem o stea în frunte și să primim like-uri pe Facebook.