Imaginația e arma noastră blândă. E arma noastră fluidă, din care crește iederă și multe flori violete. E împrejmuită de valuri și stânci, de câmpii verzi și de ierni cu multă zăpadă; prin ea plutesc lupi și lupoaice și vulturi și pești și cai și pisici și sfârșitul ei nu există. Imaginația noastră e fără capăt și atunci când ne lăsăm cu adevărat în brațele ei, putem să ne ținem toate de mână. Acolo suntem împreună, acolo atingem acel împreună pe care îl putem aduce aici.

Cu Povestea Slujitoarei, totul a mers pe dos față de cum mă așteptam: aspectele feministe ale cărții m-au debusolat, dar am fost surprinsă și captivată de stilul narațiunii, de felul în care – prin porii unei lumi distopice – respiră poezia, ca suflarea unei umanități care se încăpățânează să supraviețuiască în cele mai teribile condiții.…